Ministerul ceh al Apărării a semnat un contract pentru repararea şi modernizarea mai multor tancuri T-72M4CZ, precizează publicaţia militară poloneză Defense 24.
scris de
S.I. Catalin
Contractul semnat de ministerul ceh al apărării cu uzinele VOP CZ are o valoare de 1.098 miliarde CZK, adică aproximativ 50 milioane de dolari. Pentru această sumă, compania VOP CZ s-a angajat să efectueze lucrări de reparare şi modernizare la 27 de tancuri T-72M4CZ, trei vehicule de comandă și trei vehicule de recuperare şi asistență tehnică VT-72M4CZ.
Potrivit contractului, pe lângă repararea tancurilor și posibilitatea prelungirii duratei de viață a acestora, cel puțin până în 2030, acesta prevede ca uzinele VOP CZ să înlocuiască elementele învechite, mai ales cele care alcătuiesc sistemul de control al focului și instalarea de noi sisteme de comunicare. Potrivit sursei citate, aceste tancuri ar urma să fie introduse în dotarea celei de-a 7-a brigăzi mecanizate a Forţelor Terestre Cehe.
Televiziunea cehă CT24 relatează că modificarea acestor tancuri, care va trebui să aibă loc până în 2025, va permite cehilor să-și îndeplinească obligațiile față de NATO.
În 2017, ministerul ceh al Apărării a anunțat planurile de înlocuire a T-72M4CZ, în speranţa că va primi fonduri pentru apărare de la Uniunea Europeană, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. La acel moment, pentru înlocuirea vechilor tancuri, cehii se orientaseră către tancurile Leopard 2A4 și tancurile israeliene Sabra (o versiune modernizată a tancului american M60AZ).
T-72M4CZ este versiunea cehă a tancului principal de luptă sovietic T-72M, o versiune de export a lui T-72A. Tancul este echipat cu sistemul italian de control al focului TURMS-T, armură reactivă DYNA-72. De asemenea, tancul este echipat cu un motor CV-12 de 1000 de cai putere, cu transmisie automată, ce îi permite să se deplaseze cu o viteză maximă este de 61 km / h, iar distanţa maximă pe care o poate parcurge este de 430 km.
Cu toate acestea, reducerile bugetare cu care s-a confruntat ministerul ceh al Apărării, au permis modernizarea la acest standard a puțin peste 30 de tancuri, deși era planificată modernizarea a peste 100, chiar vehiculându-se posibilitatea modernizării a aproximativ 300 de unităţi. Tancurile T-72M1 mai vechi, care nu s-au bucurat de o modernizare la standardul T-72M4CZ , au rămas stocate în depozitele forţelor armate cehe.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Forţele pentru Operaţii Speciale din cadrul Serviciului de Informații al Apărării din Ucraina (GUR) au publicat un material video și au descris modul în care militarii unităţii ''Naval 73'' au desfășurat operațiunea specială "Citadel" în Marea Neagră, în apropiere de Peninsula Crimeea, pentru a-i priva pe ruşi de o serie de capacități de culegere de informații și pentru a garanta o circulație mai sigură a navelor.
DefenseRomania vă oferă în exclusivitate informații cu privire la achiziția de obuziere autopropulsate de 155 mm aflată în derulare pentru înzestrarea Armatei României.
Anul de instrucție începe în forță pentru artileriștii români. Brigada 8 Rachete Operativ-Tactice (Bg8ROT) a executat trageri cu sistemele HIMARS în poligonul Smârdan.
Departamentul de Stat al SUA a confirmat solicitarea Kosovo privind achiziționarea de rachete Javelin în valoare de 75 de milioane de dolari. Este vorba despre 246 de rachete antitanc de acest tip, care sunt produse de SUA, potrivit unui anunț al Agenției SUA pentru Cooperare în Securitate.
Presa de propagandă rusă preia un un articol al publicației franceze ”Meta-defense”, în care e semnalat faptul că noile tunuri autopropulsate 2S35 Koalitsiya-SV au intrat în dotarea armatei ruse în urmă cu câteva săptămâni și participă deja la operațiuni de luptă pe frontul din Ucraina.
Liderul pro-rus al Transnistriei Vadim Kranoselski a declarat recent presei din Federația Rusă că așa-zisa înarmare a Republicii Moldova reprezintă o amenințare pentru Tiraspol.
