Ocupația sovietică a fost cea mai lungă ocupație pe care a suportat-o țara noastră în ultimii 300 de ani. Ea s-a întins pe o perioadă de 14 ani, din 1944 până la retragerea Armatei Roșii în 1958.
Crucile eroilor români au fost profanate de către „grup de inițiativă maghiar", așa cum este menționat pe pe site-ul Erdely.ma.
Contactat de către cei de la B1 TV, primarul din Dărmăneşti, Constantin Toma, a condamnat acţiunea "grupului de activişti" de a ataca un loc ce are o asemenea solemnitate pentru cinstirea eroilor românilor şi a precizat că el a anunţat toate autorităţile de la premierul Dăncilă, la Ministerul de Interne, la Ministerul Apărării Naţionale, la Jandarmeria Română, Poliţia Română, cât şi cele locale precum Prefectura sau Consiliul Judeţean Bacău.
Primarul Constantin Toma a subliniat că între comunitatea maghiară şi cea românească nu a existat nicio tensiune până în prezent şi nici acest eveniment de inaugurare nu s-a lovit de vreo ameninţare care să pună în pericol acest eveniment. Edilul a dat asigurări că terenul pe care este amplasat monumentul şi crucile aparţine Primăriei Dărmăneşti.
În cimitir se regăsesc eroi căzuți în Primul Război Mondial, dar și în cel de-al Doilea Război Mondial.
Mai mult, azi, candidatul independent la alegerile europarlamentare, unionistul George Simion, alături de doi membri ai echipei sale de campanie, aflați la Cimitirul din Valea Uzului, au fost bătuți și fugăriți de extremiști maghiari.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Ocupația sovietică a fost cea mai lungă ocupație pe care a suportat-o țara noastră în ultimii 300 de ani. Ea s-a întins pe o perioadă de 14 ani, din 1944 până la retragerea Armatei Roșii în 1958.
Ultimul mare război în care China a fost implicată este conflictul chino-vietnamez din 1979. Sigur că de atunci au trecut foarte mulți ani iar Armata de Eliberare a Poporului s-a schimbat și tehnologizat radical.
Portavioanele au reprezentat întotdeauna o necesitate pentru SUA. Încă din anii 1930 inginerii au încercat să dezvolte o tehnologie care să permită lansarea avioanelor de pe mare fără a avea o pistă. Astfel a luat naștere sistemul Brodie care permitea lansarea și recuperarea avioanelor cu ajutorul unor cabluri.
Se întâmpla pe 15 aprilie 1969, când o aeronavă de tip MiG-21 a Coreei de Nord a doborât un avion de recunoaștere și supraveghere de tip EC-121 al Statelor Unite ale Americii.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a evidenţiat rolul jucat de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, în istoria ţării sale şi a lumii, felicitându-l marţi cu prilejul împlinirii a 90 de ani de viaţă, transmite EFE.
Mihail Gorbaciova va împlini anul acesta, pe 2 martie, vârsta de 92 de ani. Gorbaciov a fost ultimul lider al Uniunii Sovietice și secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
Zeci de mineri care protestează în subteranul Minei Lupeni din Valea Jiului au anunţat, duminică seara, că sunt dispuşi să intre în greva foamei, în cazul în care revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocierile dintre liderii sindicali.
Ion Mihai Pacepa a fost cel care i-a aplicat una din cele mai dure lovituri lui Nicolae Ceaușescu, atât pe plan extern, cât și pe plan intern, după ce a dezertat în SUA în 1978.
Pe data de 9 februarie 1965, acum 56 de ani, în timpul Războiului din Vietnam, primele trupe americane combatante terestre au fost trimise în Vietnam.
În noaptea dintre 6 spre 7 februarie 1941, localitatea Lunca Prutului din Ținutul Herței înregistrează unul din cele mai sângeroase momente ale românilor din Nordul Bucuvoinei, azi teritoriul Ucrainei: Masacrarea cetățenilor români care încercau să treacă granița în Regatul României, de pe teritoriile ocupate de trupele lui Iosif Stalin.
O fostă secretară a unui lagăr de concentrare nazist a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la crime în câteva mii de cazuri, a anunţat vineri justiţia germană, deschizând astfel calea pentru un viitor proces, relatează AFP.
Pe data de 5 februarie 1953 s-a stins din viață unul din cei mai mari lideri politici ai României, Iuliu Maniu. Coincidență, la exact 10 ani distanță de când Iuliu Maniu a trecut pragul acestei lumi, o altă personalitate marcantă a vieții politice românești a decedat tot în închisorile comuniste: E vorba de un alt țărănist - Ion Mihalache.
