Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fiscul a consemnat la sol piloții de F-16 și MiG-21 LanceR din cadrul Forțelor Aeriene Române
Piloții militari au fost consemnați la sol, asta după ce Forțele Aeriene Române au fost nevoite să plătească acciza la carburantul pentru aviație deși HG nr.1/2016 prevede clar că: “livrarea produselor energetice destinate utilizării drept combustibil pentru aviaţie se efectuează la preţuri fără accize către: (...) instituţiile de stat care implică apărarea, ordinea publică, sănătatea publică, siguranţa şi securitatea naţională”. 
de  Eduard Pascu
F-16, România. Sursă: MApN

Piloţii români de F-16 Fighting Falcon de la Baza 86 Aeriană Feteşti, dar şi colegii lor care operează pe MiG-21 LanceR, nu mai pot face orele de antrenament pentru că Forţele Aeriene Române au fost văduvite de peste 30 de milioane de lei din suma alocată pentru petrolul de aviaţie, se arată într-un material publicat de Adevărul.

Toate acestea după ce contractul pentru livrarea de combustibil pentru aviație a fost câștigat, în 2018, de o firmă din Ploiești, SC Jet Fly Hub SRL. Până în anul 2018, timp de 4 ani, Forţele Aeriene au fost alimentate cu petrol de aviaţie de către compania Petrom Aviation

După un control demarat în luna aprilie a acestui an, în pofida prevederilor din legislaţia fiscală, inspectorii fiscali din Prahova au emis o decizie de impunere prin care SC Jet Fly Hub SRL era obligată să plătească accize de peste 30 de milioane de lei. La rândul ei, societatea a facturat suma către MApN şi, după mai multe demersuri nereuşite pe lângă autorităţile fiscale, militarii au fost nevoiţi să vireze banii, care în final au ajuns la în conturile statului.

Conform unor surse militare, din această cauză, în depozitele Forţelor Aeriene se mai află acum numai cantităţile de combustibil necesare pentru misiunile de poliţie aeriană, dar nu şi cele pentru antrenamentele pe care piloţii trebuie să le facă zi de zi, mai transmite sursa citată.

Conform standardelor alianţei, pentru a fi gata de luptă, piloţii români de F-16, care zboară sub numele “WARHAWKS” (Şoimii războiului –n.red.)  trebuie să aibă la activ în jur de 200 de ore de zbor pe aceste aparate. În plus, conform stadardelor NATO, ulterior, antrenamentele sunt obligatorii pentru că, un pilot trebuie să treacă prin diverse faze de pregătire pentru ca, în final, să poată executa o varietate de misiuni cu această aeronavă. O oră de zbor cu F-16 costă 8.200 de dolari.

Conform specialiștilor contactați de sursa citată singura cale de recuperare a acestor sume încasate ilegal este acționarea în instanță.

Vezi și: Gabriel Leș, ”vești” despre completarea escadrilei de F-16 a Forțelor Aeriene Române

 




Ştiri Recomandate