Armata ucraineană primește încă un ”hibrid” în lupta contra dornelor: sistemul antiaerian ZU-23-2 a fost pe transportorul blindat M-113 și are încă un sprijin împotriva dronelor Shahed.
Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 07.01.2024, că, în cursul anului 2024, Trupele de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN) din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse vor efectua șapte lansări de instrucție și de testare a unor rachete balistice intercontinentale (ICBM).
Recent a fost anunțată în SUA achiziția de sisteme antitanc americane de tip Javelin de către forțele armate române. Un număr mic însă de sisteme, fapt care a ridicat mai multe semne de întrebare. Potrivit informațiilor DefenseRomania din industria de apărare, acestea sunt destinate însă Forțelor pentru Operații Speciale (FOS).
România a primit deja patru sisteme Patriot; primul este deja operaționalizat. În plus, țara noastră a trimis Statelor Unite o cerere pentru încă trei sisteme Patriot și se așteaptă acceptul Washingtonului.
Polonia a primit un nou lot format din 18 obuziere de ultimă generație K9 Thunder, produse de gigantul coreean Hanwha. Obuzierele K9 de 155 mm s-ar putea regăsi și în dotarea Armatei României, Hanwha participând la licitația privind achiziția de obuziere.
Iminența unei confruntări militare cu Rusia și China determină SUA să schimbe modalitățile în care vor lupta. Este nevoie de un pumn blindat mai puternic, mai agil, dar și mai autonom. Forțele Terestre ale SUA (US Army) au validat cu succes o schimbare a structurii forțelor menită să îmbunătățească traversarea golurilor umede (cursuri de apă) în timpul operațiilor la scară mare.
Militarii români câștigă titlul de "Cel mai bun luptător" la categoria soldați în competiția cu același nume (Best Warrior Competition) organizată zilele trecute, de către Garda Națională a statului Alabama în Fort McClellan, Alabama, Statele Unite ale Americii, pentru al doilea an, consecutiv.
US Army a preluat primele rachete PrSM (Precision Strike Missile) care vor începe să înlocuiască vechiul sistem de rachete tactice cu lansare de la sol.
Proiectul viitorului tanc franco-german (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System, MGCS), mai cunoscut şi sub denumirea de Eurotank, a fost prezentat din nou cu mare fast, împotriva zvonurilor cu privire la soarta acestui program major.
Rușii spun că au mers sub acoperirea întunericului să extragă vehiculul Bradley, aflat la aproximativ 500 de metri de forțele ucrainene, în așa-numitul ”no man's land” - un teritoriu disputat, dar care nu este controlat de niciuna dintre părți.
Washington Post a dezvăluit, într-o investigație amplă publicată în octombrie, modul în care Emiratele Arabe Unite și-au construit armata bazându-se pe militarii americani pensionați și consultanții străini, pe lângă un număr mare de mercenari care să lucreze în armata emirateză ca soldați.
În mijlocul apărării împotriva unui atac rusesc de-a lungul direcției Avdivka, vehiculul de luptă al infanteriei ucrainene M2 Bradley a suferit o lovitură directă de la o rachetă ghidată antitanc (ATGM).
An de an, parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României aduce premieri militare în ceea ce privește tehnica. În anii precedenți, Armata a defilat în premieră cu sisteme Patriot, sisteme HIMARS și, ducându-ne mai mult în urmă, avioane F-16 Fighting Falcon.
Legea prin care parlamentul bulgar a aprobat acordul de donație a 100 de transportoare blindate Ucrainei a fost respinsă de președintele bulgar Rumen Radev. El a justificat dreptul de veto spunând că parlamentarii bulgari nu sunt suficient de familiarizați cu termenii predării vehiculelor blindate. Cu toate acestea, șeful Parlamentului bulgar, Rosen Jeliazkov, și-a exprimat convingerea că deputații vor trece peste veto-ul președintelui.
Forțele militare ruse au dezvăluit o nouă măsură de apărare menită să contracareze dronele kamikaze ucrainene mici, dar mortale, care provoacă pierderi semnificative pe câmpul de luptă.
Polonia a semnat cu Coreea de Sud un contract în valoare de 2,6 miliarde de dolari prin care va cumpăra încă 150 de obuziere autopropulsate K9, a anunţat vineri guvernul de la Varşovia, potrivit Reuters și Agerpres.
