Amenințările unui atac iranian împotriva Israelului sunt considerate "credibile" și "reale", conform declarațiilor unui purtător de cuvânt al Casei Albe.
Un convoi militar rus a sosit săptămâna trecută într-un sat din apropierea graniței Siriei cu Turcia și Irak, unde mai mulți militari ruși s-au întâlnit cu localnici și au discutat despre posibilitatea construirii unei baze militare în vecinătate, precizează Voce of America.
Un reporter local a declarat pentru VOA că satul Qasir Dib este situat în apropierea orașului Malikiyah – cu populaţie majoritară kurdă – în regiunea nord-estică a Siriei.
,,Am discutat cu oameni prezenți la această întâlnire", a declarat Nishan Mohammad, un reporter independent. "Au confirmat că rușii și-au exprimat dorința de a construi o bază militară în sat’’, a mai precizat acesta.
În ultimele luni, Rusia, un susținător ferm al regimului președintelui sirian Bashar al-Assad, și-a sporit prezenta militară în nord-estul Siriei, care este controlată în mare parte de forțele locale kurde.
În cursul zilei, de ieri, în timp ce un convoi militar rusesc se deplasa între zonele pe care ruşii le controlează în sud-estul Siriei, s-a intersectat cu un convoi militar american. Dar, din câte se pare, există păreri împărţite cu privire la acest incident.
Centrul de Informare Rojava a raportat că un convoi militar rus s-a intersectat cu un convoi militar american pe o şosea aflată în apropiere de orașul sirian Derik, iar traficul rutier a fost blocat în zona pentru mai multe ore.
Another flare-up between Russian and US forces near Derik, close to North and East Syria's sole border crossing with the autonomous Kurdish Region in Iraq and the outside world.
— Rojava Information Center (@RojavaIC) June 3, 2020
Russia are trying to establish a military post here, deep in the supposed US zone of influence. pic.twitter.com/NNOyjpOjfN
Potrivit Al-Monitor, alte surse au declarat că patrula militară americană i-a împiedicat pe ruși să se deplaseze către oraşul Derik, forțându-i astfel să se întoarcă în provincia Qamishli, unde forțele ruse împart o bază militară cu trupele loiale președintelui sirian Bashar al-Assad.
On Wednesday, US forces forced a Russian patrol to stop for hours near the entrance to the city of Dirk, and American forces mobilized in the area to prevent Russian forces from stationing in the area. pic.twitter.com/oi0caU8jcS
— Ivan Hassib (@Ivan_Hassib) June 3, 2020
Deși Moscova nu a emis un comunicat oficial cu privire la acest incident, agenția propagandistică de știri Sputnik a susținut, ieri, că de fapt convoiul militar american ar fi fost întors din drum de către militarii ruşi, la un punct de control din apropierea localității Tal Tamr, la marginea unei zone controlate de armata siriană.
US patrol prevents Russian patrol from entering Derik city, northeast Syria, forcing it to return to Qamishi along the border road, in conjunction with the Russian troops' presence in the village of Qasir Deeb north of Derik despite local protest
— NORTH PRESS AGENCY - ENGLISH (@NPA_English) June 3, 2020
Solnar Muhammad - North Press pic.twitter.com/yRKvKfMYsj
Săptămâna trecută, Observatorul Sirian pentru drepturile omului, din Marea Britanie, a declarat că armata rusă construiește o nouă bază militară în Qeser Dib, un sat din afara Derik, care poate reprezenta o provocare pentru SUA .
După ce militarii turci și milițiile siriene aliate au lansat, în octombrie 2019, o ofensivă împotriva Forțelor Democrate Siriene – abreviate FDS (în engleză SDF sau QSD) – susținute de SUA, forţele militare ruseşti şi-au făcut simţită prezenţa în regiune, în urma unei retrageri parțiale a trupelor americane din zona de frontieră dintre Siria și Turcia.
Forțele Democrate Siriene (SDF), o grupare condusă de milițiile kurde YPG, spun că retragerea SUA și ofensiva militară a Turciei au creat un vid în unele părți ale regiunii, care au fost repede acaparate de forțele ruse și de trupele sale aliate ale guvernului sirian.
„Rușii au cutreierat aproape liber în regiunea noastră”, a declarat pentru VOA un înalt oficial SDF cu condiția anonimatului. „Scopul lor final este să îi scoată pe americani din nord-estul Siriei”.
SUA are în prezent aproximativ 700 de trupe, majoritatea staționate în estul Siriei. Oficialii americani spun că misiunea lor este de a continua lupta împotriva celor câteva celule teroriste, încă existente, ale grupării teroriste Stat Islamic (ÎS) și de a împiedica forțele regimului sirian să pună stăpânire pe câmpurile petroliere din regiune.
