Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
China nu vrea o 'confruntare totală' cu SUA, dar admite că situaţia actuală este cea mai gravă din istoria relaţiilor lor
09 iul, 19:58
 Relaţiile Chinei cu Statele Unite sunt expuse "celor mai grave provocări", admite Administraţia de la Beijing, subliniind că nu vrea "confruntarea totală" cu Washingtonul, ci dialogul, dacă nu sunt stabilite limite de SUA, informează Mediafax, care citează cotidianul Financial Times.
de  Darius Muresan

China şi Statele Unite au normalizat relaţiile diplomatice în anul 1979. Acum, China atrage atenţia că situaţia actuală este cea mai gravă din istoria relaţiilor americano-chineze. "Ceea ce este alarmant este că relaţiile China-SUA sunt unele dintre cele mai importante din lume, dar se confruntă cu cele mai grave provocări de la stabilirea relaţiilor diplomatice", afirmă Wang Yi, ministrul de Externe de la Beijing, citat de FT.

 

China nu vrea o „confruntare totală” cu Statele Unite ale Americii

 

"China nu a avut niciodată intenţia de a provoca Statele Unite sau de a înlocui Statele Unite şi nu avem nicio intenţie de a intra într-o confruntare totală cu SUA", a spus el, argumentând că politicile Chinei nu s-au schimbat în pofida deteriorării relaţiilor cu SUA în ultimele luni.

"Toate problemele sunt pe masa discuţiilor, ...atât timp cât Statele Unite nu stabilesc limite", a subliniat Wang Yi.

Etapa iniţială a Acordului comercial dintre cele mai mari economii ale lumii, care părea a fi o soluţie de suspendare a taxelor vamale impuse reciproc, a fost în mare parte dată uitării în ultimele săptămâni. Administraţia de la Washington are acum noi subiecte de dispută cu Beijingul - legea pentru siguranţă naţională impusă în Hong Kong, militarizarea Mării Chinei de Sud şi originile pandemiei Covid-19. În ultimele zile, Beijingul a avertizat că va bloca accesul oficialilor SUA implicaţi în "acţiuni ostile" privind Tibetul, după ce Washingtonul a restricţionat acordarea vizelor unor oficiali chinezi.

 

Război rece între SUA și China?

 

Declaraţiile lui Wang Yi sunt o recunoaştere sinceră din partea unui oficial de rang înalt despre cât de mult s-a deteriorat situaţia şi sugerează că Beijingul este dornic să oprească orice escaladare a disensiunilor, notează analişti consultanţi de FT. Afirmaţiile intervin în contextul preocupărilor instituţiilor chineze de politică externă privind relaţiile cu Washingtonul.

Jia Qingguo, profesor de Relaţii Internaţionale la Universitatea din Beijing, crede că Administraţia din China încearcă abordarea "taijie", un termen chinez care înseamnă "a oferi soluţii în mod treptat" pentru ieşirea dintr-o situaţie delicată, pentru a permite Administraţiei Donald Trump să se retragă din ceea ce Beijingul consideră a fi o poziţie "nerezonabilă".

Un sondaj efectuat de Institutul Chongyang al Universităţii Renmin în rândul a 100 de academicieni relevă că 62% dintre respondenţi cred că "Statele Unite au lansat un nou Război Rece, contra Chinei", 90% apreciind că Beijingul poate gestiona situaţia.

Liu Weidong, profesor la Academia Chineză de Ştiinţe Sociale, apreciază că doar o abordare fermă poate funcţiona cu Administraţia Donald Trump, care "ar lua un kilometru dacă i s-ar oferi un centimetru". "În trecut, Statele Unite tindeau să răspundă la compromisurile oferite de China. Dar Trump a oprit aceast convenţie", argumentează Liu Weidong.

Ştiri Recomandate