29 iulie, Ziua Imnului Național. Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită duminică, 29 iulie, în toate garnizoanele din țară, anunță MApN.
Printre modele prezentate vor fi H215M, H145M și H135, unele dintre cele mai bine vândute elicoptere.
Airbus, un partener vechi al României, urmează să construiască la fabrica din Ghimbav modelul H215 din familia Super Puma/Cougar, atât în versiune civilă, cât și militară
„Airbus, unul dintre cei mai importanți parteneri industriali ai României în sectorul aeronautic, va avea o participare importantă la BSDA 2018 (stand A407), unde prezintă unele dintre cele mai apreciate elicoptere la nivel mondial, care răspund atât nevoilor civile, cât și celor militare.
H215, certificat de Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei și de Administraţia Federală a Aviaţiei, este un elicopter multifuncțional bi-motor derivat din familia Super Puma/Cougar L1, testată în misiune. Accesibil din punct de vedere financiar și competitiv în ceea ce privește costurile de operare, H215 este opțiunea perfectă atât pentru operațiuni civile, cât și pentru operațiuni militare. H215 este echipat cu un pilot automat în 4 axe și cu un sistem de management al zborului care asigură stabilitate și precizie. Aterizările și decolările în condiții dificile, în care nisipul ridicat de la sol sau zăpada pot limita orientarea spațială, se desfășoară în siguranță. Cu o tehnologie de bord de ultimă generație, pilot automat și sisteme de avionică, H215M este alegerea perfectă pentru misiuni de luptă.
În 2016, Airbus a inaugurat la Ghimbav o fabrică de 10.000 mp pentru a produce elicoptere H215. Anul trecut, compania a extins la 15 ani contractul exclusiv cu partenerul său IAR Ghimbav, prin care se stipulează că IAR Ghimbav este prim contractor pentru H215M pentru orice comandă viitoare a Ministerului român al Apărării vizând reînnoirea flotei sale”, se arată într-un comunicat Airbus.
Elicopter militar multifuncțional
La BSDA 2018 Airbus prezintă și H145M, un elicopter militar multifuncțional de talie medie capabil să execute cu aceeași platformă o varietate mare de misiuni, de la transport, operațiuni de căutare-salvare și evacuări medicale, la misiuni militare de cercetare.
„Urmează clasa de elicoptere ușoare, unde Airbus prezintă H135, un elicopter recunoscut pentru anduranță, nivelul redus al zgomotului, versatilitate și competitivitate în materie de costuri. Acest model bi-motor poate fi folosit în diverse misiuni, poate ateriza pe aproape orice fel de teren, la altitudini mari și la temperaturi foarte ridicate. În același timp, poate transporta o încărcătură mai mare și pe distanțe mai lungi decât orice alt elicopter din această clasă. H135 rămâne un model de referință pentru serviciile medicale de urgență și este disponibil cu gamă largă de dotări interioare specifice, maximizând oferta pentru operatori - care pot alege între diferite configurații - și oferind spațiul necesar pentru a transporta unul sau doi pacienți”
"Sunt foarte fericit că putem prezenta aici, la BSDA, câteva dintre soluțiile noastre de top în domeniile civil și militar. România se află la începutul unei perioade de investiții ambițioase pentru înzestrarea forțelor armate și suntem aici pentru a ne oferi sprijinul. Elicopterele Airbus sunt versatile și pot îndeplini o gamă largă de misiuni și mă refer aici la operațiuni de căutare și salvare, la evacuări medicale, un sector în care România intenționează să-și modernizeze și să-si mărească flota", a declarat Serge Durand, responsabil Airbus în România.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
29 iulie, Ziua Imnului Național. Ziua Imnului Naţional va fi sărbătorită duminică, 29 iulie, în toate garnizoanele din țară, anunță MApN.
Cel mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition are loc sâmbătă, 28 iulie 2018, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa–„Aurel Vlaicu" și Romaero şi este organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Aeroclubul României, Forțele Aeriene Române, ROMATSA, ROMAERO și Clubul Sportiv AIBO.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a transmis un mesaj cu prilejul sărbătoririi, în data de 20 iulie, a Zilei Aviaţiei Române.
România va participa la Jocurile Invictus ce se vor desfășura, între 20 și 27 octombrie 2018, în Australia, la Sydney, cu o echipă formată din 15 militari răniți ca urmare a participării la acțiuni militare.
În acest weekend are loc cel mai îndrăgit show aviatic de pe litoral, AEROMANIA.