România va primi în viitorul apropiat primul tanc american de tip Abrams din cele 54 achiziționate la nivel de batalion din Statele Unite ale Americii. Abrams va fi cel mai modern tanc din istoria Armatei României.
Parada militară dedicată zilei de 1 Decembrie - Ziua Națională a României, va bifa unele premiere. Printre premiere se numără și tehnica FOS (Forțelor pentru Operații Speciale). Astfel, forțele speciale române defilează în premieră pe sub Arcul de Triumf cu noile blindate americane JLTV achiziționate recent.
Premierul polonez Donald Tusk a cerut Uniunii Europene să dezvolte un sistem comun de apărare aeriană. Și, de asemenea, să aloce cel puțin 100 de miliarde de euro pentru apărarea comună, pe fondul creșterii amenințărilor de securitate, potrivt Bloomberg.
În ultima săptămână China a făcut mai multe demonstrații de forță în Pacific, transmițând în principal nemulțumirea Beijingului față de învestirea noului președinte al Taiwanului, Lai Ching-te, programată pentru 20 mai.
O ploaie de proiectile a împiedicat un MT-LB rusesc să se retragă de pe front, apoi i-a dat foc. Acest material video interesant a apărut pe rețelele de socializare, militari ucraineni sugerând că imaginile au fost filmate recent, oferind o altă confirmare a modului în care forțele terestre ucrainene se confruntă cu cele rusești pe front.
Biroul Procurorului General al Ucrainei a facut o declaratie pentru Reuters, în care se precizează că aproximativ jumătate dintre rachetele nord-coreene lansate de Rusia asupra Ucrainei nu au reușit să își atingă țintele. Oficialii de la Kiev au subliniat, de asemenea, rata ridicată de defecțiuni observată în cadrul acestor lansări de rachete.
Rușii încearcă să străpungă apărarea ucraineană în regiunea Donețk și să ajungă în orașele Kurakhove și Pokrovsk. Acest lucru a fost raportat cu o zi înainte de comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, Oleksandr Sirskîi.
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a făcut miercuri o declarație acuzatoare în ajunul Zilei Victoriei asupra Germaniei naziste, sărbătorită în Rusia pe 9 mai, sugerând că "descendenții lui Napoleon și Hitler" colaborează cu anglo-saxonii pentru a înfrânge din nou Rusia, potrivit informațiilor furnizate de EFE, notează Agerpres.
Poziția Ucrainei este dificilă, dar dacă Kievul și aliații săi americani și europeni acționează acum în mod decisiv, Ucraina încă mai poate câștiga, potrivit fostului comandant al armatei americane în Europa, Ben Hodges, și marelui maestru de șah și figură a opoziției ruse, Gari Kasparov.
Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noi obuze cu rază lungă de acțiune. Armin Papperger, directorul general al Rheinmetall, a declarat că vor fi livrate prototipuri de obuze care au o rază de acțiune de 100 km. În prezent, concernul german se concentrează, în special, pe producția de muniție de artilerie.
În cursul nopții și al dimineții de 08.05.2024, trupele ruse au executat un nou atac combinat cu rachete și drone asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei. Ca de obicei în ultima vreme, a fost vizată, în special, infrastructura energetică a statului ucrainean.
Președintele Klaus Iohannis, prezent în vizită oficială Statele Unite ale Americii a confirmat că un sistem Patriot din cele deținute de România ar putea ajunge în Ucraina.
În timp ce Rusia anunță desfășurarea în Europa a unui exercițiu cu forțele nucleare nestrategice, trupele NATO își păstrează ritmul de pregătire la un nivel ridicat. Se exersează interceptarea vectorilor de atac din aer ai Rusiei, inclusiv ai celor purtători de muniție nucleară.
Într-un an 2024 cu zeci de alegeri, Europa primește botezul solidarității. Dacă vor trece examenul, europenii vor putea spune că au îndeplinit obiectivul sintetizat într-un motto care părea prăfuit - ”Unitate în diversitate”.
Rusia a avertizat luni cu privire la mult-așteptata sosire a avioanelor F-16 în Ucraina, spunând că avioanele americane vor fi tratate ca o escaladare, având în vedere potențialul lor de platforme pentru arme nucleare.
