Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Conferința de pace de la Berlin: Acord privind războiul din Libia
19 ian, 20:56
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, au părăsit conferinţa de pace privind Libia de la Berlin, unde participanţii au ajuns la un acord, au declarat pentru dpa surse de la negocieri, potrivit Agerpres.
de  Tudor Curtifan

Erdogan a părăsit Cancelaria Germaniei unde a avut loc conferinţa internaţională dedicată Libiei, împreună cu o parte a delegaţiei sale. Nu este aşteptat să se întoarcă.

Partea turcă a jucat un rol constructiv în discuţii, au spus sursele.

Participanţii internaţionali au căzut de acord să menţină un embargo al ONU asupra armelor şi să pună capăt sprijinului militar pentru facţiunile aflate în conflict în Libia, conform aceloraşi surse.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi secretarul general al Naţiunile Unite, Antonio Guterres, urmează să prezinte detalii despre acordul privind Libia în timpul unei conferinţe de presă.

Ştiri Recomandate