Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Boeing dezvăluie noul concept de rachete aer-aer cu rază lungă. LRAAM nu va concura cu alte rachete americane
Industrie de apărare
Data publicării:
Pe 20 septembrie, în cadrul Conferinței Air, Space & Cyber organizată de Asociația Forțelor Aeriene ale SUA, Boeing  a prezentat un nou concept de rachetă aer-aer cu rază lungă de acțiune. Arma, denumită chiar LRAAM (rachetă aer-aer cu rază lungă de acțiune), este compusă din două secțiuni, un corp principal, denumit „vehicul ucigaș”, atașat la o secțiune de propulsie la care se renunță după consumarea combustibilului.
Un F-22 Raptor, lansând o rachetă AIM-120. Sursă foto: USAF via The Drive
Un F-22 Raptor, lansând o rachetă AIM-120. Sursă foto: USAF via The Drive

Un reprezentant al Boeing a declarat pentru The War Zone că proiectul LRAAM a fost elaborat ca răspuns la solicitarea extinsă a Laboratorului de Cercetare al Forțelor Aeriene din SUA (AFRL) de anul trecut, prin care s-a cerut companiilor să prezinte idei avansate pentru viitoarele rachete aer-aer cu rază lungă de acțiune.

Boeing a precizat că LRAAM, care se află în stadiul conceptual de dezvoltare, se concentrează în principal pe aspectul de „impuls” al designului, în care secțiunea din spate, cu un corp asemănător “vehiculului ucigaș” aflat în secțiunea din față, oferă o lansare de mare viteză și transportă întregul ansamblu pe prima parte a traiectoriei, până la consumarea combustibilului, după care cade. Apoi, cel de-al doilea motor, dispus în secțiunea din față a rachetei, se aprinde și va asigura propulsia pentru restul zborului.

 

Viteză, autonomie și manevrabilitate

 

2. Conceptul ... (lraam_03899000.jpg)

Conceptul viitoarei rachete aer-aer LRAAM dezvoltată de Boeing. Sursă foto: The Drive

Având în vedere starea timpurie de dezvoltare a armei, există informații limitate despre performanțele LRAAM. Cu toate acestea, la modul general, conceptul ar trebui să ofere o rachetă care are viteză și autonomie semnificative, precum și un grad ridicat de manevrabilitate în faza finală a traiectoriei. Așteptările privind capacitatea suplimentară de manevră provin de la utilizarea separată a “vehicului de ucidere”, care reduce frecarea și greutatea în comparație cu o armă de dimensiuni similare pe tot parcursul zborului.

Termenul „vehicul ucigaș” poate indica, de asemenea, un design gândit să folosească exclusiv forța de impact pentru a distruge ținta, mai degrabă decât un focos. Utilizarea unui focos ar permite însă producătorului să optimizeze capacitatea de combustibil și manevrabilitatea armei, păstrând totodată pachetul general relativ mic.

De asemenea, această configurație deschide posibilitatea de a utiliza secțiunea frontală în sine ca rachetă cu rază mai scurtă de acțiune.

 

LRAAM nu va concura cu alte rachete

 

Boeing a mai specificat că LRAAM nu va concura cu programele existente de rachete aer-aer, indicând faptul că această armă reprezintă o capacitate suplimentară pentru mijloacele aeriene și nu vizează înlocuirea niciunui alt proiect. Precizarea vine să înlăture speculațiile privind posibila amenințare a proiectului rachetei AIM-260 (JATM), un efort comun al Forțelor Aeriene și Marinei SUA, care l-a rândul său se dorește un înlocuitor al rachetei aer-aer cu rază medie de acțiune AIM-120.

 

China a dat tonul

 

Se cunoaște că un factor cheie în demararea programului AIM-260 a fost dezvolatrea de către China a rachetei PL-15, analogă în linii mari cu varianta americană AIM-120D.

Ulterior, au apărut imagini ale unui avion de luptă chinezesc care transporta o rachetă aer-aer mult mai mare, potențial capabilă să atace sistemele de avertizare timpurie americane și alte aeronave de sprijin similare, precum aeronavele cisternă sau platformele de cercetare, de la distanțe extreme.