President Klaus Iohannis, on an official visit to the United States, has confirmed that one of Romania's Patriot systems could end up in Ukraine very soon.
Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) rețeaua de agenți ai serviciului 5 al FSB al Federației Ruse pregătea asasinarea lui Volodimir Zelenski.
Într-o evoluție neobișnuită în „războiul dronelor” din Marea Neagră, Ucraina pare să fi început să înarmeze navele de suprafață fără echipaj (USV), mai bine cunoscute sub numele de drone maritime, cu rachete aer-aer. Adaptarea pare să fi fost făcută pentru a oferi USV-urilor protecție împotriva elicopterelor rusești și a avioanelor cu aripi fixe, care sunt din ce în ce mai folosite pentru a le contracara, deși rămân multe întrebări cu privire la modul în care aceste arme nou adăugate sunt destinate să funcționeze și cât de practic este aranjamentul.
Ucraina a primit rachete antiaeriene pentru sistemele Patriot din Spania, după cum a anunţat ministrul spaniol al apărării, Margarita Robles, pe 6 mai, potrivit agenţiei de presă EFE.
În cadrul Forțelor Armate ale Republicii Belarus, a început, pe 07.05.2024, o verificare a nivelului de pregătire pentru luptă al forțelor și mijloacelor destinate pentru “livrarea” armelor nucleare tactice.
21 de state UE, printre care și România, nu își vor trimite reprezentanți la ceremonia în care Vladimir Putin depune marţi jurământul pentru încă un mandat prezidențial. ”Nu considerăm că alegerile din Rusia sunt libere și corecte”, spune și SUA, care a refuzat să asiste la eveniment.
China preia tot mai mult din comportamentul provocator al noului său partener militar, Federația Rusă. Australia a anunțat și denunțat agresivitatea Armatei de Eliberare a Poporului, după ce un avion de luptă chinez a lansat rachete de contramăsuri termice în fața unui elicopter australian.
Republica Moldova și-a stabilit obiectivul de a reintegra regiunea separatistă Transnistria, susținută de Rusia, înainte de aderarea la Uniunea Europeană, a declarat marți președinta republicii, Maia Sandu, aflată într-o vizită de stat în Norvegia, relatează Agepres, care citează Reuters și Radio Chișinău.
Armata israeliană a preluat marți noaptea controlul părții palestiniene a punctului de trecere a frontierei Rafah, a anunțat IDF, într-un comunicat. Trupele israeliene operează în estul orașului. Potrivit armatei, majoritatea civililor au fost evacuați din zonă.
Gigantului israelian Elbit Systems i-a fost acordat un contract pentru implementarea sistemului de protecție activă Iron Fist pe cea mai modernă versiune a mașinii de luptă Bradley americană. Despre acest lucru a scris și publicația noastră în urmă cu doar câteva zile.
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden.
Apariția recentă pe câmpul de luptă din Ucraina a unui tanc rusesc cu protecție integrală împotriva dronelor, în asaltul asupra localității Krasnogorovka de pe direcția Maryinsky, nu a trecut neobservată. Acum, un alt tanc cu protecție integrală a apărut pe una dintre direcțiile de pe linia frontului.
Rusia a transmis luni Marea Britanie că, în cazul în care Ucraina va utiliza armamentul britanic pentru a ataca teritoriul rus, așa cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea răspunde prin atacuri asupra instalațiilor și echipamentelor militare britanice amplasate atât în Ucraina, cât și în alte țări, relatează Agerpres, citând agențiile Reuters și EFE.
Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 06.05.2024, că, la cererea președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, vor fi desfășurate exerciții cu marile unități de rachete, în scopul creșterii nivelului de pregătire al Forțelor Nucleare Nestrategice.
Deși Ungaria are, poate, cel mai restrictiv sistem anti-imigrație din Europa, autoritățile de la Budapesta sunt acum brusc interesate de soarta refugiaților ucraineni de pe teritoriul ungar. Ungaria nu este de acord cu măsurile luate de Kiev care dorește să îi determine pe cetățenii eligibili de armată să vină în țară pentru a obține documentele de călătorie.
Centrul multimedia al NATO a publicat un nou material cu un pilot ucrainean, cu indicativul Moonfish, prezent în Danemarca unde se antrenează pentru trecerea pe F-16 Fighting Falcon. Moonfish a fost înainte pilot de MiG-29 sovietic.