Nu este pentru prima dată când un astfel de incident are loc în Siria, fiind implicate atât vehicule militare ruseşti cât şi vehicule militare ale Statelor Unite.
La sfârşitul lunii martie, o patrulă militară americană a blocat un convoi militar rus la trecerea pe o autostradă din nord-estul Siriei. În încercarea de a evita blocada, convoiul rusesc a rămas blocat în noroi. Soldații americani au blocat patrula militară rusă pe o rută petrolieră. Convoiul rus încercând să ajungă la un punct de trecere de frontieră între Siria și Irak, care este sub controlul Forțelor Democrate Siriene (SDF) susținute de SUA.
La începutul lunii febroarie a avut loc un incident între două vehicule militare de luptă, unul aparţinând armatei americane și cel de-al doilea forţelor militare ruse. În cadrul acestui incident, o patrulă militară rusă a încălcat protocolul de detensionare și a fost escortat în afara ariei de operare a armatei SUA.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Amenințările unui atac iranian împotriva Israelului sunt considerate "credibile" și "reale", conform declarațiilor unui purtător de cuvânt al Casei Albe.
Rusia se folosește de o temă sensibilă și anunță din nou prezența militarilor francezi în Ucraina. E a doua oară când se întâmplă, după un fake news anterior demontat rapid. Utilizatorul rus al canalului de propagandă “Cronica militară”, de pe Telegram, a anunțat, pe 12.04.2024, că primii militari francezi au sosit în Ucraina. Potrivit precizărilor sale ar fi vorba despre o unitate a Legiunii străine din Franța.
Laserul DragonFire se anunță un veritabil distrugător de drone, dar britanicii încă lucrează la proiect.
Experții publicației ucrainene Defense Express au ajuns la concluzia că lovitura din 11 aprilie asupra termocentralei Trypilska, prin care a fost distrusă complet una dintre cele mai puternice centrale electrice din Regiunea Kiev, a fost efectuată cu cea mai nouă rachetă de croazieră rusească de tip Kh-69.
Turcia a venit cu un nou plan pentru o reglementare pașnică a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care implică înghețarea războiului și statutul de stat nealiniat.
În după-amiaza zilei de joi, 11.04.2024, trupele ruse au executat noi atacuri cu rachete asupra unor ținte din Harkiv. Acest lucru a fost raportat de o serie de surse ucrainene și ruse, care au citat informații provenite din oraș.
Ucraina are dreptul de a lovi ținte militare legitime în afara Ucrainei pentru a se apăra, o spune secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Jens Stoltenberg.
Centrala termoelectrică Trypillia a fost complet distrusă în urma unui atac cu rachete rusești de mare amploare în dimineața zilei de 10-11 aprilie, a precizat Andrii Hota, președintele Consiliului de supraveghere al PJSC Centrenergo, o importantă companie producătoare de energie electrică și termică din centrul și estul Ucrainei, într-un comentariu pentru agenția de presă Interfax-Ucraina. După recentul atac cu rachete lansat de ruși, președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina are nevoie de o apărare antiaeriană puternică și de alt sprijin defensiv, nu de ignorare și discuții îndelungate.
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a avertizat Iranul să nu atace Israelul de pe teritoriul iranian. În caz contrar, potrivit ministrului israelian al Apărării, Yoav Gallant, va avea loc o "ofensivă decisivă pe teritoriul atacatorului". "Dacă Iranul atacă de pe teritoriul său, Israelul va răspunde și va ataca Iranul", a scris ministrul israelian de externe Katz pe platforma X (fostul Twitter).
Parlamentul ucrainean a adoptat joi un proiect de lege care intensifică mobilizarea în forţele armate. Acest proiect este considerat controversat deoarece nu include un termen de lăsare la vatră pentru militari.
Atacurile rusești din timpul nopții au distrus complet centrala termică Trypilska, situată în afara capitalei ucrainene Kiev, a anunțat agenția de știri Interfax-Ucraina, care a citat un înalt oficial al companiei.
La 9 aprilie 2024, Serviciul ucrainean de informații militare (HUR/GUR) a executat un atac curajos cu dronă asupra unui centru rus de pregătire aviatică din Borisoglebsk, regiunea Voronej. În cadrul acestei operațiuni, confirmată de un reprezentant anonim al GUR, au fost implicate două drone care au vizat facilitatea responsabilă cu pregătirea personalului aeronautic rusesc.