În acest context, cererea în cadrul Air Force, precum și a Navy, pentru rachete aer-aer cu rază de acțiune mare este în creștere. Acestea se pare că tind să devină o categorie distinctă de arme aer-aer, care vor ocupa un rol important în arsenalul  aerian.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
România are planuri mari: Drone maritime de suprafață și drone submarine. Lecția predată de Ucraina în Marea Neagră, învățată
Una din marile puteri ale Asiei se alătură programului Eurodrone. Drona dezvoltată de industria europeană, la un pas să intre pe piața asiatică
Norocul României vine tot de la UE: Finanțare pentru o fabrică de pulberi construită în România de nemții de la Rheinmetall alături de ROMARM
„Triunghiul Weimar” s-a angajat să obțină mai multe arme pentru Ucraina
Noutăți și vești bune pentru Armata României. Momentul livrării primelor sisteme antiaeriene portabile KP-SAM Chiron din Coreea a fost anunțat
Dovadă că ajutorul din partea SUA este crucial pentru Ucraina: Opt obuziere americane M777 au fost dezmembrate pentru a repara unul singur
Au deschis șampania la Avioane Craiova. A avut loc primul zbor al unui avion IAR-99 SM modernizat din lotul celor 10 (Video)
Compania germană Rheinmetall intenționează să deschidă cel puțin 4 fabrici de armament în Ucraina
Numitor comun pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei: Rachete de ultimă generație AIM-120 și AIM-9X. Diferențe însă într-un acord gigant anunțat de SUA
Statele Unite anunță o producție la capacitate maximă pentru programul F-35 Lightning II
La ce altitudine și cu ce viteză a zburat Kaan, avion turc de generația a 5-a. După ce euforia a trecut turcii se confruntă cu prima problemă mare
Germania nu este împotriva trimiterii de rachete Taurus în Marea Britanie dacă Londra trimite Storm Shadows în Ucraina
Europa nu e încă pregătită de un război cu Rusia. Airbus propune unificarea proiectelor avioanelor de generația a 6-a Tempest și FCAS și renunțarea la rivalități
Europa contraatacă în încercarea de a rupe hegemonia industriei SUA pe piața de armament. România poate sparge gheața printr-o achiziție comună condusă de Franța
Rusia lansează producția în serie a bombelor M54 de 1,5 tone. Ucraina trebuie să se pregătească pentru momentul în care Forțele Aerospațiale Ruse vor utiliza intens aceste arme
Cehia a colectat fondurile necesare pentru achiziționarea unui prim lot de 300.000 de obuze de artilerie destinate armatei ucrainene
Marea Britanie încearcă să motiveze tot mai mult Germania pentru a ajuta substanţial Ucraina: Trimiterea rachetelor Taurus nu va duce la escaladarea războiului
US Army testează un prototip de mortier autopropulsat foarte avansat tehnologic
Serviciile lituaniene dezvăluie că Rusia are resurse pentru încă doi ani în Ucraina. SUA: Rușii sunt contracronometru, ”își consumă lichiditățile”
Când ajung dronele Bayraktar achiziționate de România? TB2 vor fi operaționalizate de un batalion din vestul țării, pregătirea fiind în desfășurare
Dacă accesul Rusiei la componente occidentale este blocat, Putin va fi obligat să oprească maşinăria de război
O gură de oxigen pentru Armata Ucrainei. Cehia este aproape de un mare succes cu inițiativa de a procura muniție de artilerie pentru Kiev
Investigație: Un traficant de arme estonian a furnizat echipamente Ucrainei la prețuri supraevaluate
Un sistem NASAMS a lansat în premieră, cu succes, nouă rachetă modernizată cu rază lungă de acțiune AMRAAM-ER
Uniunea Europeană prezintă prima strategie industrială de apărare: Achiziţia de ''echipamente militare europene'' ar trebui să fie o prioritate
Noile tancuri T-14 Armata își iau adio de la războiul împotriva Ucrainei. Rusia a pus proiectul în stand by, fiind imposibil să țină pasul cu sancțiunile
Întârziere la întârziere la Avioane Craiova. Se depun eforturi mari pentru ca primul IAR-99 Șoim să efectueze zborul inaugural
Lipsa prafului de pușcă, o mare problemă în sprijinul Ucrainei. Țările din nord vin cu o alternativă la materia primă adusă din China
Surprinzător sau nu, și viitoarele fregate olandeze cu capacități de apărare hipersonică ar putea fi construite în România
„Aripa robot” a făcut primul zbor. Noua dronă XQ-67A a marcat în SUA trecerea la cea de-a doua generație de avioane de luptă colaborative

Ştiri Recomandate

Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Diplomat israelian: Rusia este interesată de un război major în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiți pentru diferite scenarii
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Industria de apărare din România face primii pași pentru a se implica în posibila achiziție de blindate turcești Cobra II 4x4 pentru Armată
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Studiul „Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat”, prezentat în SUA. NSC: E necesară o strategie americană pe termen lung la Marea Neagră
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac
pixel