Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bogdan Aurescu: Este nevoie de o creştere a capacităţii OSCE de a gestiona situaţia de securitate din regiunea Mării Negre
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a susţinut, joi, în prima zi a reuniunilor Consiliului Ministerial al OSCE, desfăşurat la Stockholm, creşterea capacităţii OSCE de a gestiona situaţia de securitate din regiunea Mării Negre, precum şi soluţionarea conflictelor prelungite din regiune.

Reuniunea Consiliului Ministerial a oferit posibilitatea abordării principalelor aspecte pe cele trei dimensiuni (politico-militară, economică şi de mediu, umană) ale OSCE, cu menţinerea sistemului de control asupra armamentelor convenţionale, sublinierea necesităţii modernizării Documentului de la Viena, acordul politic din 2011 care cuprinde măsuri de creştere a încrederii şi securităţii şi mecanisme care să asigure transparenţa activităţilor militare a celor 57 de state participante la OSCE, şi respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, conform unui comunicat al MAE.

Ministrul Aurescu a prezentat, cu acest prilej, intervenţia naţională, în cadrul căreia a subliniat angajamentul României pentru apărarea şi protejarea valorilor şi principiilor OSCE consacrate în Actul Final de la Helsinki din 1975 şi în Carta de la Paris pentru o Nouă Europă din 1990, care stau la baza securităţii europene, în special în contextul deteriorării situaţiei de securitate din regiunea OSCE şi a emergenţei crescute a ameninţărilor hibride.

În acest sens, ministrul Aurescu s-a referit la afectarea securităţii energetice, la instrumentalizarea migranţilor, la consolidarea militară de la frontierele Ucrainei şi la numărul mare de încălcări ale încetării focului în estul Ucrainei.

Şeful diplomaţiei române s-a referit, totodată, la necesitatea prevenirii crizelor şi conflictelor din regiunea OSCE, aspecte relevante inclusiv în contextul aniversării, anul acesta, a 10 ani de la adoptarea, la Vilnius, a Deciziei ministeriale privind elementele ciclului conflictual. Bogdan Aurescu a abordat pe larg viziunea şi propunerile României privind conflictele prelungite şi în cadrul dineului de lucru din 1 decembrie.

Ministrul Aurescu a evidenţiat, astfel, că soluţionarea conflictelor din regiunea Mării Negre şi Vecinătatea Estică reprezintă o prioritate strategică pentru România şi a precizat că a promovat în mod activ această temă în formate multilaterale, inclusiv la nivelul UE.

Aurescu a amintit, în context, turneul pe care l-a efectuat în Caucazul de Sud, împreună cu omologii din Austria şi Lituania, în coordonare cu şi în baza mandatului oferit de Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, în luna iunie a acestui an, care a condus la formularea unor concluzii substanţiale şi propuneri în vederea soluţionării acestor conflicte.

În context, a făcut apel la creşterea gradului de cooperare cu partenerii şi a capacităţii OSCE de a gestiona situaţia de securitate din regiunea Mării Negre. A propus în mod concret utilizarea mai bună a instrumentarului OSCE - de exemplu, Echipa de Sprijin pentru Mediere a Centrului de Prevenire a Conflictelor, folosirea misiunilor din teren ale OSCE pentru identificarea tendinţelor pe termen scurt ca formă de avertizare timpurie şi acţiune preventivă, respectiv o mai bună coordonare a OSCE cu alte organizaţii internaţionale, mai ales cu UE.

În cadrul intervenţiei sale naţionale, şeful diplomaţiei române s-a referit la o serie de dosare de interes prioritar pentru România, cu accent pe necesitatea soluţionării conflictului din Republica Moldova în cadrul formatului 5+2, bazat pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în frontierele sale internaţional recunoscute şi fără afectarea parcursului european al acestei ţări.

Şeful diplomaţiei române a subliniat, totodată, susţinerea eforturilor din cadrul Formatului Normandia şi a Grupului Trilateral de Contact în vederea identificării unei soluţii paşnice a conflictului din Ucraina, precum şi a Grupului de la Minsk ca unic format internaţional în măsură să identifice o soluţie durabilă a conflictului din Nagorno-Karabah. Ministrul român a reafirmat, de asemenea, sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale recunoscute şi continuarea Discuţiilor Internaţionale de la Geneva.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a solicitat încetarea încălcărilor drepturilor omului din Republica Belarus şi a condamnat instrumentalizarea migraţiei în scopuri politice de către Belarus.

