Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Desfăşurare de forţe americane în Orientul Mijlociu. SUA trimite un batalion de rachete Patriot
Cea mai recentă desfăşurare de noi trupe americane în Orientul Mijlociu va include un batalion de rachete Patriot, avioane de supraveghere cu şi fără pilot şi alte capabilităţi de descurajare, a informat miercuri Pentagonul, transmite Reuters.
de  S.I. Catalin

Administraţia americană a informat luni seara despre suplimentarea cu 1.000 de soldaţi a prezenţei sale în Orientul Mijlociu, în completarea celor 1.500 de militari a căror trimitere în regiune a fost anunţată luna trecută.

,,Statele Unite nu urmăresc un conflict cu Iranul, dar suntem pregătiţi şi gata să apărăm forţele şi interesele SUA în regiune", a declarat o purtătoare de cuvânt a Pentagonului.

Temerile legate de iminenţa unei confruntări dintre Iran şi SUA au crescut după atacul de săptămâna trecută asupra a două petroliere la intrarea în Golful Oman. Washingtonul a acuzat Teheranul că este autorul acestora atacuri, învinuire pe care autorităţile iraniene au respins-o.

SUA au trimis în urmă cu câteva săptămâni un portavion, o navă de război transportând vehicule, în special vehicule amfibie şi o baterie de rachete Patriot.

Ştiri Recomandate