Țările UE creează în prezent o forță comună de desfășurare rapidă, o adevărată ”Legiune Europeană”, cum este numită de ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski.
Aparatele de zbor fără pilot sunt utilizate în mod activ pentru evaluarea eficienței distrugerii țintelor și corectării focului subunităților de artilerie și tancuri, precum și în interesul subunităților de cercetare.
Datorită întrebuințării dronelor, între altele, se reduce în mod semnificativ timpul de căutare a țintelor. Tehnica nouă instalată pe aparatele de zbor fără pilot a făcut posibilă urmărirea simultană a mai multor ținte, chiar și în condiții de camuflaj, în timp ce acestea au rămas neobservate.
În timpul îndeplinirii de misiuni în cadrul exercițiului, ca parte a acțiunilor practice ale trupelor, în scopul eliminării formațiunilor înarmate ilegale, în condiții de luptă urbană, militarii din cadrul unităților de infanterie moto și parașutiștii au întrebuințat pentru distrugerea unor ținte staționare și mobile sistemele de atac robotizate controlate de la distanță de tip Platforma-M. Acestea sunt instalate pe șasiu cu șenile și dispun de câte patru lansatoare de grenade și o mitralieră Kalashnikov.
UAV Forpost, Federația Rusă
În același timp, complexele robotizate au fost utilizate și în scopul efectuării cercetării și realizării de treceri prin câmpurile de mine, care, potrivit scenariului exercițiului, au fost instalate de membrii grupărilor înarmate ilegale.
Exercițiul Vest-2021 reprezintă etapa finală a procesului comun de pregătire pentru luptă al Forțelor Armate din Federația Rusă și Republica Belarus.
Activitățile practice ale trupelor se desfășoară în perioada 10-16 septembrie 2021, în nouă poligoane de pe teritoriul Federației Ruse, cinci poligoane din Republica Belarus și raioane maritime din Marea Baltică.
În total, la exercițiul de comandament și stat major Vest-2021 participă aproximativ 200.000 de militari și 760 de unități de tehnică militară, între care 80 de avioane și elicoptere, 290 de tancuri, 240 de instalații de artilerie, lansatoare multiple de proiectile reactive și aruncătoare de mine, precum și 15 nave de luptă și auxiliare.
Comentariul autorului: Exercițiul Vest-2021 este structurat în două etape. Astfel, în perioada 10-12 septembrie are loc etapa defensivă, în care adversarul a avansat aproximativ 150 de kilometri, iar în perioada 13-16 septembrie se va desfășura etapa ofensivă, în care este planificată înfrângerea adversarului și revenirea trupelor proprii pe pozițiile pierdute inițial.
Potrivit scenariului exercițiului, o coaliție de state occidentale, formată din Neris, Pomorie și Republica Polară, ce corespund aproape integral Lituaniei, Letoniei și Poloniei, organizează o încercare nereușită de a schimba conducerea Republicii Polesie (Republica Belarus). Ca urmare, aceasta declanșează o invazie militară, precedată de o serie de lovituri aeriene și cu rachete. Forțele Armate ale Federației Centrale (Federația Rusă) avansează pentru a sprijini republica aliată.
Este interesant de remarcat faptul că, pe hărțile utilizate de participanții la exercițiu, Bialystokul polonez, împreună cu o parte a Voievodatului Podlaskie, precum și Vilniusul lituanian, cu o parte a districtului Vilnius, au fost incluse inițial în compunerea Republicii Belarus. În același timp, Ucraina este marcată complet ca stat neutru.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Țările UE creează în prezent o forță comună de desfășurare rapidă, o adevărată ”Legiune Europeană”, cum este numită de ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski.
Laserul DragonFire se anunță un veritabil distrugător de drone, dar britanicii încă lucrează la proiect.
Avocatul și fostul diplomat ungar Péter Magyar (43 de ani) și-a înregistrat noul partid politic, numit TISZA (Tisztelet és Szabadság Párt, adică Partidul Respectului și Libertății).
Ambasada Federației Ruse la București anunță că Valeri Kuzmin și-a încheiat misiunea în România.
Parisul e hotărât să-și pună industria de apărare la treabă. Declarațiile oficialilor francezi, în frunte cu președintele Macron, converg spre o accelerare susținută a ritmului producției de armament.
Statele Unite își reafirmă hotărârea de a proteja Japonia, inclusiv prin utilizarea armelor nucleare, au arătat într-o declarație comună președintele american Joe Biden și premierul japonez Fumio Kishida.
