Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Atac cu rachete la Kabul
11 sep, 08:45
O rachetă a lovit miercuri un zid al ministerului afgan al Apărării, în apropierea ambasadei americane, în primele ore ale zilei în care se împlinesc a 18 ani de la atentatele antiamericane la la 11 septembrie 2001, notează AFP.
Soldații afgani stau de gardă la locul exploziei din orasul Kabul, Afganistan, 30 mai 2019.

"O rachetă a lovit un zid al complexului Ministerului Apărării, fără să facă victime", a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nosrat Rahimi, într-un comunicat.

Atacul a avut loc imediat după miezul nopţii. A fost primul din capitala afgană după ce preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că pune capăt negocierilor purtate cu talibanii privind retragerea trupelor americane.

Aceştia au avertizat marţi că, dacă SUA abandonează tratativele, "vor regreta în curând".

Atentatele de la 11 septembrie 2001 de la New York, Washington şi din Pennsylvania au determinat intervenţia americană în Afganistan împotriva organizaţiei Al-Qaida, prezentă în ţară, şi a talibanilor aflaţi atunci la putere la Kabul.

Capitala afgană a fost săptămâna trecută ţinta a două atentate, revendicate de talibani, care au făcut numeroase victime, printre care și români.

Vezi și: Talibanii avertizează că SUA "vor regreta în curând" dacă Trump pune capăt negocierilor

Ştiri Recomandate