Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciucă: NATO asigură cea mai solidă protecţie de care România a beneficiat în întreaga sa istorie
News
Data publicării:
Alianţa Nord Atlantică, alături de Uniunea Europeană şi de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, asigură cea mai solidă protecţie de care România a beneficiat în întreaga sa istorie, în faţa oricăror ameninţări la adresa securităţii sale naţionale, a afirmat, duminică, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.

,,Aniversăm, astăzi, 17 ani de când România face parte din NATO, cea mai puternică alianţă politico-militară din lume. Alături de apartenenţa la Uniunea Europeană şi de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, această alianţă asigură cea mai solidă protecţie de care România a beneficiat în întreaga sa istorie, în faţa oricăror ameninţări la adresa securităţii sale naţionale. Drumul de integrare în Alianţa Nord-Atlantică nu a fost uşor pentru ţara noastră şi, cu siguranţă, militarii Armatei României au avut un rol esenţial în cadrul efortului naţional de aderare la NATO'', a subliniat ministrul Ciucă, într-un mesaj transmis la ceremonia de înălţare pe catarg a drapelului naţional al României şi drapelului Alianţei, desfăşurată la sediul MApN cu prilejul Zilei NATO.

El a menţionat că forţele româneşti se aflau în Afganistan şi în Kosovo atunci când România era invitată să se alăture Alianţei şi, în momentul în care ţara noastră devenea membră a NATO, militarii români se aflau şi în Irak, într-o altă misiune dificilă.

,,Întregul demers de integrare a fost susţinut de Armata României, eforturi care au întărit şi consolidat demersurile politico-diplomatice din acea perioadă. Trupele noastre au dovedit atunci, ca şi acum, prin dedicaţie şi profesionalism, că aduc plus-valoare capacităţilor defensive, operaţionale şi de proiecţie a misiunilor NATO. Mulţi dintre noi am asistat cu bucurie, pe 2 aprilie 2004, la ceremonia arborării oficiale a drapelului României la Cartierul General al NATO. Am simţit atunci mândrie, speranţă şi un suflu că totul va căpăta o noua traiectorie. Şi aşa a fost!", a afirmat ministrul Apărării, potrivit Agerpres.

De asemenea, el a arătat că România a dat testul unei noi etape în istoria contemporană şi a făcut paşi importanţi ca - "o naţiune liberă, democratică şi puternică, prin şi cu cetăţenii săi, alături de NATO".

,,Dificultăţile nu au fost puţine, de-a lungul timpului, însă am demonstrat unitate, perseverenţă şi mai ales capacitate de adaptare. Aceste atribute s-au consolidat şi, în anul 2020, ne-au susţinut într-un un nou test: pandemia COVID-19. Ministerul Apărării Naţionale s-a alăturat autorităţilor române, oferind sprijin operaţional, logistic şi know-how care au susţinut protejarea cetăţenilor şi îmbunătăţirea într-un timp record a stocurilor naţionale de echipamente medico-sanitare. Pandemia ne-a arătat că mecanismele aliate de protecţie civilă funcţionează, fiind şi un test pentru Armată de a certifica în teren creşterea nivelului operaţional al capabilităţilor pe palierul situaţiilor de urgenţă. În acest efort, NATO ne-a fost alături, prin puterea aliaţilor, prin capacităţile de transport aerian puse la dispoziţia noastră. Cu ajutorul aeronavelor Alianţei, pe timpul stării de urgenţă au fost aduse în România materiale medico-sanitare extrem de importante pentru lupta cu pandemia COVID-19", a menţionat Nicolae Ciucă.

El a subliniat că "România se bucură în acest moment de cele mai puternice garanţii de securitate din întreaga istorie", adăugând că a fi membru NATO înseamnă, în egală măsură, şi obligaţii asumate în mod voluntar, o dovadă în acest sens fiind misiunile internaţionale asumate de statul român în Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest.

,,În momentul de faţă, aproape 850 de militari români participă la operaţii NATO, în cadrul cărora îşi îndeplinesc cu succes misiunile. Acest efort nu a fost, din păcate, fără pierderi, memoria celor 30 de militari români căzuţi la datorie în Irak şi Afganistan şi cei peste 180 de militari răniţi ne obligă să nu uităm sacrificiul lor, să le păstrăm vie amintirea şi să fim alături de familiile lor", a mai spus Ciucă.

El a arătat şi că în 2021, Armata României continuă înzestrarea cu echipamente performante, menţionând că alocarea a 2% din PIB oferă posibilitatea de a dezvolta programele esenţiale de înzestrare deja demarate.

"Acceptarea ţării noastre ca membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, în aprilie 2004, reprezintă borna istorică ce a consfinţit, fără echivoc, integrarea României în rândul democraţiilor occidentale", a conchis Ciucă.

La rândul său, şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a afirmat, în cadrul ceremoniei de la sediul MApN, că NATO este "una dintre cele mai importante structuri din contemporaneitate şi una dintre cele mai importante alianţe din istorie".

