Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Canada are de ales între F-35, F/A-18 Super Hornet și Gripen. Se anunță o luptă strânsă pentru miliardele canadienilor
Canada a demarat un amplu proces prin care va înlocui avioanele CF-18 Hornet.
de  DefenseRomania Team

Potrivit ministrului Apărării al Canadei, țara sa intenționează să achiziționeze 88 de avioane în acest program de înzestrare. Canada le-a solicitat ofertanților și implicarea industriei naționale de apărare în procesul de achiziționare al noilor aeronave.

Canada va alege între trei giganți care au mai rămas în competiție în acest moment: Lockheed Martin cu F-35, Boeing cu F/A-18 Super Hornet și suedezii de la Saab cu Gripen.

Bătălia va fi una aprigă în contextul în care estimarea contractului este de aproximativ 15 miliarde de dolari. 

DefenseRomania a abordat subiectul anul trecut, amintind că britanicii au retras din competiție Eurofigter, asta după ce în 2018 Franța a retras și ea din competiție avioanele Rafale, în urma unor modificări aduse de către Canada. Potrivit presei de specialitate, favorit în competiție este F-35.

De precizat că în programul F-35, Canada este implicată. Cu toate că nu a oferit nicio garanție că ar urma să achiziționeze aeronavele, Guvernul de la Ottawa a aprobat în luna mai alocarea a 70,1 milioane USD, ca parte a investiţiei militare pe care Canada o face în programul de dezvoltare a avionului de vânătoare F-35 Lightning II.

Potrivit celor de la Defense News, în competiție ar putea rămâne doi constructori, o decizie urmând să fie luată până în primăvara anului 2021. În orice caz, marele câștigător va fi anunțat în 2022. Canada dorește ca livrările să înceapă în 2025.

 

 

Ştiri Recomandate