Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Dosar nuclear: SUA cer Iranului să renunțe la ”acțiunile negative” și și-au exprimat îngrijorarea
News
Data publicării:
Administraţia Donald Trump a exprimat preocupare în legătură cu intenţia Iranului de a se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară, cerând Teheranului să renunţe la aceste acţiuni "negative".

"Iranul transmite un semnal foarte negativ. Iranul se pregăteşte să renunţe din nou la angajamente", a declarat Robert Wood, emisarul SUA pentru Dezarmare, potrivit agenţiei Reuters, citată de Mediafax.

"Cred că Iranul trebuie să pună capăt acestui comportament negativ şi să se aşeze la masă cu Statele Unite pentru a negocia un acord care să abordeze nu doar problema nucleară, ci şi programul balistic ori acţiunile negative din lume", a precizat Robert Wood.

Administraţia din Iran a avertizat, luni, că ar putea retrage participarea la Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare (NPT) în cazul în care disputa privind programul atomic ajunge la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.

Marea Britanie, Franţa şi Germania au lansat săptămâna trecută procedura de sancţionare a Iranului pentru încălcarea Acordului atomic din 2015, iar, în cadrul procedurii, cazul poate ajunge în atenţia Consiliului de Securitate ONU. Iranul a acuzat cele trei ţări membre UE de pasivitate faţă de sancţiunile impuse de Statele Unite după decizia preşedintelui Donald Trump de retragere din Acordul atomic.

Manevra ţărilor europene "nu are nicio bază legală", iar, dacă vor adopta măsuri suplimentare, "va fi analizată posibilitatea retragerii Iranului din Tratatul de Neproliferare Nucleară", a declarat luni Mohammad Javad Zarif, ministrul iranian de Externe.

"Dacă europenii revin la angajamente, Iranul va diminua, de asemenea, limitarea angajamentelor, dar, dacă europenii vor continua actuala abordare, avem diverse opţiuni", a atras atenţia şeful diplomaţiei de la Teheran.

Acordul nuclear din 2015 a fost sem


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Două greșeli de amator ale strategului Putin dau ”roade”. Rusia pare că are un sac fără fund, dar mobilizarea deplină își arată limitele
Iranul pregătește de lansare 100 de rachete de croazieră. ”Nu o face”, avertizează Biden regimul de la Teheran
Rușii au testat o nouă armă ”fără egal”: Racheta balistică intercontinentală lansată recent a început să facă viraje non-balistice
Rusia, împinsă de la spate de China. Rușii sunt pe cale să realizeze „cea mai importantă expansiune militară” din perioada sovietică încoace
Cehia a depășit planul și anunță că a identificat peste un milion de obuze de artilerie pentru Ucraina
NATO trebuie să rezolve rapid problema deficitului de trupe. Războiul din Ucraina arată și care pot fi soluțiile
Europa va avea o Forță de Reacție Rapidă, dar Polonia e pregătită și de următorul pas. Sikorski: Avem nevoie de o Apărare Europeană
Deși nu e încă gata, laserul DragonFire ar putea ajunge pe frontul din Ucraina. UK: Nu e nevoie să fie perfect pentru a-l trimite pe teren
Are Ungaria o opoziție adevărată? Un fost apropiat al regimului Orban vrea să rupă monopolul FIDESZ și merge la alegerile comasate cu un alt partid
Kuzmin e istorie. Ambasadorul Rusiei la București a părăsit definitiv România după ce și-a încheiat misiunea diplomatică
”Economia de război nu este mâine, este aici”. Franța lui Macron nu exclude nici varianta rechizițiilor pentru accelera producția militară
SUA spun că sunt deplin angajate să apere Japonia; chiar și nuclear. Premierul japonez: Cea mai mare provocare vine din China
Turcia pregătește un plan de pace pentru războiul din Ucraina. Dacă va accepta condițiile, Kievul ar spune adio aderării la NATO și teritoriilor deja cucerite de ruși
”Avem nevoie urgentă de cel puțin șapte Patriot”. Patru țări din Europa și Asia dețin baterii Patriot care ar putea fi trimise imediat în Ucraina, spune un oficial ucrainean
Forțele ruse încearcă să îngenuncheze Harkivul prin lovituri aeriene repetate. Ultimul atac, din cursul zilei de joi, realizat cu rachete Iskander-M
După două amânări, rușii au lansat Angara-A5, prima rachetă spațială produsă de Rusia de la prăbușirea URSS
Parlamentul European a aprobat Pactul privind migrația. Legile care reglementează migrația și azilul nu sunt pe placul Ungariei și Poloniei
Suedia cere răspuns NATO la bruiajul rusesc asupra semnalului GPS
F-35 devine hipersonic. A fost prezentată noua rachetă Mako care va putea fi integrată și pe alte aeronave americane
Găgăuzia vrea să-și mute toate conturile din sectorul public la o bancă de stat din Rusia
Ceremonia evenimentului „România - NATO, 20 de ani”. MApN marchează două decenii de la aderarea României la NATO
Kremlinul vrea propriii săi Patrioți: Rusia ar putea avea un Minister al Educației Patriotice care va forma generațiile de ”pionieri” ruși
Drone de sute de dolari, la concurență cu Javelinele. Oficial NATO: În ultimele luni, dronele FPV au distrus peste două treimi din tancurile rusești
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Armata SUA a predat Kievului un lot consistent de arme care provin din Iran. Armele au fost confiscate după inspecții ale navelor ce duceau mărfuri în Yemen
Rusia și Japonia nu au reușit să facă pace după al Doilea Război Mondial, iar Kremlinul a venit acum cu motivul: SUA sunt de vină
Compania chineză Huawei a dat în judecată toată România: CSAT, Administrația Prezidențială, Primul Ministru și Ministerul Cercetării, chemate în instanță
Marea Britanie mizează pe descurajarea nucleară. Sunt prevăzute investiții de zeci de miliarde în tehnologie și expertiză de vârf
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene

Ştiri Recomandate

Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cele mai puternice simboluri ale puterii militare americane este pus în dificultate
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
pixel