Turcia a venit cu un nou plan pentru o reglementare pașnică a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care implică înghețarea războiului și statutul de stat nealiniat.
Ucraina intenționează să obțină cât mai curând șapte baterii de apărare antiaeriană Patriot, chiar și sub formă de împrumut, după cum a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, într-un interviu publicat pe 10 aprilie.
În după-amiaza zilei de joi, 11.04.2024, trupele ruse au executat noi atacuri cu rachete asupra unor ținte din Harkiv. Acest lucru a fost raportat de o serie de surse ucrainene și ruse, care au citat informații provenite din oraș.
Masiva rachetă rusă Angara-A5 a fost lansată cu succes de la Cosmodromul Vostochnîi, după două amânări, au anunțat agențiile de presă.
Parlamentarii europeni au aprobat miercuri întregul pachet privind migrația, care constă din zece propuneri legislative. Votul a decurs ca o adevărată dramă până în ultimul moment, deoarece sprijinul pentru toate cele zece reglementări care modifică normele UE în materie de migrație și azil nu a fost deloc sigur.
Interferența Rusiei cu semnalul GPS din Țările Baltice, care durează de câteva luni, deranjează Suedia. Șeful Marinei Suedeze, Ewa Skoog Haslum, cere ca NATO să se ocupe de situație.
Lockheed Martin și CoAspire au prezentat, săptămâna aceasta, la Sea Air Space 2024, noua rachetă hipersonică multi-misiune Mako.
Guvernul german a raportat despre transferul unui alt lot de ajutor militar către Ucraina.
Rusia continuă eforturile pentru destabilizarea societății moldovenești. Kremlinul vrea să profite de un nou acord semnat de guvernatorul regiunii autonome moldovenești Găgăuzia, Yevgenia Guțul, cu o bancă rusă deținută de stat.
Ministerul Apărării Naţionale organizează miercuri evenimentul "ROMÂNIA - NATO, 20 de ani", care marchează cele două decenii de apartenenţă a României la Alianţa Nord-Atlantică.
Kremlinul vrea să înființeze un Minister al Educației Patriotice care va spăla pe creier copiii și tinerii ruși.
Peste două treimi dintre tancurile rusești distruse de armata ucraineană în ultimele luni au fost lovite de drone FPV.
Războiul turc împotriva facțiunilor kurde din Siria și Irak a devenit un punct central al discursului lui Erdogan pentru a acoperi eșecul său și declinul popularității partidului aflat la guvernare.
Guvernul SUA a predat forţelor ucrainene armele care au fost capturate în timpul inspecţiilor navelor care transportau mărfuri din Iran în Yemen.
Moscova și Tokyo nu au reușit să ajungă la un acord de pace de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Compania chineză Huawei a dat în judecată Consiliul Suprem de Apărare a Țării prin Administrația Prezidențială, Ministerul Cercetării și Primul Ministru.
La scurt timp după ce prim-ministrul britanic Rishi Sunak a anunțat un „efort național” pentru asigurarea viitorului industriei nucleare de apărare a Regatului Unit, a fost publicat Documentul de comandă pentru apărarea nucleară (Defence Nuclear Command Paper), prin care guvernul stabilește „la scară completă efortul nuclear național al Regatului Unit”.
Ministrul ucrainean al energiei, Herman Halușcenko, a declarat, pe 08.04.2024, că, în ultimele săptămâni, trupele ruse au lovit 80% dintre centralele electrice tradiționale și jumătate din hidrocentralele de pe teritoriul Ucrainei.
Pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial, Germania a început desfășurarea pe termen lung a unităților sale militare într-o altă țară, Lituania. Primii zeci de militari au ajuns luni.
Pe 7 aprilie, un incendiu a izbucnit la bordul corvetei Serpuhov, de la o bază navală din regiunea Kaliningrad. Totul se pare că a fost organizat structura de informații a armatei ucrainene (HUR/GUR).
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat luni că o prezență militară germană în Lituania ar putea duce la escaladarea tensiunilor, potrivit informațiilor furnizate de Reuters.
Poliția de frontieră a descoperit o mină marină pe brațul Chilia.
În intervalul 24-25 aprilie, va avea loc la Palatul Parlamentului a treia ediție a Conferinței Internaționale Outlook on Resilience, cu tema Dawn of Artificial Intelligence, organizată de Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență.
Cu accent pe marină, planul „reprezintă un impuls istoric al cheltuielilor pentru apărare și implică o întărire semnificativă a tuturor categoriilor forțelor armate”, a declarat prim-ministrul Jonas Gahr Støre.
