Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Agenți francezi ai DGSE, judecați pentru spionaj în favoarea Chinei
Intelligence
Data publicării:
Procesul în care doi foşti agenţi ai serviciului de informaţii externe al Franţei sunt judecaţi sub acuzaţia de trădare în favoarea Chinei a început luni la Paris, în faţa Curţii speciale cu juraţi, dar se va desfăşura cu uşile închise pentru a se 'împiedica divulgarea de informaţii legate de apărarea naţională', transmite Agerpres, care citează AFP.

Pe banca acuzaţilor se află Henri M. (73 de ani), militar de carieră, Pierre-Marie H. (69 de ani), funcţionar civil, şi soţia acestuia, Laurence H.

Foştii agenţi ai DGSE (Direcţia generală a securităţii externe), care compar în stare de libertate, sunt judecaţi pentru 'livrare de informaţii unei puteri străine', 'atingere adusă intereselor fundamentale ale naţiunii', 'complicitate cu o putere străină', riscând 15 ani de închisoare.

Laurence H. este acuzată de 'tăinuire de bunuri provenind din complicitate cu o putere străină, de natură să aducă atingere intereselor fundamentale ale naţiunii'.

'Este un proces referitor la fapte ce aduc atingere intereselor fundamentale ale naţiunii', a declarat preşedintele Curţii, după ce a acceptat cererea procurorului ca şedinţa să aibă loc cu uşile închise, 'pentru a proteja persoanele aduse ca martori şi a împiedica divulgarea de informaţii legate de apărarea naţională'.

Înaintea lui, procurorul a vorbit despre un proces 'rar prin calificările, rar prin calitatea acuzaţilor, rar prin perioada de prevenţie'.

'Acestea sunt fapte care vor suscita, în mod necesar, o anumită emoţie în rândul opiniei publice: este vorba despre penetrarea de către o putere străină a serviciilor de informaţii franceze', a afirmat ea.

Nu există mai multe informaţii despre acest caz.

Foştii agenţi au fost inculpaţi şi plasaţi în detenţie provizorie în decembrie 2017, când erau deja pensionaţi.

Conform presei, cei doi, care s-au întâlnit în contraspionajul de la DGSE, ar fi spionat agenţia în favoarea Beijingului.

În urmă cu două decenii, Henri M. a fost numit reprezentant oficial al DGSE la Beijing. El a fost rechemat în Franţa în 1998, după ce începuse o relaţie cu o chinezoaică, interpreta ambasadorului. Pensionat după câţiva ani, a revenit în China în 2003 şi s-a căsătorit cu fost interpretă, împreună cu care s-a stabilit pe insula Hainan, în sudul Chinei.

Pierre-Marie H. a fost arestat pe aeroportul din Zurich, având asupra sa o sumă de bani după ce se întâlnise cu un om de legătură chinez pe o insulă din Oceanul Indian.

Verdictul este aşteptat în ziua de 10 iulie.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Drone Bayraktar TB2 în mâinile mercenarilor Wagner Group: Dronele au fost achiziţionat de către Forțele Armate din Mali
Pilotul fugar rus a vorbit. Cum a reușit Ucraina să pună mâna pe un elicopter Mi-8 intact: ”Timp de 3-4 zile, nimeni nu a înțeles ce s-a întâmplat”
Teheranul susține că a dejucat un plan al Israelului care urmărea sabotarea programelor aerospațiale iraniene
Un lider al grupului paramilitar neo-nazist rus „Rusich” a fost arestat în Lituania
Linia dură din structurile de forță rusești îi solicită lui Putin trecerea la un război mai agresiv în Ucraina. Primele masuri: demiterea lui Șoigu și Gherasimov și decretarea mobilizării generale
SUA au lansat noua Strategie Națională de Informații | Directorul CIA: Ne aflăm într-o eră marcată de competiție strategică, schimbări tehnologice rapide și amenințări transnaționale
Un angajat al agenţiei germane de achiziţii militare a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei
Doi militari ai Marinei SUA au fost arestați fiind acuzați că au vândut informații secrete Chinei
Prins între interesele financiare și teama pentru propria existență, oligarhul rus sprijină războiul din Ucraina
Serviciile din R. Moldova se „rup” de Rusia. SIS a denunțat două acorduri de parteneriat cu FSB rus
Șeful Serviciului de Informații al Apărării din Ucraina (GUR) susţine că militarii ucraineni vor începe curând eliberarea peninsulei Crimeea
Vicepreședintele comisiei de apărare din Ucraina, vacanță de lux în Maldive. Zelenski îl acuză de trădare, iar SBU a deschis o anchetă
Omul de afaceri ucrainean Evgheni Muraev, dorit de regimul Putin ca posibil preşedinte al Ucrainei după invazie: SBU a strâns mai multe dovezi
Șeful informațiilor ucrainene: Mergem după inamici precum Mossad-ul, avem și surse la Kremlin
Directorul Agenției de Securitate și Informații din Serbia, Aleksandar Vulin, a fost inclus pe lista de sancțiuni a SUA
Reţea de spionaj, destructurată în Republica Moldova: Doi cetăţenii ruşi, sub comanda FSB, identificau şi recrutau cetăţeni moldoveni
Ofensivă intelligence a Turciei pentru a ține Kurdistanul irakian departe de influența Iranului
Într-un gest rar, Eduard Hellvig și-a dat demisia din funcția de director al SRI: Mandatul trebuie să fie limitat. Misiunea mea - îndeplinită
Directorul CIA ar fi efectuat o vizitează discretă în Ucraina: I-a fost prezentat acestuia o strategie de recucerire a teritoriilor ocupate de Rusia
O eroare a spionajului rusesc a făcut ca serviciile de informații lituaniene să confirme că un paşaport găsit în biroul lui Prigojin a fost folosit de o sosie a acestuia
Transferul “pe ascuns” al prizonierilor de război ucraineni din Rusia în Ungaria naște noi tensiuni între Budapesta și Kiev
O întâlnire „secretă” confirmă declinul Rusiei: Blocată în Pacific, China înțelege că se află într-o poziție dificilă și alege dialogul cu SUA
Praga nuanțează declarațiile președintelui ceh Pavel care a declarat că cetățenii ruși din Occident ar trebui monitorizați pe modelul implementat de SUA între 1942 şi 1945
Rusia folosește și ”intermediari” pentru a împiedica Suedia să adere la NATO - Serviciul suedez de Informații Militare
Instalaţia de interceptare ar completa acțiunile Chinei, care are de mult timp o unitate de spionaj în Cuba
Serviciile ucrainene au publicat o conversație interceptată în care rușii recunosc că au distrus barajul Kahovka, dar acțiunea „nu a mers conform planului”
China ar putea construi o bază de spionaj în Cuba (WSJ). Oficialii de la Casa Albă spun că informațiile ”nu sunt exacte"
Rușii pun gând rău telefoanelor Apple. FSB susține că serviciile SUA au penetrat mii de telefoane într-o operațiune de spionaj
Serviciul de informații al Ministerului francez al Apărării își reorganizează activitatea, trecând la o analiză de „360 de grade” a amenințărilor
Ministerului Apărării al Regatului Unit: Războiul din Ucraina a făcut din Rusia o societate paramilitară

Ştiri Recomandate

Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
pixel