În urmă cu 76 de ani (4-11 februarie 1945) avea loc celebra conferință de la Yalta, din Crimeea. Atunci, preşedintele american, Franklin D. Roosevelt, premierul Regatului Unit, Winston Churchill, şi conducătorul sovietic, Iosif Stalin s-au întâlnit și au „desenat” Europa într-un moment în care înfrângerea Germaniei naziste era cât se poate de clară.
La finalul lunii ianuarie 106, deci exact acum 1915 ani, celebrul arhitect Apolodor din Damasc a finalizat complet construcția Podului lui Traian.
Pe data de 29 ianuarie 2015 se stingea din viață, la 96 de ani, Alexander Vraciu, de origine română, fost ofițer în US Navy, considerat unul dintre eroii americani în cel de-al Doilea Război Mondial.
Președintele Vladimir Putin a solicitat un pachet legislativ care să interzică comparația între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
Anul acesta s-au împlinit 103 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu. Data de 26 ianuarie era sărbătorită cu mare fast în România comunistă, fiind ziua de naștere a „geniului din Carpați”, „cel mai iubit fiu al poporului” și „vântul care mișcă pădurea”. Dar 4 noiembrie 1957 e o zi în care Nicolae Ceaușescu și-ar fi putut pierde viața în urma prăbușirii avionului în care se afla. Și, în acest fel, soarta comunismului românesc ar fi fost în mod cer radical schimbată.
Pe 14 ianuarie 1990, așa-numitul „Front al Salvării Naționale” din România a descoperit în arhivele lui Nicolae Ceaușescu un proiect de acord cu Kampuchea lui Pol Pot. Acest lucru s-a întâmplat la scurt timp după executarea cuplului Ceaușescu. Și nu a produs o senzație specială.
Pe 21 ianuarie 1941, după o colaborare de trei luni, România a fost pe punctul de a fi aruncată într-un război civil, după ce Armata, fidelă mareșalului Ion Antonescu, și Mișcarea Legionară s-au confruntat.
Potrivit unui cercetător francez care studiază documente din arhiva oficială a statului, Franța poate fi văzută ca un complice la genocidul din Rwanda din 1994.
Pe 17 ianuarie 1991, la 5 luni de la invazia irakiană în Kuweit (2 august 1990), Statele Unite împreună cu o Coaliție formată din 40 de state declanșează operațiunea Desert Storm - Furtună în Deșert. În 6 săptămâni, temuta armată irakiană este îngenuncheată și Kuweitul, eliberat.
Asociaţia Românilor din Basarabia – Foşti Deţinuţi Politici şi Deportaţi, salută decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău de le a acorda statut de victime ale regimului comunist persoanelor născute în Gulag.
Ocuparea Capitoliului de către susținătorii președintelui în exercițiu Donald Trump nu a fost o premieră în istoria Statelor Unite ale Americii. A fost însă pentru prima oară când Congresul a fost ocupat de cetățeni americani. Incidentul este extrem de grav în contextul în care SUA reprezintă la ora actuală cea mai solidă democrație din lume.
Nicolae Ceaușescu împreună cu soția sa Elena Ceaușescu au fost executați pe data de 25 decembrie 1989 la capătul unui proces rapid și controversat care a avut loc în garnizoana din Târgoviște.
În urmă cu exact 31 de ani se desfășura una din cele mai macabre operațiuni din istoria țării noastre: Extragerea de la morga spitalului Județean Timiș, în mare secret a celor împușcați pe 17 decembrie 1989, în timpul Revoluției, și transportarea acestora în București unde au fost incinerați.
Algeria era macinata de trei ani de război. În acest context a avut loc pe 13 mai 1958 o revoltă în Alger, capitala coloniei franceze, contra formării guvernului lui Pierre Pflimlin și în susținerea generalului Charles de Gaulle.
Asociația Glasul Istoriei a lansat un proiect educațional care vine în sprijinul românilor din străinătate cu o platformă gratuită de cursuri și informații despre istoria și cultura noastră.
În seara zilei de 27 noiembrie 1940, marele istoric Nicolae Iorga, în vârstă de 69 de ani, a fost asasinat de un comando de legionari.
În urmă cu exact 31 de ani avea loc ultimul Congres al Partidului Comunist Român, Congres la capătul căruia Nicolae Ceaușescu, în vârstă de 71 de ani, a fost reales din nou în unanimitate în funcția de secretar general al PCR. O lună mai târziu „mămăliga avea să explodeze” iar revolta de la Timișoara să se transforme într-o Revoluție. „Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres” pe 24 noiembrie 1989 avea să sfârșească împușcat la Târgoviște pe data de 25 decembrie 1989.
