Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Eșec în programul spațial al Chinei. O rachetă lansată pe orbită se prăbușește necontrolat și ar putea lovi o zonă locuită
04 mai, 14:16
Mai multe resturi masive ale unei rachete chinezești vor cădea necontrolat pe Pământ în zilele următoare.
de  Tudor Curtifan
Lansarea rachetei chineze Long March 5B, sursă foto: Captură YouTube

Mai multe resturi, de aproximativ 30 de metri, ale unei rachete chinezești se vor prăbuși prin orbita terestră joasă și ar putea avea o reintrare necontrolată în atmosferă în zilele următoare, potrivit mai multor rapoarte, existând riscul să se prăbușească și peste zone locuite.

Nucleul aparține unei rachete Long March 5B (o versiune a celei mai mari rachete din China), care a lansat cu succes un modul pentru stația spațială Tianhe, plasată de China pe orbită miercuri, 28 aprilie 2021. După desfășurarea modulului, nucleul rachetei trebuia să facă manevre pentru o reintrare controlată în atmosfera Pământului, potrivit celor de la DC News, care citează SpaceNews. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat.

Radarele de la sol au detectat ulterior componente ale rachetei care se prăbușea prin orbită, oscilând între altitudini între 170 și 372 de kilometri deasupra suprafeței Terrei și călătorind cu o viteză de peste 25.490 km/h. Armata SUA a identificat obiectul 2021-035B și puteți monitoriza progresul acestuia în jurul planetei aici.

În mai 2020, o rachetă Long March 5B a intrat atmosferă, potrivit Live Science. Nucleul a căzut în mare parte în Oceanul Atlantic, dar unele resturi au aterizat în Africa de Vest. Potrivit South China Morning Post, unele bucăți s-au prăbușit în satele locuite din Coasta de Fildeș, dar nu au fost raportate victime, precizează LiveScience.

Ştiri Recomandate