Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ce a fost greșit la ultimele exercitii militare ale Rusiei cu rachete strategice?
Rusia a organizat săptămâna trecută exercițiul militar "Grom-2019" ("Tunet-2019"), care se desfăşoară pe întregul teritoriu rus, pentru a testa starea de pregătire a structurii sale de comandă militară și eficiența cu care sunt executate ordinele, precizeaza The Moscow Times.
de  S.I. Catalin

În schimb, aceste exerciții, care au fost supravegheate de președintele Vladimir Putin, au ridicat mai multe semen de întrebare (decât răspunsuri) în urma publicarii a două rapoarte ale incidentelor care au implicat rachete balistice și rachete de croazieră.

Submarinul nuclear rusesc K-44 Riazan, care face parte din Divizia 28-a de submarine a Flotei Rusiei din Pacific, a lansat la 17 octombrie o singură rachetă balistică intercontinentală de tipul R-29R asupra unei ţinte situate pe poligonul 'Cija' (Marele Nord rus) şi nu două, aşa cum a anunţat Evgheni Ilin, şeful interimar al Direcţiei principale pentru cooperare internaţională din cadrul Ministerului Apărării. A doua rachetă de acelaşi tip nu a mai putut fi lansată, submarinul întorcându-se la bază cu ea la bord, a relatat luni ziarul Vedomosti.

În al doilea rând, o fregată și o corvetă au avut dificultăți să lanseze rachete de croazieră Kalibr, mult lăudate de armata lui Putin. O sursă apropiată de serviciile de securitate ruse a declarat că exercițiile au testat noi sisteme menite să reducă timpul de pregătire al lansării rachvetelor Kalibr, de la trei ore la 15 minute.

„Rachetele au zburat în cele din urmă, dar nu la prima încercare și numai după ce au fost activate sistemele de lansare de urgență", a declarat sursa , citată de RBC.

O altă sursă apropiată de Statul Major a spus că rachetele Kalibr au fost lansate numai după două și trei tentative.

Ministerul rus al Apărării a dezmințit aceste informațiile potrivit cărora evenimente neprevăzute au avut loc în timpul exercițiilor și a declarat că totul a decurs conform planului.

Expertul militar Dmitri Stefanovici a evidenția faptul că a doua rachetă R-29R nu a putut fi trasă de pe submarinul în cauză și a rămas blocată în lansator.

„Ar fi putut avea o problemă tehnică, deoarece aceste rachete, dar și submarinul, sunt vechi", a declarat Stefanovici pentru Moscow Times.

R-29R este o rachetă din epoca sovietică care a fost dislocată pentru prima dată în 1977. Submarinul nuclear din clasa Delta III, Riazan, care a lansat racheta balistică, a fost pus în funcțiune în 1982.

Conform mass-media ruse, exercițiul militar "Grom-2019" ("Tunet-2019") durat trei zile și au implicat cinci submarine, peste 100 de aeronave, 200 de lansatoare de rachete și au participat 12.000 de militari şi au fost lansate 16 rachete balistice şi de croazieră de triada nucleară rusă la sol, în aer şi pe mare.

Ştiri Recomandate