În noaptea și în dimineața zilei de 11.04.2024, trupele ruse au efectuat un nou atac masiv cu drone, bombe de aviație și rachete asupra unor ținte de pe întreg teritoriul Ucrainei, până la granița cu Polonia. Cele mai intense lovituri, au fost înregistrate la obiective din Harkov. Folosind diverse mijloace de distrugere, inclusiv bombe de aviație cu module universale de planare și corecție, Forțele Armate ale Federației Ruse au atacat ținte din localitatea și din Regiunea Harkov.
Ministrul israelian Benny Gantz, membru în cabinetul de război, a afirmat miercuri că gruparea islamistă Hamas a fost "din punct de vedere militar învinsă" în Fâşia Gaza de către armata israeliană, care îşi va continua ofensiva, în special în zona Rafah, relatează Agerpres, care citează AFP.
Guvernul german a raportat despre transferul unui alt lot de ajutor militar către Ucraina.
Peste două treimi dintre tancurile rusești distruse de armata ucraineană în ultimele luni au fost lovite de drone FPV.
Israelul a folosit pentru prima dată un sistem naval de apărare antirachetă și antiaeriană pentru a doborî o dronă care se apropia de la Marea Roșie și care a declanșat sirene în orașul-port Eilat, au anunțat astăzi armata israeliană.
Ministrul israelian al Apărării, Yoav Galant, a declarat duminică că retragerea forțelor israeliene din sudul Fâșiei Gaza vine în pregătirea viitoarelor operații, inclusiv a unei operații la Rafah, într-un moment în care potențiala invazie a orașului adiacent graniței cu Egiptul, ultimul refugiu pentru cei care fug de războiul din Gaza, ridică preocupări și tensiuni internaționale.
Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, speră că până la întâlnirea miniștrilor de externe ai țărilor G7 să devină clar cine poate oferi Ucrainei mijloace suplimentare de apărare antiaeriană.
Federația Rusă are, se pare, probleme cu producția prestigioaselor rachete cu rază lungă de acțiune Kh-101 cu bazare aeriană (denumirea NATO AS-23a Kodiak). Defecțiunile au probabil legătură cu sancțiunile impuse de Occident economiei ruse.
În timpul asaltului de lângă orașul ucrainean Krasnohorivka, rușii au desfășurat un tanc cu un nou tip de protecție anti-drone. Un material video care prezintă respingerea înaintării blindatelor ruse pe front de către trupele ucrainene a fost postat pe reţele de socializare. Recent, forţele ruse de ocupaţie au mai făcut o nouă încercare de a lua cu asalt pozițiile forţelor ucrainene din anumite zone ale regiunii Donețk.
Două drone au atacat centrul de pregătire pentru aeronautică Borisoglebsk din regiunea Voronej din Rusia în noaptea de 8 spre 9 aprilie. Sursele Ukrainska Pravda din cadrul Serviciului ucrainean de Informații al Apărării (GUR) afirmă că aceasta a fost o operațiune întreprinsă de serviciile de informații ucrainene.
Ministrul ucrainean al energiei, Herman Halușcenko, a declarat, pe 08.04.2024, că, în ultimele săptămâni, trupele ruse au lovit 80% dintre centralele electrice tradiționale și jumătate din hidrocentralele de pe teritoriul Ucrainei.
Pe 7 aprilie, un incendiu a izbucnit la bordul corvetei Serpuhov, de la o bază navală din regiunea Kaliningrad. Totul se pare că a fost organizat structura de informații a armatei ucrainene (HUR/GUR).
Estonia este pe cale să scoată Ucraina din foamea de obuze și vine cu o inițiativă similară cu cea a Cehiei privind munițiile. Termenul de livrare ar putea fi și el unul record pentru un asemenea aranjament.
Trump spune că îi cunoaște foarte bine atât pe președintele Vladimir Putin, cât și pe președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, așa că va putea „rezolva această problemă foarte repede”, referindu-se la războiul din Ucraina.
Experții de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) au concluzionat că trupele rusești desfășoară rapid operațiuni ofensive în întreaga zonă de război din Ucraina, în timp ce "atenuează pierderile probabile de personal și echipamente în creștere".
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) și-au retras unitățile din sudul Fâșiei Gaza în noaptea de 6 spre 7 aprilie, dar războiul cu Hamas continuă și este departe de a se încheia, a declarat generalul Herzi Halevi, șeful Statului Major al IDF, potrivit The Times of Israel si The Jerusalem Post.
