Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Angela Merkel: Europa trebuie să-şi definească mai clar propriile interese de securitate
11 oct, 13:27
Europa trebuie să-şi definească mai clar propriile interese de securitate, după retragerea SUA din Afganistan, afirmă cancelarul german Angela Merkel, transmite luni dpa.
de  DefenseRomania Team

"America nu mai este pregătită să-şi asume în mod necondiţionat un rol de lider pretutindeni în lume", a declarat Merkel într-o discuţie, luni, cu reprezentanţi ai Institutului israelian pentru studii de securitate naţională (INSS) din Ierusalim.

Aflată în vizită de rămas bun în Israel, Merkel, care va părăsi postul de cancelar după formarea unui nou guvern în urma alegerilor de luna trecută din Germania, a scos de asemenea evidenţă în cursul discuţiei "interesele de securitate comune" ale Europei şi statului evreu.

Ea a abordat totodată chestiunea programului nuclear iranian, remarcând că tratativele vizând limitarea acestui program se află într-o fază "critică" şi că, deşi dezvoltarea de arme nucleare de către Teheran trebuie împiedicată cu orice preţ, există diferenţe de vederi în ce priveşte modalitatea de a avansa în acest sens.

Ea şi-a exprimat pe de altă parte regretul că problema palestinienilor este pe cale să "dispară de pe agenda curentă" şi a menţionat că "drepturile palestinienilor nu trebuie pierdute din vedere".

La rândul său, directorul INSS, profesorul Manuel Trajtenberg, a asigurat că Israelul este "plin de respect şi chiar de admiraţie" pentru Merkel, datorită sprijinului ei clar faţă de statul evreu, şi a îndemnat-o să consacre timp Israelului şi problemelor acestuia şi după încheierea mandatului de cancelar.

Angela Merkel a sosit duminică în Israel şi a avut o întrevedere cu premierul Naftali Bennett, în cadrul căreia a subliniat responsabilitatea viitoarelor guverne germane faţă de securitatea Israelului şi lupta fermă împotriva antisemitismului. 

Ştiri Recomandate