Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
General american: China își creează baze militare în vestul Africii cu submarine, nave de luptă şi elicoptere de atac
07 mai, 10:17
China mobilizează capabilităţi militare pe coastele de vest ale Africii, generând riscuri de tip strategic în zona Oceanului Atlantic, avertizează un oficial militar american de rang înalt.
de  Eduard Pascu

Generalul Stephen Townsend, şeful Comandamentului SUA în Africa, afirmă că Beijingul încearcă să obţină acces în porturi din Mauritania şi Namibia, unde ar putea staţiona submarine şi nave militare.

”China caută locuri pentru reînarmarea şi repararea navelor. Aceste lucruri devin utile din punct de vedere militar în cazul unui conflict. China a stabilit deja prezenţă în Djibouti. Acum se orientează spre coastele Atlanticului şi vor să creeze astfel de baze acolo”, a declarat generalul Stephen Townsend, citat de agenţia Associated Press, transmite Mediafax.

”Chinezii vor să ia prin surprindere Statele Unite în anumite ţări din Africa. Proiecte în porturi, eforturi economice, investiţii în infrastructură, acorduri şi contracte pentru acces mai mare în viitor. (...) Au armament şi muniţie. Au adus vehicule de luptă. Cred că vor transfera şi elicoptere de atac”, atrage atenţia generalul american.

„Prezenţa militară chineză în zona Oceanului Atlantic mă îngrijorează foarte mult”, a subliniat şeful Comandamentului SUA în Africa.

Ştiri Recomandate