Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Anchetă comună efectuată de Forțele Aeriene Române și Forțele Aeriene Americane
15 iul, 12:46
Elicopterul UH-60 Black Hawk a raportat o defecțiune tehnică. Doar măiestria pilotului a făcut ca evenimentul să nu se soldeze cu victime.
de  Eduard Pascu

Generalul Constantin Spânu, șeful Departamentului Comunicare al MApN a declarat că ”în cadrul acestui zbor de antrenament elicopterul de tip UH-60 Black Hawk a raportat o defecțiune tehnică care a impus aterizarea de urgență. Din primele date nu sunt victime iar ca pagube sunt cei doi stâlpi care au căzut pe mașini. Cauzele urmează să fie stabilite de o investigație comună între Forțele Aeriene Române și Armata Americană.”

Întrebat dacă şi alte aparate de tip Black Hawk aflate pe teritoriul României au fost oprite în urma acestui incident, Constantin Spânu a spus că nu are "la acest moment informaţii nici cu natura acestui incident, nici la măsurile care vor fi luate de către partea americană". 

Procurorul militar Florin Bobină a declarat că ”s-a deschis o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la cele întâmplate. Cel mai probabil va fi o încadrare 349-350 cod penal, neluarea și nerespectarea măsurilor de siguranță și de securitate în muncă, însă aceasta este doar o estimare”.  

Conform acordului încheiat între România și SUA, nimeni nu va răspunde penal pentru acest eveniment.

Tragedia a fost evitată și pentru că polițiștii Brigăzii Rutiere a Capitalei, aflați în patrulare la Piața Charles de Gaulle au avut prezență de spirit.

”Eram prima mașină în intersecție, când am văzut că elicopterul zboară la joasă înălțime! Ne-am dat seama imediat că ceva nu este în regulă și am oprit autospeciala, sărind de la volan și oprind circulația celorlalte autoturisme! Astfel, pilotul a avut loc pentru a ateriza în intersecție. Am anunțat imediat dispeceratul și toți colegii din apropiere au venit în sprijin! Ne bucurăm că nimeni nu a fost rănit!” – polițist al Brigăzii Rutiere București. 

 

Ştiri Recomandate