Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Doborârea zborului MH17. SBU l-a reținut pe șoferul care a transportat sistemul de rachete BUK
Serviciul de Securitate al Ucrainei(SBU) a identificat și reținut  un militant din Republica Populară Donetsk (DPR), care a contribuit la transporarea  sistemul de rachete BUK, cu care a fost doborât Boeingul zborului MH17 în Donbass în anul 2014, potrivit Uawire.org.
de  S.I. Catalin

Informația a fost confirmată de șeful adjunct al Departamentului Principal de Anchetă al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Vitali Maiakov, în cadrul unui briefing.

Acesta a arătat o înregistrare video în care se vede cum sistemul de rachetă BUK se plimbă în jurul Donețk-ului. 

„Datorită acestui video de pe telefon noi am identificat cui aparține remorca. Noi am identificat persoana din rândul rebelilor armați care l-a dus la întreprinderea auto din Donețk. Peste trei ani nu am reușit să reținem această persoană, care nu știa nimic despre faptul că noi o cunoaștem, în timpul în care ea traversa granița cu Rusia pe teritoriul controlat de noi. Noi l-am reținut, iar el își execută sentința în Ucraina” , a declarat Maiakov.

Anterior, autoritățile ucrainene au declarat că circa 150 de persoane au fost implicate în transportarea sistemului BUK din Rusia în Ucraina. Mayakov a subliniat că toți militanții DPR care au fost implicați în transportarea sistemului BUK vor fi condamnați în Ucraina pentru terorism.

Presa din Ucraina a speculat iniţial că persoana capturată de ofiţerii SBU ar fi chiar şoferul care a transportat sistemul de rachete, dar informaţia a fost repede infirmată.

Purtătorul de cuvânt al SBU, Olena Hitlyanska, a precizat că militantul arestat nu a fost șoferul camionului, dar a fost totuși implicat în transportarea sistemului Buk. El a fost condamnat de un tribunal ucrainean în 2017.

Oleksandr Danylyuk, Secretar al Consiliului Național pentru Securitate și Apărare al Ucrainei, a declarat recent că Vladimir Tsemakh, fost comandant al brigăzii anti-aeriene a DPR, deține informații valoroase despre implicarea Rusiei în doborârea avionului.

La 17 iulie 2014, un avion de pasageri Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă Buk în regiunea Donetsk. Toți cei 298 de pasageri aflați la bord au fost uciși.

Ştiri Recomandate