Mai sunt doar două săptămâni până la cel mai mare show aerian - BIAS 2018.
Preşedintele Klaus Iohannis va participa miercuri şi joi la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, care va avea loc la Bruxelles.
Liderii statelor din NATO se reunesc miercuri şi joi, la Bruxelles, în cadrul unui nou summit, într-un moment tensionat în tabăra statelor occidentale, divizată de problema iraniană și de intenția administrației Trump de amări taxele vamale pentru țările UE.
Mircea Duşa, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, a subliniat beneficiul prezenţei forţelor armate SUA în România.
Mircea Dușa, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, a participat luni, 25 iunie, la Luxemburg, la Reuniunea Consiliului Afaceri Externe, în format comun al miniștrilor apărării şi de externe din statele membre ale UE.
Ziua Drapelului Național - 26 iunie. Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, va participa marți, 26 iunie, începând cu ora 9.30, la ceremonia publică de înălțare a Drapelului Național al României.
Aeroportul Internaţional 'Traian Vuia' din Timişoara oferă, sâmbătă, cel mai mare spectacol aerian din vestul ţării, Air Show, surpriza ediţiei fiind formaţia letoniană Baltic Bees, care revin la Timişoara.
Joi, la ora 09:00, începe Conferinţa Internaţională a Studenţilor CERC 2018, ajunsă la a douăsprezecea ediție.
Mircea Dușa a avut o întrevedere importantă cu omologul său din Republica Macedonia, în care s-a discutat despre interesul strategic pentru spațiun Balcanilor de Vest.
Ministerul Apărării anunţă încheierea exerciţului militar "Memorial general-maior Grigore Baştan" desfăşurat în Buzău.
Sâmbătă, 16 iunie, are loc un eveniment de excepție la Buzău.
Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, va participa sâmbătă, 16 iunie, la Constanța, la ediția 2018 a „Black Sea and Balkans Security Forum".
Președintele SUA și dictatorul Coreei de Nord au deschis summit-ul cu o strângere de mână.
Summitul dintre preşedintele SUA şi liderul nord-coreean Kim Jong Un va costa Singapore în jur de 20 de milioane de dolari singaporezi (15 milioane dolari americani), a anunţat prim-ministrul Lee Hsien Loong, adăugând că "este un cost pe care suntem dispuşi să îl plătim", informează duminică dpa.
Cel puţin 51 de civil au fost uciși, joi în provincia Idlib din Siria, în cursul unor raiduri ale aviaţiei Rusiei, aliată a regimului sirian.
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, participă joi şi vineri la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO, care se desfăşoară la Bruxelles.
Mihai Fifor va asista, miercuri, alături de şeful Statului Major al Apărării, general Nicolae Ciucă, la Exerciţiul multinaţional Salamis Storm (SALSTO)-18, care se desfăşoară în localitatea Nea Peramos Attica din Grecia.
Acest weekend când se organizează la Singapore așa-numitul dialog "Shangri-La" sau Summit-ul de securitate pentru Asia.
Luni dimineaţa sunt programate ceremonii militare în memoria comandorului Ion Stăiculescu, în toate unităţile militare din ţară.
Marţi, la Palatul Parlamentului, are loc Atlantic-Black Sea Security Forum - "Bracing for the Storm - Is United Western Action Possible?", eveniment internaţional la nivel înalt sprijinit de MApN, MAE, SRI.
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis joi, 31 mai, un mesaj cu prilejul Zilei Rezervistului Militar.
Restricţii de trafic în Bucureşti miercuri, 30 mai, pe durata desfăşurării unei ceremonii militare.
Un miting aviatic va avea loc sâmbătă în Brăila.
Conferinţa Comandanţilor Academiilor Navale din Europa şi NATO se desfăşoară, în perioada 29 mai-1 iunie, Constanţa.
Sâmbătă, 26 mai, între orele 10.00 și 17.00, are loc evenimentul Ziua Porților Deschise la Brigada 30 Gardă "Mihai Viteazul" din Bucureşti.
În 2024, alegătorii și candidații care candidează în multe țări din întreaga lume se vor confrunta cu un "potop de minciuni" și dezinformare, datorită, în parte, dezvoltării rapide a inteligenței artificiale și a social media. Acest lucru a fost declarat luni, 18 martie, de secretarul de stat american Antony Blinken în timpul discursului său la cel de-al treilea Summit pentru democrație de la Seul.
