Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cel mai mare centru de securitate cibernetică din Europa, în România
11 dec 2018 / 16:57
Atacurile cibernetice sunt o problemă în toată lumea, astfel că Guvernul Statelor Unite colaborează cu experţii din toate ţările, inclusiv din România, pentru a contracara aceste ameninţări, a declarat, marţi, Abigail Rupp, adjunct al şefului de misiune în cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.
de  Tudor Curtifan

Ea a participat la lansarea centrului de securitate cibernetică al companiei americane CrowdStrike în România.

"Avem probleme legate de securitatea cibernetică în toată lumea şi, din partea Guvernului Statelor Unite, am elaborat în acest an o strategie de securitate cibernetică şi ne uităm cum putem colabora cu partenerii noştri din toată lumea, să ne uităm după ameninţări şi să le gestionăm. Lucrăm şi cu reprezentanţi români, inclusiv prin a trimite români în Statele Unite pentru training şi schimb de experienţă în domeniul securităţii cibernetice şi am format un grup de lucru robust pentru a pune la un loc expertiza noastră", a spus Rupp.

Ea a arătat că deschiderea unui centru de acest gen în România arată importanţa pe care o are ţara noastră în tabloul luptei cu atacurile cibernetice.

"Este vorba despre o companie importantă, care are reprezentanţe în toată lumea. Este o mişcare importantă pentru o corporaţie de acest nivel. CrowdStrike a fost una dintre companiile care a fost implicată în detectarea şi stoparea atacurilor cibernetice din timpul alegerilor din 2016 din Statele Unite şi continuă să facă cercetare şi dezvoltare în sectorul cibernetic şi tehnologic din România", a precizat diplomatul american.

Potrivit acesteia, multe companii americane aleg România pentru forţa de muncă bine pregătită.

"Este foarte uşor să găseşti experţi, în special în domeniul tehnologic şi au fost foarte încântaţi de oamenii pe care i-au putut angaja şi de posibilităţile de creştere ale companiei", a adăugat Rupp.

La rândul său, Dmitri Alperovitch, cofondator al CrowdStrike şi director tehnologic al companiei, a arătat că centrul deschis în România este cel mai mare de acest gen din Europa.

"Aveţi aici oameni foarte bine pregătiţi, foarte pasionaţi de tehnologie şi de securitate cibernetică. Avem în Bucureşti deocamdată 30 de oameni, dar dorim să dublăm numărul angajaţilor, însă problema este cât de repede îi vom găsi. Vrem să deschidem un birou şi la Cluj, să beneficiem şi de oamenii fantastici de acolo, şi atunci vrem să ne dezvoltăm cât mai mult. Doar cerul este limita", a spus Alperovitch.

Compania este în extindere continuă şi, la nivel global, are 1.300 de angajaţi, a mai spus el.

Ştiri Recomandate