La 20 noiembrie 1945 se deschidea la Nürnberg cel mai mare proces din istorie, în cursul căruia 21 dintre cei mai înalţi oficiali ai regimului nazist, între care şi succesorul desemnat al lui Hitler, Hermann Goering, au fost nevoiţi pentru prima dată să dea socoteală pentru crimele lor în faţa justiţiei internaţionale, relatează AFP.
O dronă, posibil de origini militare, s-a prăbuşit la 12 km de Brăila. Localnicii spun că ar fi scos un sunet ciudat înainte de prăbuşire. Drona a căzut pe un câmp, la aproximativ 12 kilometri de oraşul Brăila, mai exact în zona fermei Filipoiu, între comuna Frecăței și punctul de trecere al bac-ului. Localnicii din zonă au filmat drona care a trecut pe deasupra caselor lor şi au spus că ar fi scos un sunet ciudat, potrivit Antena 3 CNN.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat recent că Rusia intenționează să distrugă avioanele de luptă occidentale F-16 care vor fi livrate Forțelor Aeriene Ucrainene.
În cursul nopții de 29.03.2024, Forțele Armate ale Federației Ruse au efectuat noi lovituri aeriene asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei. Atacul a fost unul combinat, fiind întrebuințate mai întâi drone de atac de tip Geran, apoi rachete de diferite tipuri. O primă serie de explozii au avut loc în Regiunile Kiev și Cherkasy. Potrivit surselor rusești, încă un lansator de rachete antiaeriene a fost distrus lângă Kiev. Acestea au raportat utilizarea rachetelor de croazieră lansate de bombardiere strategice Tu-95MS.
Forțele Aeriene americane (USAF) par să regândească planul de a începe retragerea avioanelor de luptă F-22 în jurul anului 2030 cum era preconizat, deoarece planurile de cheltuieli depășesc cu mult acea dată, conform cererii bugetare a serviciului pentru anul fiscal 2025.
Astăzi, se împlinesc 20 de ani de când România a depus oficial instrumentele de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică şi a evoluat împreună cu celelalte state membre ale NATO. Sunt 20 de ani în care România a primit cele mai solide garanții de securitate, datorită apartenenței la cea mai puternică alianță politico-militară din lume, şi a devenit mai puternică şi mai vizibilă în plan euro-atlantic.
Ministerul rus al Apărării a informat, pe 28.03.2024, că un detașament de nave de luptă aparținând Flotei din Oceanul Pacific, format din crucișătorul purtător de rachete Varyag și fregata Mareșal Shaposhnikov, a traversat Strâmtoarea Bab-el-Mandeb și a intrat în Marea Roșie.
Rusia amână livrările de sisteme de apărare aeriană S-400 nou construite către India, atribuind întârzierea propriilor priorități pe fondul războiului din Ucraina.
Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvozhaev, a anunțat că, pe 28.03.2024, un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare, în apropierea coastelor orașului.
Potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Rusia va lansa o nouă ofensivă undeva în perioada mai - iunie.
Autoritățile germane au livrat un nou pachet de ajutor Forțelor Armate ale Ucrainei. Lista include drone, echipamente de deminare sau rachete antitanc RGW 90 Matador.
La mai puțin de un an de la inaugurare, Aeroportul internațional Braşov, în parteneriat cu batalionul multinațional NATO de la Cincu își propun să dezvolte, înainte de luna mai a acestui an, un port aerian de debarcare (APOD) care să permită aterizarea unor aeronave militare de mari dimensiuni, precum Airbus A400M Atlas sau Airbus A330 MRTT.
Într-o discuție ”liberă” cu piloții militari ruși din regiunea Tver, liderul rus Vladimir Putin a vorbit despre sosirea pe frontul din Ucraina a aeronavelor de luptă F-16.
Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat joi ţara sa şi-a informat în prealabil aliaţii despre demiterea comandantului Eurocorps, general-locotenentul Jaroslaw Gromadzisnki, iar aceştia nu şi-au exprimat vreo îngrijorare. Decizia vine în plin scandal de spionaj în Polonia, după ce înaltul oficial militar polonez face subiectul unei anchete a SKW - serviciul de contrainformații militare al Poloniei.
Serviciile speciale americane au oferit Rusiei doar o parte din informațiile pe care le dețineau despre amenințarea unui atac terorist în centrul comercial Crocus, relatează The New York Times.
Pentru cine a avut urechi să audă Rusia și-a anunțat luna aceasta obiectivele principale în războiul de agresiune pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei.
