Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Donald Trump caută baza juridică pentru a declara Antifa grupare teroristă
News
Data publicării:
Preşedintele american Donald Trump a acuzat mişcarea Antifa că ar fi generat violenţele în SUA după moartea afro-americanului George Floyd, în timpul reţinerii de către poliţie, promiţând că militanţii "radicali" de extremă-stângă vor fi plasaţi pe lista entităţilor teroriste, precum grupările Statul Islamic şi Al Qaida, scrie într-un amplu comentariu AFP.

Această intenţie ar putea rămâne nerealizată atât timp cât această reţea informală este departe de a avea o structură şi pentru că nu există lege antiteroristă pentru grupusculele americane, relevă agenţia de presă franceză, în materialul difuzat luni seara. Termenul "Antifa", provenit din prescurtarea denumirii Acţiunea antifascistă, vine de la grupări socialiste italiene, iar apoi germane care au încercat să reziste ascensiunii lui Benito Mussolini şi Adolf Hitler în anii 1920 şi 1930.

 

Activitatea ANTIFA în SUA



În SUA, militanţii fac campanie pe teme de justiţie socială, cum ar fi drepturile minorităţilor. "Credem în aceasta şi luptăm pentru o lume fără fascism, rasism, sexism, homo/transfobie, antisemitism, islamofobie şi ură", a explicat luni grupul Antifa din New York pe contul său Twitter. Dar principalul lor obiectiv este lupta împotriva mişcărilor neonaziste, grupărilor naţionaliste şi ale adepţilor supremaţiei albilor. Unul dintre cele mai vechi grupuri, Rose City Antifa din Portland, s-a făcut remarcat după ce a reuşit anularea în 2007 a unui festival de muzică neonazist.

 

Tactică și zone de conflict



Tactica lor cuprinde în special organizarea de contramanifestaţii. Dar de la alegerea lui Donald Trump în 2016, după o campanie feroce antiimigraţie care a deschis calea discursului extremei drepte radicale, militanţii Antifa au trecut la confruntări directe, uneori, violente. În ianuarie 2017, cu ocazia ceremoniei de învestitură a preşedintelui republican, militanţi Antifa îmbrăcaţi în negru şi mascaţi au manifestat violent la Washington, spărgând vitrine. Apoi, ei au participat la ciocniri care au afectat o adunare a organizaţiilor de extremă dreapta din Charlottesville (Virginia) în cursul căreia o militantă antirasistă a fost ucisă. Cele două tabere se confruntă cu regularitate în special la Portland, New York şi Berkeley, fieful studenţilor de stânga în California, transmite Agerpres.

Dar Antifa nu este o organizaţie naţională şi funcţionează mai ales în "colective" locale, potrivit Centrului de cercetare al Congresului american. Acesta o descrie ca fiind o mişcare "descentralizată, compusă din indivizi şi grupuri independente şi radicale". Majoritatea militanţilor sunt non-violenţi, dar unii dintre ei "sunt gata să comită crime pentru a-şi promova ideile". În afară de Trump şi de consilierii săi apropiaţi, niciun oficial politic american nu le-a atribuit vreo responsabilitate militanţilor Antifa pentru violenţele în curs din SUA. "Mai multe grupări teroriste naţionale de extrema stângă şi de extremă dreaptă plănuiesc şi comit acte de violenţă şi jafuri", a declarat duminică republicanul Marco Rubio, preşedintele Comisiei senatoriale pentru comunitatea de informaţii.

În Minnesota, zguduită de o săptămână de violenţe zilnice, oficialii apreciază că tulburările sunt provocate în acelaşi timp de grupuri de extremă dreaptă, anarhişti şi bande locale. Potrivit lui Mark Bray, istoric la Universitatea Dartmouth, este sigur că militanţi antifascişti au participat la violenţe, dar este imposibil de ştiut câţi, întrucât celulele lor sunt mici şi ele acţionează în deplină independenţă. În Washington Post, autorul cărţii "Antifa: manualul antifascist" susţine că "nu există destui anarhişti şi militanţi Antifa pentru a provoca atâtea pagube".

 

Terorism intern anchetat de FBI



Ministrul justiţiei William Barr a însărcinat FBI să-i identifice pe organizatorii dezordinilor care fac parte - potrivit lui - "din terorismul intern". Dar legea antiteroristă nu vizează decât grupările străine (Statul Islamic, Al Qaida, Hezbollahul libanez, Gardienii Revoluţiei din Iran). Chiar dacă presiunea s-a accentuat în ultimii ani pentru a integra grupările americane după atacurile împotriva comunităţilor afro-americane şi evreieşti, unii jurişti sunt îngrijoraţi de riscul pentru democraţie în cazul în care un conducător ar fi tentat să-şi plaseze acolo adversarii politici.

Audiat de Congres în februarie, directorul FBI, Christopher Wray, a indicat că anchetele asupra grupărilor de extremă dreaptă ar putea fi conduse de unitatea sa antiteroristă, ca şi cele privindu-i pe simpatizanţii Statului Islamic. Militanţi extremişti au fost condamnaţi în ultimii ani pentru ameninţări sau posesie de explozibili. Potrivit lui William Barr, militanţii Antifa ar putea fi urmăriţi de guvernul federal american pentru că au traversat frontierele între state cu scopul de a participa la violenţe.

Justiţia ar putea de asemenea să se bazeze pe eventuale legături ale mişcării Antifa cu organizaţii străine.