Şeful diplomaţiei române a reiterat şi faptul că implementarea deplină a principiilor şi angajamentelor asumate de către statele participante reprezintă singura modalitate de garantare a securităţii şi de consolidare a stabilităţii, transparenţei militare şi predictibilităţii în spaţiul OSCE şi a pledat, în context, pentru modernizarea Documentului de la Viena.

În intervenţia sa în plenul Consiliului Ministerial, ministrul Aurescu a reacţionat şi pe această cale faţă de afirmaţiile ministrului rus de Externe Lavrov din discursul naţional al acestuia, conform cărora sistemul antirachetă din România (şi Polonia) poate fi utilizat pentru lansarea de lovituri ofensive. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat că această poziţie rusă este complet incorectă, poziţia României, SUA şi a NATO fiind exprimată de foarte multe ori: sistemul antirachetă din România este strict defensiv, doar pentru legitimă apărare conform Cartei ONU, nu este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse, referindu-se la ameninţări din afara spaţiului euroatlantic şi nu există nicio intenţie de transformare sau modificare a sistemului într-unul ofensiv, a precizat comunicatul MAE.

În marja primei zile a Consiliului Ministerial OSCE, ministrul Aurescu a mai participat la un eveniment dedicat Platformei Crimeea. Evenimentul, găzduit de ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a fost co-sponsorizat de peste 20 de state, între care România, Lituania, Letonia, Estonia, Canada, SUA, Regatul Unit, Turcia. Bogdan Aurescu s-a referit în intervenţia sa la caracterul profund perturbator pentru regiunea Mării Negre al anexării Crimeei. A reafirmat faptul că România condamnă ferm acest act şi susţine politica de nerecunoaştere a anexării peninsulei. Totodată, a reamintit participarea României la Summitul din luna august 2021 de lansare a iniţiativei Platforma Crimeea.

La evenimentul dedicat Platformei Crimeea au mai participat o serie de miniştri ai afacerilor externe din state ca Lituania, Letonia, Canada, respectiv înalţi reprezentanţi ai altor state OSCE, cum ar fi Statele Unite.

