Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Saber Guardian 2019. Forțe ale Gărzii Naționale din Dakota de Nord vin în România (Video)
Mai mulți militari ai Gărzii Naționale din Dakota de Nord- Statele Unite ale Americii- se pregătesc să vină în România în această vară, pentru a participa la un exercițiul Saber Guardian 2019 care se va  desfăşura pe o perioadă de aproximativ trei săptămâni, informează kvrr.com, grandforksherald.com şi inforum.com.
de  S.I. Catalin

,,Peste 300 de membri ai Gărzii Naționale din Dakota de Nord vor participa la exercițiul Saber Guardian 2019", a declarat Steve Hoikkala, un reprezentant al Gărzii. Exercițul este organizat Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR), are caracter multinațional și implică participarea a aproximativ 27.000 de militari, dintre care aproximativ 300 de militari sunt membri ai Gărzii Naționale din Dakota de Nord.

,,Principalul nostru scop este să construim acele relații cu alte state, care să ne permită ca în caz de conflict să ne putem baza pe sprijinul reciproc", a precizat Steve Hoikkala. 

O înregistrare cu pregătirea şi încărcarea trenurilor cu echipamente militare ce urmează să ajungă în România poate fi urmărită aici.

,,Exercițiul ne oferă ocazia de a ne exersa capacitatea de dislocare a forței în Europa, precum și șansa de a coopera cu elementele de sprijin ale națiunii gazdă".

Personalul militar din cadrul Gărzii Naționale a început deja să se pregătească pentru exercițiul Saber Guardian 2019, prin încărcarea echipamentului şi tehnicii militare în trenuri în această săptămână. Deja au fost încărcate peste 200 de echipamente militare.

Ştiri Recomandate