,,Longevitatea şi succesul NATO îşi au rădăcinile în abilitatea Alianţei de a se adapta schimbărilor din mediul de securitate. Înfiinţarea însăşi în perioada Războiului Rece a reprezentat semnul unei adaptări strategice la scară largă (...) Procesul aderării şi parcursul de 17 ani al ţării noastre în NATO s-au fundamentat pe încredere - încredere în valorile împărtăşite, încredere în soliditatea Articolului 5, încredere în aliaţi, dar şi încrederea aliaţilor în noi. (...) Punctul fundamental al NATO a fost şi rămâne Articolul 5: 'un atac armat împotriva unui aliat în Europa sau în America de Nord va fi considerat un atac împotriva tuturor' ", a afirmat şeful Statului Major al Apărării.

Ceremonia înălţării pe catarg a drapelul naţional al României şi drapelul Alianţei Nord-Atlantice s-a desfăşurat, duminică dimineaţa, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, într-un format restrâns, cu respectarea normelor pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2. De asemenea, activităţi similare dedicate aderării României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord se desfăşoară în această zi şi în unităţi din municipii reşedinţă de judeţ şi în garnizoane locale.

România a aderat la în mod oficial la NATO, în 29 martie 2004, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului românesc la sediul NATO.

În baza Legii nr.390/ 2004, Ziua NATO în România se sărbătoreşte în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie. Ziua NATO este o sărbătoare publică dedicată democraţiei, spiritului european şi euroatlantic. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
NATO trebuie să rezolve rapid problema deficitului de trupe. Războiul din Ucraina arată și care pot fi soluțiile
Europa va avea o Forță de Reacție Rapidă, dar Polonia e pregătită și de următorul pas. Sikorski: Avem nevoie de o Apărare Europeană
Deși nu e încă gata, laserul DragonFire ar putea ajunge pe frontul din Ucraina. UK: Nu e nevoie să fie perfect pentru a-l trimite pe teren
Are Ungaria o opoziție adevărată? Un fost apropiat al regimului Orban vrea să rupă monopolul FIDESZ și merge la alegerile comasate cu un alt partid
Kuzmin e istorie. Ambasadorul Rusiei la București a părăsit definitiv România după ce și-a încheiat misiunea diplomatică
”Economia de război nu este mâine, este aici”. Franța lui Macron nu exclude nici varianta rechizițiilor pentru accelera producția militară
SUA spun că sunt deplin angajate să apere Japonia; chiar și nuclear. Premierul japonez: Cea mai mare provocare vine din China
Turcia pregătește un plan de pace pentru războiul din Ucraina. Dacă va accepta condițiile, Kievul ar spune adio aderării la NATO și teritoriilor deja cucerite de ruși
”Avem nevoie urgentă de cel puțin șapte Patriot”. Patru țări din Europa și Asia dețin baterii Patriot care ar putea fi trimise imediat în Ucraina, spune un oficial ucrainean
Forțele ruse încearcă să îngenuncheze Harkivul prin lovituri aeriene repetate. Ultimul atac, din cursul zilei de joi, realizat cu rachete Iskander-M
După două amânări, rușii au lansat Angara-A5, prima rachetă spațială produsă de Rusia de la prăbușirea URSS
Parlamentul European a aprobat Pactul privind migrația. Legile care reglementează migrația și azilul nu sunt pe placul Ungariei și Poloniei
Suedia cere răspuns NATO la bruiajul rusesc asupra semnalului GPS
F-35 devine hipersonic. A fost prezentată noua rachetă Mako care va putea fi integrată și pe alte aeronave americane
Găgăuzia vrea să-și mute toate conturile din sectorul public la o bancă de stat din Rusia
Ceremonia evenimentului „România - NATO, 20 de ani”. MApN marchează două decenii de la aderarea României la NATO
Kremlinul vrea propriii săi Patrioți: Rusia ar putea avea un Minister al Educației Patriotice care va forma generațiile de ”pionieri” ruși
Drone de sute de dolari, la concurență cu Javelinele. Oficial NATO: În ultimele luni, dronele FPV au distrus peste două treimi din tancurile rusești
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Armata SUA a predat Kievului un lot consistent de arme care provin din Iran. Armele au fost confiscate după inspecții ale navelor ce duceau mărfuri în Yemen
Rusia și Japonia nu au reușit să facă pace după al Doilea Război Mondial, iar Kremlinul a venit acum cu motivul: SUA sunt de vină
Compania chineză Huawei a dat în judecată toată România: CSAT, Administrația Prezidențială, Primul Ministru și Ministerul Cercetării, chemate în instanță
Marea Britanie mizează pe descurajarea nucleară. Sunt prevăzute investiții de zeci de miliarde în tehnologie și expertiză de vârf
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
Premieră după al Doilea Război Mondial. Avioanele au început să aducă soldați germani în Lituania
A venit rândul Flotei ruse de la Marea Baltică. Un incendiu a izbucnit la bordul corvetei ”Serpuhov”, staționată în Kaliningrad
O brigadă germană gata de luptă va fi dislocată permanent în coasta Rusiei. Până în 2027 numărul militarilor germani din Lituania va ajunge la 5.000
Mină marină, găsită în Delta Dunării. Echipa pirotehnică s-a deplasat la fața locului
Implicațiile Inteligenței Artificiale în domeniul militar vor fi dezbătute în cadrul unei Conferințe Internaționale organizate la București

Ştiri Recomandate

”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă rachetă balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
pixel