Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
China, Rusia și Iran, manevre militare comune într-o zonă maritimă deosebit de sensibilă
26 dec 2019 / 13:31
Forţele navale din China, Rusia și Iran vor începe vineri manevre militare comune în Oceanul Indian şi în Marea Omanului, a anunţat Beijingul. Manevrele militare au loc pe fondul tensiunilor cu Washingtonul pe tema acordului nuclear iranian.
de  Tudor Curtifan

 Aceste manevre, care se vor desfăşura în perioada 27-30 decembrie, vizează 'aprofundarea schimburilor şi cooperării între forţele navale ale celor trei ţări', a declarat pentru presă un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din China, Wu Qian, citat de Reuters și Agerpres. Anunţul survine într-un context de tensiuni între Iran şi SUA după retragerea unilaterală a Washingtonului, în 2018, din acordul internaţional din 2015 privind programul nuclear iranian.

Wu, care nu a precizat câţi militari şi câte nave vor fi mobilizate pentru aceste manevre, a adăugat că Marina chineză va trimite nava sa antirachete, Xining. La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe chinez a remarcat că aceste exerciţii fac parte 'dintr-o cooperare militară normală'. Reuters notează că Marea Omanului este o cale navală deosebit de sensibilă, deoarece face legătura cu Strâmtoarea Hormuz - prin care trece circa o cincime din ţiţeiul lumii. 

Ştiri Recomandate