Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus | Amelie de Montchalin: China şi Rusia nu trebuie să instrumentalizeze ajutoarele pe care le oferă
30 Martie, 08:43
China şi Rusia nu trebuie să instrumentalizeze ajutoarele pe care le oferă altora în cadrul crizei sanitare provocate de pandemia de coronavirus, a declarat duminică Amelie de Montchalin, secretar de stat francez pentru afaceri europene, care a deplâns punerile în scenă cu scop propagandistic, relatează AFP.
de  S.I. Catalin

,,Solidaritatea nu se instrumentalizează", a declarat Amélie de Montchalin pentru emisiunea "Întrebări politice" a postul de radio France Inter, pentru cotidianul Le Monde şi pentru France Télévisions.

Totodată, ea a atras atenţia că felul în care Uniunea Europeană răspunde pandemiei de coronavirus va influenţa credibilitatea şi utilitatea sa, relatează Reuters, care aminteşte că săptămâna trecută blocul comunitar nu a reuşit să se pună de acord cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia UE pentru a limita efectele economice ale pandemiei.

Citeşte şi: Presa italiană: Aproximativ 80% din ajutorul umanitar trimis de Rusia este inutil

,,Dacă Europa este o piaţă unică doar când vremurile sunt prielnice, atunci nu are niciun sens", a declarat oficialitatea franceză, atenţionând că partidele populiste din Europa vor avea de câştigat dacă liderii UE nu reuşesc să acţioneze de comun acord în timpul unei crize majore.

China şi Rusia sunt criticate pentru că vor să profite de pe urma ajutoarelor pe care le furnizează, în special ţărilor europene, pentru a-şi promova propriul model de putere.

Citeşte şi: Spania: Testele rapide cumpărate din China pentru depistarea COVID-19 sunt un eșec

Pe 12 martie, Beijingul a trimis nouă experţi chinezi şi câteva tone de ajutoare medicale la Roma. ''Este bine, ele (China şi Rusia, n.red.) fac ce au de făcut, le mulţumim'', a continuat secretarul de stat francez pentru afaceri europene.

La rândul său, Europa, în particular Franţa, a ajutat China atunci când aceasta era epicentrul crizei - a accentuat Amélie de Montchalin. ''La un moment dat, China a avut nevoie de noi şi au fost trimise 56 de tone de materiale în China'', a explicat ea, referindu-se la ajutorul agregat european, precizează Agerpres.

''Este foarte bine şi cred că nu trebuie să existe o instrumentalizare, ceea ce ar fi indecent. Este vorba de solidaritate. Punct. Şi spun asta pentru toţi'', a încheiat oficialitatea de la Paris.

Ştiri Recomandate