Reuniunea miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre OSCE va continua vineri, când ministrul Bogdan Aurescu va prezenta o declaraţie în numele a 30 de state, membre ale NATO, în a doua zi a Consiliului Ministerial OSCE de la Stockholm.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Un semnal pentru Putin | Unde ar putea fi desfășurate forțele NATO în Ucraina dacă s-ar da curs iniţiativei lui Macron: Graniţele cu Transnistria şi Belarus sunt luate în calcul
20.000 de militari aliați vor traversa fluviul Vistula, cel mai mare din Polonia, într-o demonstrație de forță pentru descurajarea Rusiei
Triada nucleară a Chinei se dezvoltă incredibil de rapid, avertizează generalii americani. Progrese rapide, înregistrate și în tehnologia spațială
Rusia și China mimează cu stângăcie preocuparea pentru soluționarea diplomatică a războiului din Ucraina 
Condiții cât o capitulare: Rusia a cerut imediat după invazie reducerea Armatei Ucrainei la 85.000 de oameni și 350 de tancuri pentru a-i „aproba” aderarea la UE
Rusia se scufundă în dictatură și represiune. Curtifan compară asasinarea lui Nemțov (2015) în fața Kremlinului și asasinarea lui Navalnîi
Cele 4 avioane Gripen, justificarea Ungariei în fața Rusiei pentru decizia de a spulbera o neutralitate istorică
Mark Galeotti: Macron i-a oferit lui Putin un „cadou propagandistic”, deoarece a întărit narațiunea că Rusia luptă în general cu Occidentul, nu cu Ucraina
Pentru a-l opri pe Putin, se ia în considerare "totul". După Franța și Olanda, Estonia nu exclude trimiterea de trupe în Ucraina
Vladimir Putin amenință NATO cu războiul nuclear. Polonia a spus de acum câteva zile cum va răspunde amenințărilor. ”Nu vom mai fi niciodată o colonie rusă”
Evaluări eronate în privinţa derulării războiului din Ucraina | Șeful Statului Major General al forțelor armate cehe: Predicțiile pesimiste sunt de fapt alimentate de propaganda rusă
Ana Cătăuță: Rusia nu a fost niciodată o democrație. Democrațiile pun mai greu industria de apărare în mișcare, dar o fac pe termen lung
Documente secrete despre doctrina nucleară a Rusiei: Bombele nucleare tactice vizează Europa, în timp ce pentru SUA rușii au pregătit bombe strategice
General estonian: Discuția privind trimiterea de trupe NATO în Ucraina este un semnal pentru Rusia
EXCLUSIV
Cum s-a ales Rusia cu încă 2.600 de km graniță cu NATO și controversa prezenței NATO în Ucraina | Ana Cătăuță, la Obiectiv EuroAtlantic
Germania refuză din nou să livreze Ucrainei rachete Taurus de teamă să nu fie târâtă într-un război contra Rusiei. Nemții rămân lideri în Europa în sprijin militar
Rusia pregătește revendicări teritoriale împotriva SUA în zona Alaskăi. Rușii vor să acționeze atent, așteptându-se ca americanii să nu stea cu mâinile încrucișate
David Cameron: Statele occidentale nu au făcut tot ce au putut pentru ca Ucraina să facă față invaziei ruse
Ocupant rus în timpul invadării neprovocate a Ucrainei. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Au trecut 730 de zile de când Rusia a cucerit puterea politică și a readus Ucraina în sfera ei de influență în 3 zile
Ambasadorul Ucrainei în România confirmă prețul plătit de Armata rusă la Avdiivka: 45.000 de morți pentru a rade orașul de pe fața Pământului
Organizarea Armatei ruse revine la forma din timpul URSS. Nordul Flancului NATO va fi supravegheat de Regiunile Militare Moscova și Leningrad
După 2 ani de ”Operațiune Z”, Kievul reamintește că Rusia e un uriaș cu picioare de lut: Cele două avioane Beriev A-50 vedeau și coordonau toate acțiunile aeriene din Ucraina
Turcia își asigură locuri în primele rânduri la intrarea în Marea Roșie. Mișcare strategică făcută de turci în regiune
Noi amenințări lansate de Rusia pentru a da frisoane Occidentului: Putin spune că 95% din forțele nucleare ale Rusiei au fost modernizate
General american: Înfrângerea Rusiei în Ucraina sau conflict înghețat. Ucraina trebuie să reziste iar o nouă contraofensivă e posibilă în 2025
Fost înalt oficial al SUA pune reflectorul pe Armata britanică: ”UK nu are resursele necesare pentru a face față unei posibile amenințări din partea Rusiei”
SUA "nu au un plan B" în ceea ce privește pachetul de ajutor suplimentar destinat Ucrainei: Suntem concentrați 100% pe ''planul A"
"Dacă nu-i oprim pe ruși, vom avea un front NATO de 2.500 de mile" - generalul american Wesley Clark despre necesitatea de a ajuta Ucraina
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Linia de despărțire de la Avdiivka: Manualele de tactică atrag atenția că ''linia de despărțire'' este una dintre zonele cele mai vulnerabile

Ştiri Recomandate

Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Un Su-35, cel mai promovat avion rus, „pierde lupta” cu forța gravitațională (Video). Avionul e posibil să fi fost doborât chiar de ruși
Zelenski: Rusia pregătește o ofensivă și nu suntem pregătiți
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Cehia vrea blindate de ultima generaţie: Contractul pentru 76 de tancuri Leopard 2A8 tot mai aproape de a fi parafat
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder
”Putem face mai mult”. Cehia ridică miza și anunță că ar putea procura 1,5 milioane de obuze pentru Ucraina
Rusia pregătește o ploaie de rachete hipersonice Zircon peste Ucraina. Rușii au concentrat și pregătit zeci de rachete în Crimeea
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Lukașenko recunoaște că planificatorii atacului de la Crocus au vrut să treacă prin Belarus, infirmând astfel planificarea de către Kiev a unei “ferestre” de trecere la granița ruso-ucraineană
"Ei știu unde să lovească". Experții în studii de securitate analizează de ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean
pixel