Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bulgaria aprobă achiziția a două noi nave de patrulare de la compania germană Lürssen
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Guvernul Bulgariei a dat, săptămâna trecută, undă verde ministerului Apărării pentru a parafa un contract cu compania germană Fr.Lurssen Werft GmbH & Co.KG, pentru construcția a două nave de patrulare OPV (Offshore Patrol Vessel), potrivit informațiilor publicate de site-ul Bulgarian Military. Sursa citată precizează că valoarea contractului se ridică la aproximativ 1 miliard de leva (605 de milioane de dolari).

Publicaţia Bulgarian Military relatează că decizia, care a fost luată pe 5 noiembrie în cursul unei ședințe a guvernului de la Sofia, ținută cu ușile închise, nu a fost încă anunțată în mod oficial. Totodată, agenţia de presă bulgară Kapital precizează că Ministerul bulgar al Apărării urmează să semneze, săptămâna acesta, contractul cu șantierul naval german Lurssen.

 

O achiziţie care s-a lăsat aşteptată

 

La sfârșitul anului 2017, guvernul bulgar a anulat proiectul care prevedea achiziţionarea a două nave de patrulare, după ce singurul ofertant, MTG Dolphin, a decis să se retragă. Proiectul pentru construirea celor două noi nave de patrulare este al doilea program major de modernizare a armatei bulgăre ce urmează să fie finalizat.


Potrivit publicaţiei Navy Recognition, site-ul Milmag a anunțat, în aprilie 2019, că trei companii au depus o ofertă pentru a răspunde la licitația ministerului bulgar al Apărării pentru noi nave de patrulare. La momentul respectiv cele trei companii înscrise erau: şantierul naval german Lürssen cu nava din seria OPV 80/85/90, compania italiană Fincantieri cu corveta din clasa Abu Dhabi și șantierul naval bulgar MTG Dolphin carea oferea o versiune modificată a corvetei multi-rol K-90.

De anul trecut şi până în prezent, procedura de achiziție a celor două nave a tot fost suspendată din cauza unei contestații depuse în instanță de compania italienă Fincantieri.

După cum am precizat, contractul se ridică la valoarea de  aproximativ 1 miliard de leva, prima navă fiind programată pentru livrare până la sfârșitul lunii decembrie 2023, iar cea de-a doua până la sfârșitul lunii decembrie 2024, asta dacă pe parcurs nu sunt înregistrate întârzieri.


Ce vrea Bulgaria şi ce oferă compania germană Lürssen?


Publicaţia Navy Recognition menţionează că Forțele Navale Bulgare doresc ca cele două nave de patrulare multi-rol  să îndeplinească diferite tipuri de misiuni, cum ar fi misiuni de luptă antisubmarin și împotriva navelor de suprafață.

Totodată, Ministerul bulgar al Apărării a solicitat că navele de patrulare să fie echipate cu un tun de calibru 76mm, rachete anti-navă și sol-aer, torpile ușoare și alte sisteme de apărare, dar şi cu o punte care să permită aterizarea şi decolarea pentru elicoptere de dimensiuni medii.

Clasa de nave OPV (Offshore Patrol Vessel) sunt nave de patrulare care au dimensiuni mai mici decât o corvetă și pot cuprinde nave rapide de atac, vedete torpiloare sau nave purtătoare de rachete, deși unele tipuri de OPV-uri pot fi mai mari decât o fregată. 

