Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Contract record pentru blindatele turcești 4x4 Hizir. 118 vehicule ajung în Africa pentru 91.4 milioane USD
Producătorul turc de blindate Katmerciler a semnat un contract record pentru vânzarea blindatelor 4x4 Hizir în Africa.
de  Tudor Curtifan
Blindatul turcesc Hizir 4x4, sursă foto: Katmerciler via Daily Sabah

E vorba despre 118 vehicule blindate 4x4 care vor fi achiziționate pentru aproximativ 91.4 milioane de dolari de către statul african Kenya.

Potrivit celor de la Daily Sabah, acesta este cel mai important contract care a fost alocat companiei turcești din domeniul apărării Katmerciler.

Contractul a fost semnat de Katmerciler și Ministerul Apărării din Kenya, iar destinatarul final urmează să fie Armata Kenyei.

Potrivit sursei citate, contractul prevede 118 blindate Hizir, dar în această sumă sunt incluse și piesele de schimb și lucrările de mentenanță. Livrările vor începe din 2022 iar până la finalul anului 2023 toate vehiculele blindate 4x4 ar trebui să ajungă în dotarea Armatei Kenyei.

Contractul a fost anunțat încă din luna ianuarie a acestui an, doar că a fost specificată valoarea lui. Atunci, o sursă turcească a estimat prețul contractul la aproximativ 73 de milioane de dolari, însă se pare că s-a înșelat cu aproape 20 de milioane de dolari.

Potrivit sursei citate, compania Katmerciler a realizat exporturi în valoare de 31.9 milioane de dolari în 2020, iar ponderea exporturilor reprezintă 78% din câștigurile companiei.

În funcție de cerințele operaționale și de misiune, vehiculul Hizir, cu un motor de 400 de cai putere, are o capacitate de transport de până la nouă persoane, poate fi echipat cu o mitralieră de 12,7 mm, un lansator automat de grenade de 40 mm sau o mitralieră de 7,62 mm. 

Ştiri Recomandate