În contextul atacurilor aeriene cu rachete, drone și bombe cu planare executate constant în ultima perioadă de către Rusia asupra localităților din mai multe zone ale Ucrainei, președintele Volodimir Zelenski a dezvăluit că, pentru protejarea deplină a spațiului aerian, Ucraina are nevoie de 25 de divizioane de apărare antiaeriană echipate cu Patriot sau de nivel similar.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel sâmbătă la Rada Supremă (Parlamentul) Ucrainei să renunțe la "populism" și să aprobe noua lege a mobilizării după patru luni de dezbateri, corectând o "mare greșeală" care a favorizat "propaganda rusă", informează Agerpres, care citează EFE.
România intenționează să încheie în acest an procedura achiziției de obuziere pe șenile, procesul de selecție fiind pe ultima sută de metri.
Dacă Rusia nu ar avea sprijinul Chinei, i-ar fi mai greu să continue războiul în Ucraina, a declarat vineri, șeful diplomației americane, Anthony Blinken.
Secretarul de stat a avertizat că sprijinul Chinei pentru industria rusă de război ar putea duce la sancțiuni pentru companiile chineze.
Polonia ar putea ajuta Kievul să returneze cetățenii ucraineni de vârstă militară.
„Plângerile (ucrainenilor) cu privire la plecarea compatrioților din țară pentru a evita recrutarea sunt justificate”, a declarat ministrul polonez al apărării, Wladysław Kosiniak-Kamysz.
O astfel de acțiune ar marca prima desfășurare operațională a sistemului de rachete de când Ankara l-a primit în 2019, scrie presa străină.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a reacționat dur la recentul pachet de ajutoare de 60 de miliarde de dolari SUA pentru Ucraina, numindu-l o „recompensă” pentru adoptarea legii mobilizării.
Munițiile ghidate cu precizie de tip GLSDB nu au răspuns așteptărilor, în urma utilizării lor pe frontul din Ucraina. William LaPlante, subsecretarul american al apărării pentru achiziții, a vorbit despre acest lucru în cadrul ''Forumului de Securitate'' organizat de think tank-ul Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS).
Washingtonul speră că noile livrări de rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune către Ucraina vor determina Germania să trimită în sfârșit rachete Taurus pentru a ajuta Kievul să respingă invazia pe scară largă a Rusiei, a relatat la 25 aprilie televiziunea publică franceză TV5 Monde, citând un oficial american anonim.
Agenţia de presă Associated Press a aflat că Forțele Armate Ucrainene au retras de pe linia frontului tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza amenințării atacurilor cu drone rusești, în timp ce americanii se plâng că ucrainenii nu folosesc echipamentul mai eficient.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că China ar trebui să înceteze să mai susțină Federația Rusă în războiul pe care aceasta in poarta împotriva Ucrainei dacă dorește să aibă relații bune cu Occidentul și, de asemenea, a avertizat aliații să nu devină dependenți de resursele chinezești.
Statele Unite au trimis în secret peste 100 de rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune în Ucraina, săptămâna trecută, dintre care unele au fost desfășurate imediat și utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Dzhankoi, în Crimeea ocupată, a relatat New York Times (NYT) la 25 aprilie.
Livrarea de către Statele Unite și prima utilizare de către Ucraina a rachetelor balistice cu rază lungă de acțiune ATACMS împotriva țintelor rusești din Crimeea a fost subiectul unor dezbateri aprinse în presa occidentală și în rândul analistilor politici și militari.
Viceamiralul (în retragere) al U.S. Navy, Mike LeFever, a discutat, într-un interviu acordat RBC-Ucraina, despre atacurile asupra elementelor de infrastructura critica rusești, despre șansele Ucrainei de a prelua inițiativa în război, despre opiniile americanilor obișnuiți și despre planurile lui Putin.
Potrivit surselor Politico, pachetul ar putea fi finalizat și anunțat de vineri.
Construcția structurilor defensive în diferite regiuni ale Ucrainei progresează cu mari întârzieri. Acest lucru se datorează atacurilor rusești asupra echipamentelor și unităților de geniu care construiesc noile linii defensive. Mai multe filmări video cu consecințele atacurilor rusești au fost publicate pe Internet.
Potrivit site-ului Itamilradar.com, evoluțiile înregistrate în ultimele săptămâni arată faptul că dronele americane de la Baza Aeriană Sigonella de pe insula italiană Sicilia și-au împărțit zonele de responsabilitate. Astfel, în timp ce dronele RQ-4B ale Forțelor Aeriene zboară preponderent în zona Mării Negre, cele de tip MQ-4C operează în Marea Mediterană.
Primele șase dintr-un total de 12 avioane de luptă multirol Rafale au ajuns joi în Croația, la mai bine de doi ani după semnarea unui contract cu Franța în valoare de peste un miliard de euro. Sosirea ultimului dintre avioanele contractate este așteptată la începutul anului 2025.
