Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
China nucleară sau diversiune? Beijingul construiește o a doua bază ce adăpostește silozuri pentru rachetele nucleare
27 iul, 18:59
China a început să lucreze la ceea ce ar putea fi o extindere semnificativă a capacităţilor sale nucleare, dar analiştii spun că motivele din spatele acestor acţiuni sunt încă neclare, relatează Agerpres, citând DPA. Însă imaginile din satelit ar putea indica construcția a noi silozuri pentru rachete nucleare. Ar fi a doua, după relatările din luna iunie a acestui an.
de  Tudor Curtifan
La o paradă militară, sub „privirile” tabloului lui Mao Zedong, e prezentată o parte din arsenalul nuclear al Chinei. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing

După descoperirea unui siloz de rachete în construcţie în apropiere de Yumen (provincia Gansu) în iunie, experţi în probleme nucleare de la Federaţia oamenilor de ştiinţă americani (Federation of American Scientists, FAS) s-au folosit de imagini din satelit pentru a localiza un al doilea sit în apropiere de Hami, regiunea Xinjiang (nord-vest).

„Construcţia silozurilor de la Yumen şi Hami constituie cea mai importantă extindere a arsenalului chinez de până acum”, apreciază aceşti experţi într-un raport publicat marţi.

Lucrările la cel de-al doilea sit, în Hami, situat la aproximativ 380 kilometri nord-vest de cel din Yumen, au început în martie şi încă nu au progresat până în prezent, indică aceiaşi experţi.

Potrivit unor fotografii, există 14 situri în construcţie. Pe baza lucrărilor pregătitoare, experţii au estimat că la Hami va fi construită o reţea de aproximativ 110 silozuri. Ei apreciază că primul sit, cel de la Yumen, va avea în componenţa sa 120 de silozuri.

 

Diversiune sau schimbare istorică în programul nuclear al Chinei

 

Cu toate acestea, nu se ştie dacă toate silozurile vor fi echipate cu rachete sau câte din ele vor fi utilizate în scop de diversiune, ceea ce înseamnă că numărul real de rachete noi destinate silozurilor ar putea fi mai mic.

DefenseRomania a scris încă de acum două luni că Beijingul este în plin proces de construcție a peste 100 de noi silozuri pentru rachete balistice intercontinentale, capabile să poarte încărcătură nucleară.

Conform estimărilor FAS, China deţine deja 350 de ogive nucleare. În 2020, Pentagonul a estimat acest număr la 200, dar se aştepta la o dublare a ogivelor nucleare în următorii 10 ani. Totuşi, arsenalul Chinei este cu mult mai mic decât cel al SUA sau al Rusiei, care au câte 4.000 de focoase nucleare fiecare.

Numărul real de rachete noi destinate acestor silozuri este necunoscut, dar ar putea fi mult mai mic, deoarece, în trecut, China a realizat și silozuri momeală.

Tactica nu este nouă. În timpul Războiului Rece, Statele Unite au elaborat un plan asemănător, pentru a se asigura că planificatorii sovietici de război nu vor putea ști niciodată exact unde sunt rachetele la un moment dat.

Ştiri Recomandate