Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Acordul de cooperare dintre România și Ucraina a fost adoptat. Proiectul vizează inclusiv achiziţia de armament şi tehnică militară
22 iun, 22:15
Plenul Senatului a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar semnat la Bucureşti, la 5 septembrie 2020.
de  Eduard Pascu
Sursă foto: MApN Facebook

Proiectul a fost adoptat cu 112 "pentru", 13 "împotrivă" şi patru abţineri, transmite Agerpres.

Potrivit raportului întocmit în comisiile de specialitate, principalele prevederi ale Acordului vizează: achiziţia de armament şi de tehnică militară în cadrul proiectelor comune şi producţia de armament şi de tehnică militară, reparaţia şi modernizarea armamentului, precum şi vânzarea de licenţe de producţie a armamentului şi a tehnicii militare, asigurând sprijinul tehnic în producţia lor; înfiinţarea Comisiei Mixte Româno - Ucrainene de Cooperare Tehnico-Militară în scopul aplicării prevederilor Acordului; protecţia informaţiilor clasificate; neafectarea drepturilor şi obligaţiilor Părţilor decurgând din alte acorduri internaţionale.

Acordul nu conţine prevederi contrare legislaţiei româneşti şi nici nu contravine obligaţiilor şi angajamentelor asumate prin alte documente internaţionale şi a fost încheiat pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea reînnoirii pe perioade succesive de câte cinci ani, dacă nu este denunţat de una dintre Părţi cu maximum şase luni înaintea expirării perioadei de valabilitate.

Acordul consolidează profilul României de stat promotor al stabilităţii regionale în contextul mai amplu al situaţiei de securitate din regiune. Acordul se circumscrie obiectivului ţării noastre de apărare şi de dezvoltare a relaţiilor de cooperare în plan bilateral şi regional, având în vedere interesul Romaniei de a susţine parcursul şi integrarea euroatlantică a Ucrainei prin dezvoltarea unui parteneriat funcţional.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor. 

Ştiri Recomandate