Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania aprobă următoarea fază a avionului de luptă european. Proiectul mai include drone și comunicații performante
Parlamentarii germani au aprobat ieri, 23 iunie, următoarea fază a proiectului de construire în comun cu Franța și Spania a avionului de luptă european, ceea ce ar trebui să mai reducă din scepticismul cu care este privit proiectul.
de  Cătălin Costea
Concept al proiectului SCAF, viitorul avion european de generația a VI-a. Sursă foto: Airbus

Comisia pentru buget din camera inferioară a parlamentului german (Bundestag) a dat undă verde proiectului cunoscut sub numele de Future Combat Air System (FCAS), pentru a trece la fazele de cercetare și dezvoltare 1B și 2, în perioada 2021 și 2027.

Potrivit AFP, într-un document guvernamental la care agenția a avut acces, este precizat că următoarele faze ale proiectului vor costa Germania aproximativ 4,5 miliarde de euro.

După cum se cunoaște, în 2017 Franța și Germania au anunțat planurile de a construi în comun un avion de vânătoare comun, iar Spania s-a alăturat mai târziu. Aeronava urmează să înlocuiască avioanele Rafale fabricate în Franța și avioanele Eurofighter germane și spaniole până în 2040.

În faza 2, compania franceză Dassault Aviation și fabricantul aeronautic european Airbus urmează să construiască echipamentul destinat testării fiabilității tehnologiei de vârf a avionului.

Dirk Hoke, șeful Airbus Defense & Space, a salutat votul comisiei germane. "Vedem acest lucru ca o puternică aprobare și încredere în capacitatea programului de a dezvolta în continuare suveranitate operațională și tehnologică europeană, consolidând în același timp industria sa aerospațială", a scris acesta pe Twitter.

Pe de altă parte, criticii din Germania au avertizat asupra aprobării pripite a următoarei faze a proiectului. Revista Der Spiegel a informat la începutul lunii iunie că Biroul de achiziții al armatei a cerut Ministerului Apărării din germania ca angajamentul „să fie renegociat din punct de vedere tehnic și economic” și că „nu este pregătit pentru semnare”. Contractul „satisface aproape exclusiv pozițiile franceze, în detrimentul industriei germane”, mai susține departamentul german responsabil cu achizițiile.

De asemenea, Dennis Rohde, parlamentar social-democrat (SPD), a declarat miercuri că partidul său are încă „multe întrebări” despre proiect și a cerut „condiții clare pentru progrese ulterioare”.

Franța, Germania și Spania au anunțat în mai că au ajuns la un acord cu privire la următoarea fază a proiectului, după luni de negocieri cu privire la modul de împărțire a producției și de atribuire a drepturilor de proprietate intelectuală.

Programul FCAS include pe lângă avionul de vânătoare de generație următoare și drone și o rețea de comunicații ultrarapidă numită „norul de luptă”, bazată pe capabilități de inteligență artificială. Costul total al programului, într-o estimare generală, se ridică la aproximativ 100 de miliarde de euro.

 

Ştiri Recomandate