Republica Cehă și Germania poartă discuții oficiale privind achiziționarea celei mai recente variante de tancuri germane - Leopard 2A8. Această informaţie a devenit publică în timpul unei adunări a Comisiei pentru Apărare din Parlamentul ceh. Potrivit documentelor oficiale ale comisiei, dialogul se concentrează asupra a 76 de tancuri Leopard 2A8. Parlamentarii cehi au afirmat că discuțiile au evoluat considerabil, ceea ce i-a determinat să anticipeze ''sosirea triumfală'' a tancurilor germane în Republica Cehă între 2027 și 2030.
Cancelarul german Olaf Scholz a insistat asupra faptului că decizia sa de a nu furniza Ucrainei rachete de croazieră Taurus a fost menită să prevină o confruntare directă între Rusia și NATO. Scholz a declarat într-un interviu pentru Märkische Allgemeine că, în calitate de șef al guvernului, poartă responsabilitatea pentru chestiuni ce ţin de ''război și pace'', în special când vine vorba de securitatea în Europa.
Mai multe țări membre NATO informează cu privire la nivelul de pregătire pentru un eventual conflict cu Rusia, care de mai bine de 10 ani întreprinde acțiuni agresive împotriva Ucrainei și exprimă în mod constant teze propagandistice despre o confruntare cu alianța transatlantică.
O echipă de cercetători, condusă de apreciatul DLR Aerospace Center din Germania, face progrese semnificative în crearea unei generații avansate de avioane de luptă.
Excelența Sa Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, este invitatul zilei la DC Media Group.
Ca parte a unei reforme majore, guvernul grec intenționează să-și dezafecteze o parte din aeronave de luptă mai vechi dar, și să vândă avioane F-16 și Mirage 2000. Acest lucru a fost anunțat, pe 25 martie, de ministrul Apărării, Nikos Dendias, cu ocazia Zilei Independenței.
Presupusa utilizare de către Rusia a rachetelor hipersonice Zircon ar putea însemna că Armata rusă duce lipsă de alte tipuri de rachete și că rușii testează sistemul de apărare aeriană al Ucrainei în acest mod, a declarat Ilia Yevlash, purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, pentru Radio Liberty. Newsweek susține că Rusia a folosit racheta hipersonică Zircon împotriva Ucrainei pentru prima dată, probabil luna trecută.
Declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron privind posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina au provocat furia oficialilor americani, relatează Bloomberg, citând oficiali care au cunoștință despre discuțiile dintre aliații NATO. Potrivit surselor, aliații se tem că trimiterea de trupe străine în Ucraina "ar putea provoca o ciocnire cu Moscova".
Autoritatea Oficială de Statistică Turcă, TUIK, a dezvăluit că exporturile continue din Turcia către Israel includ explozibili, muniții și arme, de la începutul acestui an, în ciuda cererilor larg răspândite de a întrerupe comerțul cu Tel Avivul pe fondul agresiunii în curs împotriva Fâșiei Gaza.
Președinții Franței și Braziliei au inaugurat lansarea la apă a unui nou submarin din clasa Scorpene construit cu tehnologie franceză în țara sud-americană, ca parte a unui program mai complex, care își propune să construiască, până la sfârșitul deceniului, primul submarin cu propulsie nucleară din Brazilia.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat din nou miercuri aliaţilor occidentali ai ţării sale să "accelereze livrarea" avioanelor de luptă F-16 şi să transfere mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot, după o lovitură devastatoare a Rusiei în Harkov, al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, informează France Presse.
Fostul lider al organizației teroriste palestiniene Hamas, Khalid Mashal, a anunțat că ostaticii israelieni deținuți de acest grup din octombrie 2023 nu vor fi eliberați până când Israelul nu va retrage trupele din Fâșia Gaza, a informat miercuri Times of Israel.
Spre deosebire de majoritatea armatelor occidentale, armata rusă nu investise prea mult până anul trecut în muniții de precizie cu rază lungă de acțiune. Aceasta fază a fost însă depășită de ruși, iar lucrurile au început să se schimbe.
Serviciile de informații cehe (BIS) au dezvăluit o rețea organizată de Rusia care a încercat să influențeze alegerile pentru Parlamentul European din diferite țări de pe continent.
Regimentul 126 Infanterie al Franței nu va fi dislocat să lupte în Ucraina iar orice informație în acest sens face parte din războiul informațional declanșat de Rusia împotriva Occidentului.
Oficialii români se află în Coreea de Sud, unde discută detaliile unei eventuale cooperări cu industria de apărare a națiunii asiatice.
Ministrul Afacerilor Externe Jan Lipavsky a declarat că Republica Cehă consideră realist să furnizeze Ucrainei 1,5 milioane de obuze de artilerie, ca parte a inițiativei sale privind muniția.