Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fregata Smetlivy a Flotei ruse din Marea Neagră monitorizează distrugătorul american USS Porter
Centrul Național pentru Conducerea Apărării Federației Ruse a anunțat că, pe 08.08.2019, fregata Smetlivy a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a început monitorizarea distrugătorului Porter al Forțelor Navale americane, potrivit TASS.ru , citat de remnmilitaryblog.com.
de  S.I. Catalin

,,FRMN a preluat escortarea distrugătorului Porter al Forțelor Navale ale SUA, care face parte din sistemul de apărare antirachetă și care a intrat pe 08.08.2019 în partea de sud a Mării Negre", se arată în comunicatul de presă.

Reprezentații centrului au precizat că ,,fregata Smetlivy asigură monitorizarea directă a acțiunilor navei americane în Marea Neagră".

Anterior s-a precizat că, pe 30 iunie, forțele FRMN au asigurat monitorizarea distrugătorului american Carney, aflat în Marea Neagră. În conformitate cu prevederile Convenției internaționale de la Montreux, care reglementează trecerea prin strâmtorile turcești de la Marea Neagră a navelor de luptă ale statelor neriverane, timpul de ședere al distrugătorului american în Marea Neagră nu trebuie să depășească 21 de zile.

Distrugătorul american USS Porter (DDG-78) a tranzitat joi Strâmtoarea Bosfor, intrând în Marea Neagră, cu scopul consolidării „stabilităţii regionale" prin cooperarea cu aliații din cadrul Alianţei Nord-Atlantice și pentru a demonstra sprijinul Statelor Unite pentru partenerii din regiune.

Ştiri Recomandate