Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ambasada Chinei reacționează după promulgarea legii 5G în România. China e „extrem de preocupată”
Cyber
Data publicării:
Ambasada Chinei a reacţionat după promulgarea Legea privind implementarea tehnologiei 5G, avertizând că, în cazul în care companiile chineze vor fi excluse, interesele poporului român şi cooperarea chino-română economică şi comercială vor fi afectate substanţial. 

Conform reprezentanţei diplomatice, abaterea de la normele industriei şi standardele tehnice pentru a judeca securitatea cibernetică este împotriva simţului ştiinţific şi este o negare a principiilor economiei de piaţă şi a concurenţei loiale, esenţa acesteia fiind abuzarea conceptului de „securitate naţională", în vederea excluderii anumitor ţări şi companii, reprezintă un act tipic de discriminare şi suprimare politică

”Companiile chineze de telecomunicaţii au un istoric bun de siguranţă şi au lucrat mult timp în România cu sârguinţă respectând legea , au adus contribuţii remarcabile la îmbunătăţirea industriei comunicaţiilor, la dezvoltarea economică, şi la ocuparea forţei de muncă şi bunăstarea poporului. Suntem încrezători că dacă România va menţine un mediu de piaţă prietenos, investiţiile companiilor chineze în România vor fi extinse şi vor aduce mai multe beneficii cetăţenilor români, iar în cazul în care companiile chineze vor fi excluse, interesele poporului român şi cooperarea chino-română economică şi comercială vor fi afectate substanţial”, a transmis Ambasada Chinei la Bucureşti.

 

China e „extrem de preocupată” după promulgarea legii 5G

 

China respectă dreptul României de a legifera în domeniul securităţii cibernetice, în acelaşi timp, întrucât legislaţia 5G determină posibilitatea companiilor chineze de a se bucura sau nu de un mediu de afaceri echitabil, drept, deschis şi transparent, suntem extrem de preocupaţi de această lege, notează ambasada, potrivit agenției News.ro.

Conform aceleiaşi surse, securitatea reţelei 5G este o preocupare generală a comunităţii internaţionale.

”Toate părţile ar trebui să pledeze în favoarea conceptului de cooperare deschisă în domeniul securităţii cibernetice, să susţină principiul acordării importanţei egale dezvoltării şi securităţii, să discute împreună standarde şi reguli pentru securitatea reţelei 5G, promovând astfel o dezvoltare sănătoasă şi durabilă a economiei digitale şi să construiască o comunitate cu un viitor comun în spaţiul cibernetic, care este paşnic, sigur, deschis, cooperant şi ordonat. Abaterea de la normele industriei şi standardele tehnice pentru a judeca securitatea cibernetică este împotriva simţului ştiinţific şi este o negare a principiilor economiei de piaţă şi a concurenţei loiale, iar esenţa acesteia fiind abuzarea conceptului de „securitate naţională" în vederea excluderii anumitor ţări şi companii, reprezintă un act tipic de discriminare şi suprimare politică”, menţionează reprezentanţa diplomatică.

Esenţa spirituală a statului de drept este echitatea şi dreptatea, mai arată reprezentanţii ambasadei.

”Evident, legile discriminatorii nu numai că vor împiedica în mod serios dezvoltarea industriilor relevante din ţara în cauză, vor afecta interesele consumatorilor, dar şi vor submina în mod grav mediul de afaceri orientat spre piaţă liberă, respectarea statului de drept şi internaţionalizare din ţara respectivă, vor reduce atractivitate pentru investiţiile străine şi companiile multinaţionale şi, în cele din urmă, vor provoca un impact serios negativ asupra imaginii şi intereselor ţării respective”, precizează Ambasada Chinei.

Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Ucraina - prima țară care utilizează în luptă conceptul RadioMap al DARPA bazat pe tehnologia SDR
Ruşii susţin că un hacker din Donețk a spart programul Delta utilizat de armata ucraineană. Reacţia ministerului ucrainean al Apărării: Nimeni nu a pătruns în sistem
Armata Belgiană are de azi un nou comandament: Cyber ​​Command va lucra în strânsă colaborare cu serviciul de informații militare SGRS
Într-o perioadă de tensiuni maxime, șeful Securității Cibernetice a Germaniei este acuzat de legături cu Rusia. Ministerul de Interne l-a demis din funcție
Şeful agenției germane de securitate cibernetică, suspendat din funcţie pentru legăturile sale cu persoane apropiate de serviciile ruse de informaţii
Raport Thales: Companiile încep să aibă mai multă încredere în soluțiile de securizare a muncii în sistem hibrid
Software din Rusia, amenințare la adresa securității naționale. Toate produsele software rusești vor fi deconectate de la sistemele administrației publice. Proiect de lege
Albania acuză Iranul de „agresiune de stat" și rupe relaţiile diplomatice cu Teheranul
China acuză agenția de informații militare a SUA de un atac cibernetic masiv prin care a furat date sensibile de cercetare
Complexul militar-industrial al Rusiei, atacat cibernetic chiar de către ''prietenii de la est'' ai Moscovei - un grup de hackeri chinezi
Energoatom, operatorul ucrainean al centralelor nucleare, denunţă un atac cibernetic rus ''fără precedent''
Atac cibernetic asupra Poliției de Frontieră române în iulie. Atacul ar fi fost condus de hackeri proxy ai Iranului pentru a sprijini Rusia
EXCLUSIV
Sustenabilitatea – Cum transformăm paradigma de business prin noile tehnologii: De la BIM via Digital Twin în Metavers
Manualul amenințărilor cibernetice – Thales 2022. Tot ce trebuie să știți despre noul val de amenințări invizibile
Ofensivă cibernetică împotriva României. STS a blocat mii de atacuri asupra celor mai importante instituții din România
SRI deține informații despre o posibilă campanie de atacuri cibernetice în masă asupra României
Hackerii ruşi ai grupării Killnet au revendicat atacurile cibernetice produse vineri în România
Generalul Anton Rog: SRI știa ziua când Rusia va ataca, nu și minutul. Instituții strategice din România - ținta atacurilor cibernetice
Rusia acuză SUA de „banditism” de stat și dă asigurări că nu pregătește niciun atac cibernetic ca răspuns la sancțiuni
Polonia intră în alertă avansată de amenințare cibernetică
Ucraina anunță că deține dovezi că Rusia s-a aflat în spatele atacului cibernetic de amploare împotriva ei
Radu Tudor: Rusia și-a asumat și un risc militar înainte de atacurile cibernetice. Un atac asupra României ar produce pagube uriașe
NATO a condamnat ferm atacul cibernetic asupra Ucrainei: Vom semna un acord privind întărirea cooperării în domeniul cibernetic
Ultima versiune a GPS III este pe masa de lucru. Primii sateliți vor fi operaționali din 2026
Importanța securității cibernetice în afaceri
''Cyber Coalition 21''. NATO începe cel mai mare exercițiu anual de apărare cibernetică
Incident de securitate la FBI. Un server a fost spart și s-au trimis mesaje false cu privire la atacuri cibernetice
Statele Unite pun bazele unui departament însărcinaţi cu securitatea cibernetică. Scopul: contracararea atacurilor hackerilor apropiaţi de ţări rivale
În era criptomonedelor, SUA vor un efort global împotriva atacurilor cibernetice
Ministrul Ciucă a participat la „Cetatea 2021”. Pe lângă structurile de apărare cibernetică ale Armatei României, la exercițiu a participat și un detașament din R. Moldova

Ştiri Recomandate

Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă rachetă balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
pixel