Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coreea de Sud vrea să modernizeze tancurile de luptă K1A2
Ministerul Apărării Naționale din Coreea de Sud intenționează să îmbunătățească performanța tancurilor de luptă K1A2 în cadrul unui program de modernizare, transmite Janes.
de  Eduard Pascu

Agenția de Apărare pentru Tehnologie și Calitate (DATQ) din Coreea de Sud a anunțat că va desfășura „cercetări avansate" în perioada iunie-octombrie 2020 pentru a determina modul în care este posibil să îmbunătățească performanțele tancului principal de luptă K1A2.

Printre actualizările pe care agenția le are în vedere este instalarea unui sistem care să permită echipajului să monitorizeze, din interiorul vehiculului, situația de pe câmpul de luptă. În plus, este de așteptat să fie instalat un periscop echipat cu cameră termică pentru tanchist.

O altă modificare care se vrea a fi adusă tancului K1A2 o reprezintă protecția împotriva rachetelor anti-tanc prin eliminarea armurii existente și instalarea unei noi armuri speciale de înaltă performanță, dar și montarea unui sistem activ de apărare capabil să intercepteze astfel de rachete.

La capitolul mobilitate se are în vedere însocuirea sistemului de suspensie, instalarea unui generator auxiliar și creșterea puterii motorului. În ceea ce privește motorul deocamdată nu se știe dacă acesta va fi modernizat sau înlocuit cu unul mai puternic. 

Protecția echipajului împotriva amenințărilor chimice, biologice și radiologice (CBR) va fi îmbunătățită printr-un sistem combinat de control al mediului care va regla și temperatura în interiorul vehiculului.

În ceea ce privește capitolul armament DATQ urmărește montarea unei stații de arme cu control de la distanță. Aceasta nu numai că va  va oferi și comandantului posibilitatea de a angaja anumite ținte independent de ținta selectată de tunar.

Ştiri Recomandate