Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Boiko Borisov: Cheltuielile de apărare ale Bulgariei vor ajunge la 3,1% din PIB
18 noi, 19:31
Premierul bulgar Boiko Borisov şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, au avut o convorbire telefonică, în perspectiva summitului NATO de la Londra din 3-4 decembrie, a anunţat luni biroul de presă al guvernului, citat de BTA.
de  S.I. Catalin

Delegaţia bulgară la summit va fi condusă de preşedintele Rumen Radev, notează BTA, potrivit Agerpres.

În cursul discuţiei cu secretarul general al NATO, premierul bulgar a evaluat în termeni pozitivi agenda reuniunii de la Londra, exprimându-şi încrederea că deciziile care vor fi luate cu acest prilej "vor contribui la întărirea capacităţii de apărare şi descurajare" a Alianţei şi la "strângerea legăturilor transatlantice dintre Europa şi America de Nord".

Borisov a menţionat că Bulgaria consideră mai importantă ca oricând unitatea dintre Europa şi America de Nord, date fiind riscurile şi provocările la adresa climatului internaţional de securitate, şi a asigurat că "securitatea şi apărarea naţională a Bulgariei sunt garantate doar în cadrul sistemului de apărare colectivă al NATO".

Prim-ministrul bulgar a mai afirmat în cursul discuţiei că, după plata avansului pentru achiziţia a opt aeronave F-16 Block 70 din SUA, cheltuielile de apărare ale Bulgariei vor ajunge la 3,1 la sută din PIB la sfârşitul acestui an, adică mai mult decât obiectivul actual al NATO de a majora acest buget la 2% din PIB.

El a precizat că eforturile Bulgariei în sfera apărării se concentrează pe trei aspecte, majorarea bugetului militar, modernizarea şi dotarea cu arme a forţelor şi depăşirea crizei de personal.

,,Bulgaria va continua să participe la eforturile Alianţei în direcţia păcii şi securităţii mondiale. Considerăm participarea la misiunea şi operaţiunile NATO drept o prioritate-cheie", a insistat Borisov.

Cei doi lideri au discutat de asemenea despre cooperarea dintre NATO şi Uniunea Europeană şi despre rolul Alianţei ca fundament al securităţii europene, subliniind totodată importanţa susţinerii principiilor şi valorilor comune ale libertăţii, drepturilor omului, democraţiei şi statului de drept, care conferă putere statelor.

Jens Stoltenberg a vizitat Bulgaria în primăvară, la invitaţia premierului Boiko Borisov, aminteşte BTA.

Ştiri Recomandate