Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cooperare franco-germană-spaniolă pentru realizarea avionului european de luptă de generația a 6-a
Industrie de apărare
Data publicării:
Companiile MTU Aero Engines (Germania), Safran Aircraft Engines (Franța) și ITP Aero (Spania) au convenit săptămâna trecută, să construiască un motor pentru avionul de luptă de  generație următoare (NGF - Next-Generation Fighter) care, este elementul central al Sistemului Aerian de Luptă din Viitor (FCAS - Future Combat Air System).

Până când cele trei companii vor dezvolta noul motor pentru NGF, vor fi folosite motoarele M88 care se află pe avioanele Rafale, pentru activități demostrative.

Compania spaniolă ITP Aero se alătură astfel firmei EUMET (o firmă joint venture recent creată de  MTU și Safran pentru programului NGF) cu o cotă de activitate egală cu cea a companiilor franceză și germană. EUMET va fi singurul contractor pentru toate activitățile de motor legate de NGF.

"Am stabilit un cadru solid și fiabil pentru decizii pragmatice și concentrate între parteneri pe parcursul întregului ciclu de viață al motorului", a declarat Michael Schreyögg, director de program la MTU și prim- președinte al adunării acționarilor EUMET. „După ce am ajuns la acest lucru, ne vom concentra în comun asupra următorilor pași următori: asigurarea contractului pentru faza demonstrativă în următoarele câteva luni și intensificarea activităților de dezvoltare în conformitate cu calendarul nostru extrem de ambițios până în 2040.”

"FCAS este un program extrem de strategic, care permite menținerea competențelor noastre fundamentale în motoare militare, consolidând în același timp capacitățile de apărare națională și europeană", a precizat Jean-Paul Alary, director executiv al Safran Aircraft Engines. ”Ca lider al procesului de proiectare și integrare al motorului NGF, Safran Aircraft Engines așteaptă cu nerăbdare realizarea unor baze solide și consolidarea parteneriatului cu echipele MTU și ITP Aero.”

„Acordul de astăzi marchează o etapă foarte relevantă pentru ITP Aero și programul FCAS. Credem că acest program va fi esențial pentru ca ITP Aero să avanseze și să demonstreze rolul și capacitatea industriei de apărare spaniole în viitorul apărării europene. Așteptăm cu nerăbdare, să colaborăm cu partenerii noștri de la Safran și MTU", a declarat Carlos Alzola, CEO ITP Aero.

În cadrul EUMET, Safran va răspunde de proiectarea și integrarea motorului, în timp ce MTU se va ocupa de activitățile de service ale motorului. ITP Aero va fi implicată în proiectarea motorului și va dezvolta turbina de joasă presiune, precum și alte elemente.

Conform calendarului aprobat de autoritățile naționale, următoarea fază de cercetare și tehnologie ar trebui să fie supusă, până la jumătatea acestui an, aprobărilor de nivel național, pentru a trece la nivelul următor al programului FCAS.

Încheierea acordului de principiu dintre cele trei companii, pentru fabricarea motorului NGF, reprezintă un mare pas înainte, după ce în martie Franța amenințase că va construi singură avionul fiind nemulțumită de posibila cedare a unor domenii sensibile sau strategice în care companiile sale dețin un avantaj tehnologic.

Atunci, Eric Trappier, director general al companiei Dassault Aviation, a adus în discuție și un „Plan B”, în care Franța va să construi singură „avionul european al viitorului”. În acest sens Trappier a subliniat că din punct de vedere tehnologic Dassault „știe cum să construiască” asemenea aeronave, iar industria franceză are toate componentele pentru a finaliza singură proiectul. Compania Safran produce motoare, Thales componente radar și electronice iar MBDA este unul din liderii mondiali în ceea ce privește construcția de rachete.

