Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Geoană: Un atac cibernetic împotriva unui aliat poate activa Articolul 5 al NATO
29 sep, 21:12
În cadrul Forumului CYBERSEC organizat de Institutul Kosciuszko din Polonia, secretarul general adjunct al NATO a declarat că Alianța ia foarte în serios progresele tehnologice și că a luat deja câteva decizii importante în ultimii ani pentru a deveni mai „pregătiți și securizați cibernetic”.
de  Eduard Pascu
Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO

Mircea Geoană a menționat că NATO a desemnat spațiul cibernetic ca un domeniu militar separat, alături de uscat, mare, aer și spațiu. „Am fost de acord că un atac cibernetic ar putea declanșa Articolul 5 din tratatul nostru de înființare în cazul în care are loc un atac împotriva unui Aliat este tratat ca un atac împotriva tuturor”, a spus Geoană. Acesta a mai declarat că NATO a fost de acord să înființeze un centru de operațiuni cibernetice în structura de comandă militară a Alianței.

Secretarul general adjunct a menționat, de asemenea, că hakerii au folosit actuala criză COVID-19 pentru a exploata vulnerabilitățile din spațiul cibernetic și a existat o creștere a atacurilor cibernetice de la începutul crizei. El a spus că, prin urmare, este important ca aliații să continue să își protejeze mai bine infrastructura cibernetică și să își sporească rezistența la amenințări noi, se arată într-un comunicat al NATO.

Citește și: Rusia şi China desfăşoară campanii de dezinformare. Mircea Geoană: NATO are o operațiune de combatere a dezinformărilor

Ştiri Recomandate