Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Forțele Armate ale Marii Britanii au primit misiunea de a identifica vulnerabilitățile apărării antiaeriene rusești
Potrivit publicației britanice The Sunday Times, Forțele Aeriene și Forțele Navale ale Marii Britanii și-au intensificat activitățile desfășurate de-a lungul frontierelor Federației Ruse, prin executarea de patrule aeriene. Astfel, acestea încearcă să identifice vulnerabilitățile apărării antiaeriene rusești, în așa fel încât să poată fi valorificate ulterior.
de  Ionel Copcea

Misiunile de patrulare s-au intensificat începând de la sfârșitul lunii august. Publicația numește acest fapt „o operațiune fără precedent, pentru a obliga armata Federației Ruse să adopte o poziție defensivă”.

Zborurile la distanță sunt realizate cu 28 de avioane britanice. Acestea operează deasupra Mării Negre și în zona arctică, în apropierea Peninsulei Kola. Fiecare zbor este efectuat cu un grup format din cinci aeronave. La operații participă avioane de vânătoare de tip Tayphoon, avioane-cisternă Voyager, avioane de cercetare radioelectronică Sentry E-3 AWACS și RC-135, precum și avioane de cercetare prin radiolocație Sentinel.

În total, Forțele Aeriene ale Marii Britanii dispun de cinci avioane Sentinel R.1, primite în dotare în anul 2008. Acestea au fost dezvoltate pe baza avionului de afaceri Bombardier Global XRS. Datele culese cu ajutorul complexului de radiolocație Sentinel Dual Mode Radar Sensor sunt transmise prin satelit la o stație terestră. Se presupune că, anul viitor, acestea vor fi retrase din înzestrare și înlocuite cu avioane americane de tip Boeing P-8A Poseidon. 

Comentariul autorului: În Regiunea Mării Negre sunt desfășurate zboruri de cercetare cu avioane britanice de tip RC-135 și Sentinel. Acestea decolează de fie de la Baza Aeriană - Waddington din Marea Britanie, ieșind în Marea Neagră de pe teritoriul României, fie de la Baza Aeriană - Akrotiri din Cipru, evoluând prin spațiul aerian al Bulgariei.

Zborurile avioanelor britanice în zonă se desfășoară în paralel cu cele ale aeronavelor de cercetare americane, probabil în baza unui plan unic, elaborat în cadrul NATO.

 

.

Ştiri Recomandate