Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Forțele speciale ruseşti Spetsnaz au simulat activități de diversiune în spatele dispozitivului inamicului
Forțele speciale ruseşti Spetsnaz au executat un exercițiu tactic de specialitate în Republica Adygeea din Rusia. Exerciţiul a constat în desfășurarea şi simularea unor activități de diversiune în spatele dispozitivului adversarului convențional, a informat într-un comunicat serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse. 
de  S.I. Catalin

Militarii au fost alertați și s-au deplasat pe aerodrom, unde au fost ambarcați în elicoptere Mi-8AMTȘ Terminator, după care au fost deplasați în raionul indicat și desantați prin debarcare, potrivit remnmilitaryblog.com.

Ulterior, militarii au efectuat un marș spre locul de executare a diversiunii și au desfășurat minarea unui pod auto, pentru a împiedica înaintarea unei coloane de tehnică a adversarului convențional.

La sfârșitul exercițiului tactic de specialitate, militarii s-au retras până la punctul de adunare.

Exercițiul a fost executat în cadrul verificării de control asupra perioadei de instrucție de iarnă.

Ştiri Recomandate