Citește și: ANTIFA, mișcarea de extremă stângă comunistă îndreptată împotriva SUA 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Compania chineză Huawei a dat în judecată toată România: CSAT, Administrația Prezidențială, Primul Ministru și Ministerul Cercetării, chemate în instanță
Marea Britanie mizează pe descurajarea nucleară. Sunt prevăzute investiții de zeci de miliarde în tehnologie și expertiză de vârf
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
Premieră după al Doilea Război Mondial. Avioanele au început să aducă soldați germani în Lituania
A venit rândul Flotei ruse de la Marea Baltică. Un incendiu a izbucnit la bordul corvetei ”Serpuhov”, staționată în Kaliningrad
O brigadă germană gata de luptă va fi dislocată permanent în coasta Rusiei. Până în 2027 numărul militarilor germani din Lituania va ajunge la 5.000
Mină marină, găsită în Delta Dunării. Echipa pirotehnică s-a deplasat la fața locului
Implicațiile Inteligenței Artificiale în domeniul militar vor fi dezbătute în cadrul unei Conferințe Internaționale organizate la București
Un nou „succes” strategic al Rusiei: Norvegia își va dubla cheltuielile militare în cadrul unui plan de apărare „istoric” pe termen lung
Tudor Curtifan: Vorbim mult prea puțin de diplomația militară și sacrificiul pe care l-a făcut Armata pentru integrarea României în NATO
Iohannis: Rusia a readus războiul în Europa iar Articolul 5 e mai relevant ca oricând. România, un pilot de stabilitate în Flancul Estic
Populiștii au învins în Slovacia. Peter Pellegrini, susținut de premierul Fico, a câștigat alegerile prezidențiale
Din nou tensiuni între două puteri nucleare. India spune că intră în Pakistan când vrea, în contextul amenințărilor teroriste
Găgăuzia amenință că își va declara independența dacă Moldova face pași spre Unirea cu România. Bașcana pro-rusă îl atacă pe premierul Ciolacu
Varșovia evită să spună pe cine susține în cursa pentru ”șefia” NATO, dar are un comentariu important. În paralel, mesajul pentru Rusia e clar: ”Ne putem permite un conflict pe termen lung”
”Rezultatele sunt impresionante”. Cel puțin șase avioane rusești au fost distruse și opt au fost grav avariate în atacul asupra aerodromului Morozovsk (surse)
Drona navală eșuată în apele teritoriale românești a fost transferată în poligonul de la Capu Midia
Evaluare îngrijorătoare de la Departamentul de Stat al SUA: Rusia și-a refăcut aproape complet armata și acum e o amenințare nu doar pentru Ucraina
EXCLUSIV
Câți ucraineni susțin integrarea în NATO? Ambasadorul Micula explică cele trei mari dileme, inclusiv relația cu Rusia, spulberate de invazia lui Putin
Rusia spune că se află într-o „confruntare directă” cu NATO și se „apără” pentru a împiedica Alianța „să avanseze spre granițele noastre”
Coreea de Nord a testat racheta hipersonică Hwasong-16B. O demonstrație a „superiorității absolute”, se laudă Kim
Marocul este prima țară africană și arabă care a intrat în clubul producătorilor de drone
”Sprijinim Ucraina, dar vrem să evităm un război cu Rusia”. Evaluarea SUA: Putin nu ar avea niciun interes în extinderea conflictului, mai ales către o țară NATO
Ungaria dă un semnal important pro-Iohannis. Budapesta transmite că e timpul ca „Europa de Est să dea noul secretar general al NATO”
Două bombardiere strategice rusești Tu-95MS au patrulat în Marea Barents și Norvegiei. Concomitent fregate purtătoare de rachete hipersonice Zircon și rachete Kalibr au efectuat manevre militare
Lukașenko: Ne pregătim de război, deși nu vrem asta. General polonez: Avem nevoie de două-trei ore pentru a distruge toată tehnica militară a Belarusului
Ce aduce nou Legea apărării naționale a României pusă în dezbatere publică de MApN
Foto: Administrația prezidențială de la Kiev @OfficialVolodimirZelenski @Володимир Зеленський
EXCLUSIV
În Odesa numărul școlilor cu predare în limba română a crescut de la 3 la 16. Ambasadorul Micula: Ziua Limbii române ar putea fi sărbătorită și în Ucraina
Șeful NATO va propune un fond de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Ştiri Recomandate

Cinci nevoi urgente ale Ucrainei, prezentate în timpul reuniunii Consiliului Ucraina-NATO: Cel mai important, viteza de reacţie pe care o au aliaţii occidentali
Țările Baltice cer insistent Congresului SUA să deblocheze ajutorul pentru Ucraina: Este necesar sprijinul SUA, iar noi vom face și mai mult pentru a ajuta
Un colonel rus de rang înalt a fost ucis în urma unui atac efectuate de Ucraina asupra orașului Luhansk
Şeful spionajului militar ucrainean explică modul în care Ucraina distruge aviația strategică rusă: Bombardierul rusesc Tu-22M3 a fost doborât de sistemul de rachete S-200
"Ucraina nu ne va dezamăgi, iar noi să nu-i dezamăgim pe ei". Mass-media și analiştii occidentali comentează atacul rusesc de la Dnipro și doborârea bombardierului rusesc Tu-22
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Diplomat israelian: Rusia este interesată de un război major în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiți pentru diferite scenarii
Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
pixel