După cum reiese dintr-o serie de imagini care circulă pe rețelele de socializare rusești, trupele ruse ar fi reușit să evacueze și să captureze un vehicul blindat american, M1150 Assault Breacher Vehicle (ABV), de pe frontul din Ucraina. Acest vehicul a fost pierdut de Brigadă 47 Mecanizată a Forțelor Armate ucrainene la sfârșitul lunii februarie 2024. Aceste imagini au fost distribuite și răspândite intens pe rețelele de socializare rusești începând cu 25 aprilie 2024, marcând prima captură atestată a unui vehicul american M1150.
Militarii ucraineni din cadrul unei unităţi a Forțelor pentru Operații Speciale au efectuat un atac cu rachete împotriva unui sistem rusesc de apărare antiaeriană Buk-M1, a precizat serviciul de presă al Forțelor Armate ale Ucrainei.
În timpul primei sale vizite în Germania, prim-ministrul britanic Rishi Sunak a subliniat necesitatea ca Europa să continue să sprijine ferm Ucraina. ,,Suntem uniți [cu Germania] prin faptul că dorim să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi nevoie", a declarat Rishi Sunak, subliniind că agresiunea militară rusă "să se încheie cu un eșec".
Este posibil ca întârzierea de luni de zile a ajutorului militar american pentru Ucraina să fi dat timp forțelor rusești să atenueze eficienta viitoarelor atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune de tip ATACMS, se precizează într-un raport publicat pe 24 aprilie de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW). Evaluarea a fost făcută la scurt timp după ce s-a relatat că SUA au început să furnizeze în secret aceste rachete Ucrainei, începând cu luna martie. Statele Unite au livrat pentru prima dată Ucrainei modele mai vechi de rachete ATACMS cu rază medie de acțiune, în toamna anului trecut, după luni de discuţii. Versiunile mai vechi au o rază de acțiune de 165 de kilometri.
În timp ce trupele ucrainene așteaptă muniția promisă de Statele Unite, armata rusă își continuă înaintarea lentă pe teritoriul ucrainean, potrivit presei și analiştilor americani. CNN relatează că satul Ocheretine din regiunea Donețk rămâne în centrul atenției trupelor rusești. Canalul citează grupul ucrainean de monitorizare DeepState, care relatează că rușii avansează spre vest aproape zilnic.
Autoritățile ucrainene solicită tot mai intens Washingtonul să accepte producerea în comun de sisteme de apărare antiaeriană Patriot, care ar ajuta substanțial Ucraina să se apere de loviturile aeriene ruse, după cum a declarat ambasadorul ucrainean în SUA, Oksana Markarova, într-un interviu acordat pentru European Pravda pe 23 aprilie.
Comandamentul European al Forțelor Armate ale SUA a informat, pe 24.04.2024, că grupul de bombardiere strategice americane B-1B Lancer, care s-a aflat timp de o lună la Baza Aeriană Morón din Spania, a revenit în Statele Unite.
Așa cum era de așteptat, președintele Joe Biden a semnat imediat legea care oferă ajutor de 61 de miliarde de dolari Ucrainei.
Atacul ucrainean cu drone din noaptea de 24 aprilie a fost confirmat de Ministerul rus al Apărării, dar și de șefii regiunilor Smolensk și Lipetsk unde au fost lovite obiective.
SUA au trimis deja în secret rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune în Ucraina, iar Ucraina a lovit Crimeea cu ele săptămâna trecută, relatează Reuters cu referire la un oficial american.
Investițiile chineze în Ungaria se ridică la 6 trilioane de forinți (15,3 miliarde de euro) și vin în principal sub forma construirii de noi fabrici de baterii pentru vehicule electrice, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Comerțului, Peter Szijjarto, în timpul vizitei sale la Beijing.
Grecia ar putea furniza Ucrainei cel puțin un sistem de apărare aeriană Patriot, scrie site-ul grecesc Pronews, citând surse guvernamentale.
Iranul și Coreea de Nord sunt aliați de lungă durată care au cooperat cu privire la programele de arme încă din anii 80.
Un proiect militar important, aflat în faza experimentală, care are la bază un soft cu inteligență artificială (AI) dezvoltat de armata americană a avut rezultate mixte pe câmpurile de luptă din Ucraina, deoarece cei care se află în spatele acestuia se străduiesc să trimită date şi formaţiile culese de pe câmpul de luptă, cu metode de secol secolul 21 către militari care luptă în ''tranșee din secolul 19", a relatat New York Times (NYT) la 23 aprilie.
Ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a declarat, pe 23.04.2024, că, până la sfârșitul acestui an, în dotarea Forțelor Aerocosmice vor fi introduse primele complexe de rachete antiaeriene de tip S-500 Prometheus.
Forțele ruse încearcă să profite de lipsa acută de muniție în rândul armatei ucrainene și intensifică campania de cucerire a Donbasului.
Surse politice și militare de la Tel Aviv au confirmat că demisia anunțată pentru luna august a comandantului Regiunii Centrale a Armatei Israeliene, generalul Yehuda Fox, constituie o lovitură majoră pentru instituția militară.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a cerut în mod constant și insistent aliaților să mărească finanțarea cheltuielilor militare, a reiterat că ajutorul acordat Ucrainei pentru a contracara agresiunea rusă este, de asemenea, o contribuție la securitatea comunității transatlantice însăși.
Rusia ar putea intensifica bombardamentele asupra Ucraina și nu este exclus să-şi aleagă alte ținte pentru viitoarele atacuri, iar cele mai vizate ar putea fi infrastructura de transport, logistica și depozitele militare, se precizează în cel mai recent raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
Guvernul ucrainean alocă 8 miliarde grivne (UAH) de la bugetul de stat pentru construirea de fortificații în vederea apărării pozițiilor ucrainene. Această informaţie a fost anunțata de Denis Shmihal, prim-ministrul Ucrainei. Guvernul de la Kiev a reușit să aloce această sumă pentru construcția de fortificații prin redistribuirea cheltuielilor de la bugetul de stat la 23 aprilie 2024.
La 22 aprilie 2024, Agenția pentru achiziții militare din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a încheiat contracte pentru achiziționarea a 4.000 de drone chinezești, dintre care 3.000 de DJI Mavic 3E și 1.000 de sisteme aeriene fără pilot DJI Mavic 3T. Evaluate la 575,2 milioane de grivne ucrainene (aproximativ 14.478.456,98 dolari), aceste achiziții fac parte din obiectivul mai larg al Ucrainei de a achiziționa un total de 20.000 de drone DJI prin intermediul platformei Prozorro.
În ciuda solicitărilor anterioare venite din partea Ucrainei pentru mai multe avioane de atac, un înalt oficial al Pentagonului a declarat că ucrainenii nu sunt interesați de fostele aeronave A-10 Warthogs ale U.S. Air Force.
Potrivit site-ului Itamilradar.com, pe 23.04.2024, portavionul francez Charles de Gaulle (R91) a părăsit portul Toulon și a început executarea operațiunii Akila, menită să consolideze prezența navală franceză în Marea Mediterană.
Faptul că Pakistanul, țară fondatoare a Organizației Cooperării Islamice (OCI) și una dintre cele opt puteri nucleare recunoscute oficial nu are o poziție fermă față de ceea ce pro-palestinienii numesc “genocidul Israelului din Gaza”, ridică tot mai multe semne de întrebare.
Regimul sirian consideră că presiunea israeliană asupra Iranului și vizarea pozițiilor liderilor Gărzii Revoluționare și a pozițiilor Hezbollah este o oportunitate importantă de a scăpa de povara iraniană.
Comitetul de Investigații (CI) din Federația Rusă a anunțat că, în seara zilei de 23.04.2024, adjunctul ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost reținut, sub suspiciunea de luare de mită. În urmă cu numai câteva ore, acesta participase la o ședință a Colegiului Ministerului Apărării.
Senatul SUA are în vedere un pachet de patru proiecte de lege care a fost adoptat anterior de Camera Reprezentanților. Adoptarea proiectelor de legi va debloca furnizarea de ajutor militar către Ucraina , Israel și Taiwan în valoare de 90 de miliarde de dolari.
Coreea de Sud se profilează unul dintre partenerii importanți ai României, în ceea ce privește cooperarea la nivel de industrie de apărare.
Ucraina pare mult mai încrezătoare în victorie, după veștile bune care au venit sâmbătă de peste Atlantic.
După o mobilizare exemplară în primele luni de după invazia din februarie 2022, valul inițial de voluntari patrioți care au răspuns ”prezent” chemărilor armatei s-a epuizat.
Oleksandr Musienko, șeful Centrului de Cercetări Juridice Militare, a declarat cum Forțele de Apărare ale Ucrainei folosesc baloanele în războiul împotriva Rusiei.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a precizat că anul acesta "vom avea vești bune" despre semnarea contractului pentru achiziţia avioanelor F-35. Aceste detalii au fost oferite ca răspuns la o întrebare adresată de DefenseRomania în cadrul vizitei oficiale pe care delegația română a efectuat-o în Coreea de Sud.