În 2018, cu un an înaintea lansării inițiativei FCAS, a fost demarat programul de realizare a unei alte aeronave europene de luptă, de generația a 6-a - Tempest, în cărei dezvoltare sunt implicate Marea Britanie, Italia și Suedia, care, pe 21 decembrie 2020, au semnat un acord de principiu, la nivel de miniștri ai apărării. Tempest are ca termem final de operaționalizare, anul 2035.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
U.S. Air Force ratează ținta: În 2024, achiziția de avioane F-35 va fi sub minimul necesar
Japonia, producător de Patriot sub licență, ar putea fi cheia apărării antiaeriene a Ucrainei. Rusia amenință Japonia cu „consecințe grave”
Coreea de Sud livrează alte 18 tancuri K2 către Polonia: Compania Hyundai Rotem a fost lăudată pentru rapiditatea cu care a produs și livrat tancurile
Sistem de apărare antiaeriană MBDA Mistral 3, integrat pe un blindat Vamtac 4x4, prezentat de gigantul european în cadrul expoziției Eurosatory 2022 de la Paris. Sursă foto: DefenseRomania
EXCLUSIV
România are pe masă o soluție rapidă de rezolvare a problemei SHORAD/VSHORAD: Achiziția comună de sisteme Mistral 3 cu livrare rapidă
Acord istoric între Franța și Germania pentru Eurotank. Viitorul tanc de ultimă generație va înlocui tancurile Leopard și Leclerc
Germania semnează un contract de 1,2 miliarde de dolari pentru mai multe sisteme de rachete antiaeriene Patriot
După ce s-a rupt „contractul secolului” cu Franța apar primele hopuri în cadrul AUKUS cu privire la construcția de submarine nucleare
Spania trimite Ucrainei încă 20 de tancuri Leopard 2
SUA vând Bahrainului tancuri M1A2 Abrams. Contractul ar putea ajunge la valoarea de 2,2 miliarde de dolari
Turcii de la Otokar au rămas singuri în competiția privind achiziția de blindate 4x4 a României. Motivele pentru care ceilalți grei au spus „pas”
Bacăul, capitala industriei de apărare din România. Ministrul Tîlvăr a vizitat centrele de mentenanță F-16 și HIMARS, dar și fabricile unde se produc drone Watchkeeper X
Premieră pentru Ucraina, dezvăluită de o fotografie: Avioane MiG-29 ucrainene pot lansa bombe ghidate franceze AASM (Hammer)
WSJ: Printre furnizorii de muniție care iau parte la inițiativa condusă de Cehia pentru a ajuta Ucraina sunt şi aliați ai Rusiei, spun oficialii cehi
Barracuda pentru Olanda. Noul model de submarin francez Blacksword Barracuda a fost selectat de olandezi pentru înlocuirea clasei Walrus
Premierul Ciolacu dă asigurări că fabrica de pulberi care va fi construită în România, și din finanțare UE, va fi „cea mai modernă”
România are planuri mari: Drone maritime de suprafață și drone submarine. Lecția predată de Ucraina în Marea Neagră, învățată
Una din marile puteri ale Asiei se alătură programului Eurodrone. Drona dezvoltată de industria europeană, la un pas să intre pe piața asiatică
Norocul României vine tot de la UE: Finanțare pentru o fabrică de pulberi construită în România de nemții de la Rheinmetall alături de ROMARM
„Triunghiul Weimar” s-a angajat să obțină mai multe arme pentru Ucraina
Noutăți și vești bune pentru Armata României. Momentul livrării primelor sisteme antiaeriene portabile KP-SAM Chiron din Coreea a fost anunțat
Dovadă că ajutorul din partea SUA este crucial pentru Ucraina: Opt obuziere americane M777 au fost dezmembrate pentru a repara unul singur
Au deschis șampania la Avioane Craiova. A avut loc primul zbor al unui avion IAR-99 SM modernizat din lotul celor 10 (Video)
Compania germană Rheinmetall intenționează să deschidă cel puțin 4 fabrici de armament în Ucraina
Numitor comun pentru avioanele F-16 ale României și Poloniei: Rachete de ultimă generație AIM-120 și AIM-9X. Diferențe însă într-un acord gigant anunțat de SUA
Statele Unite anunță o producție la capacitate maximă pentru programul F-35 Lightning II
La ce altitudine și cu ce viteză a zburat Kaan, avion turc de generația a 5-a. După ce euforia a trecut turcii se confruntă cu prima problemă mare
Germania nu este împotriva trimiterii de rachete Taurus în Marea Britanie dacă Londra trimite Storm Shadows în Ucraina
Europa nu e încă pregătită de un război cu Rusia. Airbus propune unificarea proiectelor avioanelor de generația a 6-a Tempest și FCAS și renunțarea la rivalități
Europa contraatacă în încercarea de a rupe hegemonia industriei SUA pe piața de armament. România poate sparge gheața printr-o achiziție comună condusă de Franța
Rusia lansează producția în serie a bombelor M54 de 1,5 tone. Ucraina trebuie să se pregătească pentru momentul în care Forțele Aerospațiale Ruse vor utiliza intens aceste arme

Ştiri Recomandate

Obuzierele K9 Thunder vor veni cu 18.000 obuze. România achiziționează patru versiuni diferite ale proiectilului de 155 mm
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
Putem ajuta, spune Varșovia. Bărbații ucraineni eligibili pentru mobilizare ar putea fi returnați Kievului
Informații recente arată că Turcia se gândește să operaționalizeze sistemul antiaerian rusesc S-400
Zaharova: Ucraina și-a primit ”recompensa”. Iată de ce sunt atât de nervoși oficialii de la Moscova, după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
"Nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor": Un oficial american a recunoscut că bombele de înaltă precizie GLSDB, furnizate Ucrainei, au fost ineficiente pe front
SUA speră că furnizarea rachetelor ATACMS va determina Berlinul să trimită Ucrainei rachete Taurus: Este o decizie pe care trebuie să o ia Germania
Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cel mai puternic simbol ale puterii militare americane este pus în dificultate
Occidentul trebuie să evite să devină la fel de dependent de China cum a fost de Rusia
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
pixel