Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Generalul Salvatore Camporeale, în vizită la Batalionul 300 Protecția Forței ”Sfântul Andrei”, în Afganistan
Generalul locotenent Salvatore Camporeale, locțiitorul comandantului Misiunii NATO Resolute Support, a vizitat în Afganistan militarii Batalionului 300 Protecția Forței ”Sfântul Andrei”.
de  Tudor Curtifan
Militari ai Batalionului 300 Infanterie Mecanizata „Sf. Andrei”, într-o misiune în Afganistan Sursă foto: MApN

Pe durata vizitei, generalul italian a discutat cu militarii români abordând subiecte referitoare la contribuția Armatei României la îndeplinirea obiectivelor RSM în Afganistan.

Generalul locotenent Salvatore Camporeale și-a exprimat aprecierea pentru munca depusă de militarii români, care împreună cu aliații desfășoară o gamă largă de misiuni în aria de responsabilitate, asigurând atât protecția forței în Baza Militară Kandahar, cât și siguranța echipelor de consiliere responsabile de instruirea Forțelor de Securitate și Apărare Afgane, potrivit paginii de Facebook, Veteranii Armatei României, care îi citează pe lt. Căpîlnean Mirela, plt.maj. Dan Vereș.

Totodată, generalul Camporeale a mai subliniat că forțele de securitate afgane au în continuare nevoie de consiliere și faptul că misiunile țărilor membre NATO de-a lungul timpului au reușit să contribuie la dezvoltarea și asigurarea climatului de securitate aflat, în prezent, la un nivel îmbunătățit în comparație cu momentul instituirii misiunii în Afganistan.

Armata Română va trimite, în anul 2019, 780 de militari în cadrul misiunii ,,Resolute Support'' din Afganistan.

Misiunea Resolute Support, coordonată de NATO, numără în prezent peste 16.000 de militari proveniți din 39 de țări. Cele mai numeroase contingente le au Statele Unite (8.475 de oameni), Germania (1.300) și Italia (895).

 

Ştiri Recomandate