Compania germană Lürssen a dezvoltat, în ultimii ani, trei tipuri de OPV – 80/85/90. OPV 90 poate fi echipată cu un tun de 76mm, cu mai multe instalații de lansare a rachetelor antinavă si alte sisteme de arme.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Fabricile nord-coreene de armament produc la capacitate maximă pentru Rusia: Phenianul a trimis deja 6.700 de containere cu muniție
Mașina de luptă Redback, care va lua parte și în competiția României, va fi dotată cu sisteme protecție și senzori de ultimă generație
SUA admit că pierderea Avdiivkăi și avansul rus au legătură directă cu blocajul din Congres. Muniția pentru Ucraina se confruntă cu birocrație
Rusia recunoaște indirect că este cu 20 de ani în urma SUA și că nu are nici măcar un concept pentru un avion de vânătoare de generația a VI-a
Federația Rusă nu are rachete din Iran, iar Ucraina are propriile rachete cu o rază de acțiune de 700 km
Industria din Rusia fabrică piese pentru tancurile T-72 și T-90, utilizând tehnologie și utilaje din statele cele mai apropiate de SUA
„Activitatea nu se va relua mult timp de aici încolo”. Dronele ucrainene au lovit, adânc în interiorul Rusiei, una dintre cele mai mari întreprinderi metalurgice ruse
Piața asiatică, capitol închis pentru complexul militaro-industrial al F. Ruse? Tehnica de luptă rusă a lipsit de la Salonul aerian din Singapore
Faceți cunoștință cu Hermes 650TM Spark. Elbit a lansat noua sa dronă MALE, de ultimă generație
Australia își dublează numărul navelor, într-o mișcare fără precedent. Gigantul francez care trebuia să construiască în România și corvetele, exclus din prima zi
Totul pentru drone de ultimă generație. Războiul din Ucraina a convins Marea Britanie să investească o sumă colosală, devenind liderul producției de drone
Muniția ar putea să reînceapă să curgă spre Ucraina. De unde ar putea veni cele aproximativ 800 de mii de obuze, atât de necesare Kievului
Rusia încearcă o lovitură de imagine cu patru „lebede albe”. Bombardiere Tu-160M livrate simultan, deși de fapt calendarul e în întârziere
Iranul a trimis Rusiei până la 400 de rachete balistice din familia Fateh. În schimb, se așteaptă să primească avioane moderne rusești
Raport: Rachetele nord-coreene folosite de Rusia împotriva Ucrainei conțin componente produse de companii din SUA și Europa (Foto/Video)
Concernul militar germano-britanic RBSL testează prototipul primului tanc Challenger 3 (Foto)
România „țintește” o achiziție majoră de arme de asalt pentru Armată. Sig Sauer, printre greii din industrie care sunt pregătiți pentru cerințele programului
Reușită istorică a Turciei: Kaan, primul avion de generația a 5-a construit de turci, a efectuat în premieră zborul inaugural (VIDEO/Foto)
Germania intenționează să trimită sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune, dar rachetele Taurus nu sunt menționate. De ce ezită Berlinul să ia o decizie?
”Donăm toată artileria noastră Ucrainei”, anunță premierul danez. Artileria rămâne cheia, dar Kievul își face partea și crește producția de muniții și drone
Berlinul s-a trezit la timp sau e deja prea târziu? Ministrul german al apărării: Două procente pentru apărare nu sunt suficiente, avem nevoie de mai mult
“Contraofensiva” Rheinmetall. Grupul german din industria de apărare mai deschide o fabrică de Ucraina, unde va produce proiectile de 155 mm
O altă mare companie germană a semnat un parteneriat cu industria ucraineană de apărare
Germania oferă Ucrainei unul dintre cele mai performante sisteme de artilerie: Obuzierul RCH 155 era de mult aşteptat de ucraineni
Serviciul de Informații al Apărării din Ucraina oferă noi detalii despre ritmul în care industria rusă repară şi produce tancuri T-62 și T-90
Franța, mult în urma Germaniei în ceea ce privește ajutorul militar acordat Ucrainei: Europa va trebui să își dubleze cel puțin eforturile actuale de sprijin militar
Ministrul apărării naţionale, intâlnire cu CEO-ul companiei germane Rheinmetall: România rămâne angajată în cadrul procesului de dezvoltare a capabilităților pentru apărare
Conflictul din Ucraina a făcut ca interesul pentru sistemele de artilerie să fie tot mai mare: Compania Lockheed Martin își mărește producția de MLRS HIMARS
România, discuții cu Lockheed Martin: Mentenanța F-16 și HIMARS la Bacău, reconfirmată. Se intenționează implicarea industriei și în programul F-35
UE va încerca să ajute industria europeană de apărare, spune șefa Comisiei

Ştiri Recomandate

Prăbușirea în Sevastopol a unui avion militar rus, cel mai probabil Su-35, la doar 200 metri de țărmul Mării Negre. Photo source: Nexta via CHP_SEVASTOPOL
BREAKING NEWS
Un Su-35, cel mai promovat avion rus, „pierde lupta” cu forța gravitațională (Video). Avionul e posibil să fi fost doborât chiar de ruși
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Cehia vrea blindate de ultima generaţie: Contractul pentru 76 de tancuri Leopard 2A8 tot mai aproape de a fi parafat
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder
”Putem face mai mult”. Cehia ridică miza și anunță că ar putea procura 1,5 milioane de obuze pentru Ucraina
Rusia pregătește o ploaie de rachete hipersonice Zircon peste Ucraina. Rușii au concentrat și pregătit zeci de rachete în Crimeea
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Lukașenko recunoaște că planificatorii atacului de la Crocus au vrut să treacă prin Belarus, infirmând astfel planificarea de către Kiev a unei “ferestre” de trecere la granița ruso-ucraineană
"Ei știu unde să lovească". Experții în studii de securitate analizează de ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean
„Dați-ne naiba Patriot”. Ucraina pierde teren din cauza bombelor ghidate ruse și are nevoie urgentă de Patriot pentru a doborî avioanele
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
SUA vor apăra aliații din NATO dacă vor fi atacați, afirmă Pentagonul, după ce o rachetă rusă a intrat în spațiul aerian polonez
pixel