Suedia confirmă că va trimite Letonia un batalion mecanizat de dimensiuni reduse.
Companiile Anduril și General Atomics vor fabrica și testa primele drone de luptă colaborative.
Estonia va achiziționa echipamente militare neletale pentru Republica Moldova pentru aproximativ 40 de milioane de euro pe an. Estonia a semnat deja primul contract cu compania cehă de arme ERA.
NATO a organizat, zilele trecute, un exerciţiu de dislocare rapidă a trupelor.
După cum reiese dintr-o serie de imagini care circulă pe rețelele de socializare rusești, trupele ruse ar fi reușit să evacueze și să captureze un vehicul blindat american, M1150 Assault Breacher Vehicle (ABV), de pe frontul din Ucraina. Acest vehicul a fost pierdut de Brigadă 47 Mecanizată a Forțelor Armate ucrainene la sfârșitul lunii februarie 2024. Aceste imagini au fost distribuite și răspândite intens pe rețelele de socializare rusești începând cu 25 aprilie 2024, marcând prima captură atestată a unui vehicul american M1150.
Militarii ucraineni din cadrul unei unităţi a Forțelor pentru Operații Speciale au efectuat un atac cu rachete împotriva unui sistem rusesc de apărare antiaeriană Buk-M1, a precizat serviciul de presă al Forțelor Armate ale Ucrainei.
În timpul primei sale vizite în Germania, prim-ministrul britanic Rishi Sunak a subliniat necesitatea ca Europa să continue să sprijine ferm Ucraina. ,,Suntem uniți [cu Germania] prin faptul că dorim să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi nevoie", a declarat Rishi Sunak, subliniind că agresiunea militară rusă "să se încheie cu un eșec".
Pentru prima dată, au fost prezentate imagini de la lansarea rachetei balistice CTM-290 pe care Polonia vrea să o achiziţioneze de la Coreea de Sud. Racheta a fost lansată din sistemul Homar-K în prezența reprezentanților guvernului polonez. Raza de zbor a rachetei și caracteristicile focosului sunt apropiate de cele ale rachetei americane ATACMS.
Rusia a respins miercuri seara o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU prin care le cere țărilor să prevină o cursă a înarmărilor în spațiu.
Este posibil ca întârzierea de luni de zile a ajutorului militar american pentru Ucraina să fi dat timp forțelor rusești să atenueze eficienta viitoarelor atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune de tip ATACMS, se precizează într-un raport publicat pe 24 aprilie de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Evaluarea a fost făcută la scurt timp după ce s-a relatat că SUA au început să furnizeze în secret aceste rachete Ucrainei, începând cu luna martie. Statele Unite au livrat pentru prima dată Ucrainei modele mai vechi de rachete ATACMS cu rază medie de acțiune, în toamna anului trecut, după luni de discuţii. Versiunile mai vechi au o rază de acțiune de 165 de kilometri.
În timp ce trupele ucrainene așteaptă muniția promisă de Statele Unite, armata rusă își continuă înaintarea lentă pe teritoriul ucrainean, potrivit presei și analiştilor americani. CNN relatează că satul Ocheretine din regiunea Donețk rămâne în centrul atenției trupelor rusești. Canalul citează grupul ucrainean de monitorizare DeepState, care relatează că rușii avansează spre vest aproape zilnic.
Autoritățile ucrainene solicită tot mai intens Washingtonul să accepte producerea în comun de sisteme de apărare antiaeriană Patriot, care ar ajuta substanțial Ucraina să se apere de loviturile aeriene ruse, după cum a declarat ambasadorul ucrainean în SUA, Oksana Markarova, într-un interviu acordat pentru European Pravda pe 23 aprilie.
Comandamentul European al Forțelor Armate ale SUA a informat, pe 24.04.2024, că grupul de bombardiere strategice americane B-1B Lancer, care s-a aflat timp de o lună la Baza Aeriană Morón din Spania, a revenit în Statele Unite.
Așa cum era de așteptat, președintele Joe Biden a semnat imediat legea care oferă ajutor de 61 de miliarde de dolari Ucrainei.
Atacul ucrainean cu drone din noaptea de 24 aprilie a fost confirmat de Ministerul rus al Apărării, dar și de șefii regiunilor Smolensk și Lipetsk unde au fost lovite obiective.
SUA au trimis deja în secret rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune în Ucraina, iar Ucraina a lovit Crimeea cu ele săptămâna trecută, relatează Reuters cu referire la un oficial american.