Potrivit site-ului itamilradar.com, în ultimele zile, sursele deschise (OSINT) au monitorizat deplasarea cargourilor rusești Sparta IV (IMO: 9743033) și Ursa Major (IMO: 9538892), care au părărsit portul Tartus din Siria și se îndreaptă spre Rusia (probabil către Sankt Petersburg). Cele două nave sunt urmate de petrolierul rusesc Yaz (IMO: 9735323).
Ministerul rus al apărării a informat că, pe 17.03.2024, ministrul Serghei Șoigu a ordonat creșterea capacității de supraviețuire a navelor și a securității infrastructurii Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN). (Video)
Războiul dronelor din Ucraina a devenit un aspect semnificativ al conflictului cu Rusia, arătând modul în care evoluează acest război. Utilizarea dronelor de către Ucraina a evoluat destul de repede în timpul conflictului, adaptându-se la dinamica schimbătoare a câmpului de luptă. În contextul în care Ucraina se confruntă cu o invazie rusă, dronele au devenit cruciale în strategia de apărare a ucrainenilor, evidențiind importantă şi utilitatea pe care acestea au căpătat-o pe câmpul de luptă. Recent, operatorii ucraineni de drone kamikaze FPV au lovit două drone terestre rusești în regiunea Donețk. Imagini care au surprins confruntarea între cel două tipuri de drone de luptă - unele aeriene şi celelalte terestre - au fost publicate pe reţele de socializare.
Printre furnizorii de muniție care participă la inițiativa condusă de Cehia de a furniza Ucrainei obuze de artilerie se numără "unii aliați ai Rusiei", a relatat Wall Street Journal (WSJ), citând oficiali cehi sub protectia anonimatului. Președintele ceh Petr Pavel a declarat în februarie că Praga a identificat 500.000 de obuze de 155 mm și 300.000 de obuze de 122 mm în afara Uniunii Europene care ar putea fi cumpărate și trimise Ucrainei după ce fondurile necesare vor fi alocate inițiativei.
Administrația prezidențială a transmis Parlamentului o informare privind faptul că președintele Klaus Iohannis a aprobat tranzitarea teritroiului României a unor echipamente militare destinate Ucrainei și începerea instruirii la noi în țară pentru 50 de militari ucraineni.
Agenția de presă slovacă TASR a informat, pe 18.03.2024, preluând o știre de la agenția germană DPA, că, în cursul nopții de duminică spre luni, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că este în favoarea unei încetări a focului în Ucraina în timpul viitoarelor Jocuri Olimpice de la Paris. Anterior, în timpul weekendului, președintele Franței, Emmanuel Macron, declarase, în cadrul unui interviu acordat Televiziunii ucrainene, că Parisul intenționează să facă apel la Moscova ca să accepte un armistițiu pe parcursul desfășurării Olimpiadei, care va avea loc în perioada 26 iulie - 11 august.
Biroul de Reintegrare al Republicii Moldova a contestat la 18 martie afirmațiile potrivit cărora o dronă ar fi lovit o bază militară din Transnistria, regiunea controlată de Rusia în Moldova. Canalele locale de Telegram au susținut pe 17 martie că o dronă a lovit o bază militară din Tiraspol, capitala regiunii ocupate de Rusia, și care a distrus un elicopter. Biroul a declarat că "tehnica militară din imagini nu mai este funcțională de mai mulți ani". Acesta a adăugat că "incidentul în cauză este o încercare de a provoca teamă și panică în regiune".
Insuficiența muniției pentru unele dintre sistemele de apărare antiaeriană utilizate de forțele ucrainene ar putea ajunge la un punct critic fi la sfârșitul lunii martie, după cum informează mai multe surse occidentale citând oficiali neprecizați.
Putin se pricepe foarte bine să "semene frica" în societățile occidentale, dar se teme de un război cu NATO, a declarat premierul estonian Kaja Kallas într-un interviu acordat BBC. Kaja Kallas a făcut apel la liderii țărilor să se gândească și la "de ce se teme Putin însuși".
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că România va găzdui cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniție, la care va fi partener și Uniunea Europeană.
În cadrul unui mesaj postat pe canalul său de Telegram, săptămâna trecută pe 11.03.2024, analistul militar rus, Vladislav Shuryghin, a evaluat demiterea comandatului-șef al Forțelor Navale ale Federației Ruse, amiralul Nikolai Evmenov, care avusese loc în urmă cu câteva zile.
Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia cu 87% din voturi, conform unui exit-poll realizat de institutul oficial Vtsiom, potrivit Agerpres, care citează AFP.
Războiul din Ucraina schimbă planurile multor armate, iar cea a României nu face excepție.
Autoritățile olandeze au confirmat prin secretarul de stat pentru Apărare, Christophe van der Maat, că Naval Group a fost selectat pentru înlocuirea celor patru submarine din clasa Walrus ale Forțelor Navale olandeze.
În pofida rundelor de sancțiuni impuse de puterile occidentale, economia rusă a înregistrat o creștere semnificativă în 2023, după o recesiune din anul precedent. Alimentată de creșterea cheltuielilor publice – în special a celor militare – industria a beneficiat din plin de războiul din Ucraina, revigorarea economică a țării fiind ajutată și de veniturile continue din exporturile de petrol și gaze naturale.
Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a răspuns ironic derapajelor la adresa României lansate de Dmitri Medvedev, fost președinte al Federației Ruse.
Gabriel Escobar, adjunct al secretarului adjunct al SUA care supraveghează politica față de țările din Balcanii de Vest, a declarat că nu există loc de teamă cu privire la posibilitatea ca Republica Srpska, entitate cu majoritate sârbă a Bosniei, să-și declare independența în cazul în care Donald Trump câștigă alegerile prezidențiale din SUA, așa cum a anunțat președintele entității Milorad Dodik.
The head of the Directorate General for Armaments, Lieutenant General Engineer Teodor Incicaș, confirmed in an interview when the first MANPAD KP-SAM Chiron systems will arrive from South Korea.
Separatiștii din Transnistria au semnalat o explozie și incendiu în incinta unei unități militare din Tiraspol, în urma unui atac cu dronă kamikaze.
Armata britanică ar trebui să ia în considerare recrutarea suplimentară pentru a descuraja agresiunea lui Vladimir Putin în Europa, a sugerat ministrul de externe al Letoniei, Krisjanis Karins.
Opoziţia a anunţat duminică la prânz acţiunea de protest Noon Against Putin. Este vorba de inițiativa regretatului lider al opoziției Alexei Navalny, a cărui implementare a fost încurajată de soția sa Yulia.
Aprovizionarea cu muniție către Ucraina a fost reluată și până la sfârșitul lunii martie volumul acestora va fi suficient pentru a opri complet avansul armatei ruse, cred ucrainenii.
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat, duminică dimineaţa, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, din dispoziţia ministrului Luminiţa Odobescu, în legătură cu o serie de declaraţii recente ale părţii ruse privind "teme importante, cu relevanţă bilaterală, care îşi au originea în trecutul istoric".
China e marea provocare pentru lumea liberă în următorii ani în contextul în care China este azi un gigant militar și economic în comparație cu Federația Rusă. Cu o politică și o viziune pe termen lung, China poate perturba major sistemul internațional în cazul în care ar fi încurajată să acționeze militar pentru a rezolva problema Taiwanului.
Duminică seara, locuitorii din Sloviansk-na-Kuban din regiunea Krasnodar din Rusia au raportat explozii și incendiu în oraș la o rafinărie de petrol.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat într-un interviu publit de Le Parisien că operaţiuni la sol în Ucraina, realizate de către Occident, ar putea deveni necesare "la un moment dat", subliniind că Franţa are capacitatea de a face acest lucru.
SpaceX construiește o rețea de sute de sateliți spion, au declarat cinci surse familiare cu programul, demonstrând legăturile tot mai strânse dintre SpaceX și agențiile de securitate națională din SUA.
Organizația pentru cooperare comună în domeniul armamentului (OCCAR - Organisation for Joint Armament Co-operation) - structură care reprezintă organul de supraveghere al programului european de apărare - a salutat includerea Japoniei pentru prima dată în programul Eurodrone, deși participarea niponă este doar la nivel de „stat observator”.
Premierul italian se pregătește să modeleze politica europeană.
La doi ani după invazia pe scară largă a Ucrainei, Kremlinul extinde forțele armate ale țării pentru un conflict cu NATO în următorii 10 ani, au declarat miercuri, 14 martie, șefii serviciilor de informații externe și militare ale Estoniei.
Misiunea va fi efectuată sub conducerea Germaniei de către personal german și francez din escadronul binațional de transport aerian „Rhein/Rhin” din Évreux , folosind două avioane de transport C-130J Hercules. Punctul de plecare al zborurilor este o bază aeriană din Iordania.