Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Atentat în Iran. Explozie puternică la un comandament de poliție
06 dec 2018 / 10:35
Cel puţin patru persoane au murit joi într-un atentat cu maşină-capcană asupra unei secţii de poliţie în sud-estul Iranului.
de  Tudor Curtifan

"Cel puţin patru persoane au căzut martiri, iar multe altele au fost rănite" în acest "atentat terorist" care a avut loc în oraşul Chabahar, a precizat televiziunea de stat.

Deşi detaliile atacului sunt încă neclare, informează AFP. Se pare că postul regional al comandamentului poliţiei a fost atacat de un grup de bărbaţi înarmaţi încă neidentificaţi.

"Ei au atacat şi au fost respinşi de forţele de securitate, după care au aruncat în aer o maşină-capcană", a declarat la televiziunea de stat Rahmdel Bameri, guvernator de Chabahar.

Explozia a fost extrem de puternică.

Port la Oceanul Indian la o sută de kilometri vest de frontiera dintre Iran şi Pakistan, Chabahar este situat în provincia Sistan-Baluchistan, unde au loc cu regularitate atentate atribuite unor grupări jihadiste sau separatiste.

Ştiri Recomandate