Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Germania, din nou Germania
Strategica
Data publicării:
Declarațiile de ieri ale președintelui SUA, Donald Trump ar trebui să dea de gândit tuturor celor care au o dramă de minte și sunt aflați pe ambele maluri ale Atlanticului. După vizita americană de la Londra, unde Trump şi-a reconstruit conform planului său de la începutul mandatului său, relația cu regatul care risca prăbușirea, acum a venit timpul Germaniei să primească dușul rece. 
EXCLUSIV

Aflată într-o caldă și înșelătoare pace socială, mințindu-se pe sine însăși că a rezolvat turbulențele sociale create de înghițirea pe nemestecate a milionul de refugiați, Merkel consideră că a câștigat. Din nefericire, Angela Merkel, moștenitoarea cea plină de ifose globaliste, nu dovedește nici măcar soliditatea psihologică a sponsorului său, deci SUA au un culoar de atac pe care îl vor exploata fără greș.

Deja semnul obrăzniciei fără limită a fost dat atunci când Germania, cea învinsă ca urmare a debarcării din Normandia, s-a prezentat în primul rând la comemorarea eroilor americani și britanici uciși tocmai de ea, iar cancelara Merkel a binevoit să uite să dea mâna cu președintele de astăzi al învingătorului. Resentiment prost mascat al lui Merkel, plată pentru brutala răcire a relațiilor dintre cele două națiuni dușmane numai acum 75 de ani, devenite prin ironia istoriei aliate, sau simplă aroganță berlineză, chiar nu mai contează. Trump a ignorat-o pe șefa țării care fost cauza măcelului din cel de-al doilea război mondial, iar la întâlnirea cu una dintre victimile istorice ale barbariei germane, președintele Poloniei de astăzi Andrzej Duda, a lovit cu putere.

Declarând că prin dezvoltarea proiectului North Stream 2 Germania devine o captivă a Rusiei, Trump a enunțat foarte clar nouă definiție care va sta la baza politicii sale continental europene. Pentru că acest cuvântul lasă libertate celui care îl folosește pentru a programa strategii active de contracarare. Prin această formulă lingvistică, Trump a anunțat că Germania nu se va mai bucura, dacă actuala politică pro rusă va continua, de statutul de protejat al SUA. Practic, SUA denunța una dintre elementele fundamentale ale păcii continentale, individualizând un curs de tensiune și iritare. În același timp Trump pare a anunța lumii întregi, alături de președintele Poloniei aflat în Biroul Oval, că timpul compromisului moral și material a trecut.

Probabil că fundamental, atât elita americană cât și cea britanică au realizat că Germania a fost prea implicată în jocul șubrezirii puterii americane prin tăcerea complice, dacă nu chiar militantă, la promovarea celebrei excrocherii plătite de familia Clinton și denumită Russiagate.

Prin mișcări de culise, dar mai ales prin manipularea mincinoasă a unei inventate relații de subordonare a lui Trump față de Moscova, actualul locatar de la Casa Albă a avut probleme serioase în a redefini politica externă a administrației sale. Mai mult, cu complicitatea unor foști democrați din administrația Obama, Germania a torpilat permanent politica lui Trump la adresa Iranului, practic blocând orice încercare a SUA de a domoli apetitul public și declarat al acestei puteri pentru bombe atomice. Sabotajul german, alăturat de cel al micului francez din palatul amantei regale, a produs pagube încă neclarificate politicii americane de reducere a influenței iraniene în multe zone ale lumii.

Prin politicile sale duplicitare, Germania a dovedit, după 70 de ani de protecție americană și după sumele enorme investite de către americani în refacerea națiunii germane, nu numai că rămâne un adversar al SUA dar că și acţionează sub imperiul unei vechi ideologii împotriva principalilor aliați americani, că sunt Israel, Grecia, Cipru, Japonia etc. Politicile hegemonice germane în interiorul continentului european au avut și ele un efect negativ asupra intereselor americane. Dacă ne reamintim politica activă a Germaniei împotriva oricărei țări care a dorit să se alinieze politicii de mutare a ambasadelor la Ierusalim și vom înțelege furia abia stăpânită a lui Trump la adresa unei țări care există astăzi doar pentru că SUA au permis refacerea ei și reunificarea de acum 30 de ani.

Această furie va exploda Miercuri, 12 Iunie, în Casa Albă și pe fondul unei celebre declarații a lui Merkel împotriva lui Trump. Nemțoaica, ca orice produs ideologic hegemonic neo-marxist a fost în vizită la universitatea americană Harvard, unde a ținut o lecție de germanism uber alles, anti american și net anti Trump. Atacând direct politicile interne ale acestuia, intrând cu cizmele mirosind a gaz rusesc în chiar templul intelighenției americane, frâu Merkel, exact ca leaderii sovietici de odinioară de la tribună ONU, a cerut ca zidurile să fie va fi dărâmate (aluzie clară la politica de construcție a zidului cu Mexicul), admonestând pe americanii care cred în minciuni. Mai mare insultă nu se putea din partea cancelarului unei țări care a fost cauza celor mai ample și metodice crime împotriva umanității din secolul XX.

Ca atare, Trump nu a ezitat să denunțe falsitatea germană și minciuna promovată de către cancelarul Merkel la Harvard și oriunde în lume, prin a anunța acțiuni de sancționare economică a indivizilor și companiilor care vor participa la construcția gazoductului North Stream 2. Acest proiect, produs al binomului dictatorial Germania-Rusia exprimă, în viziunea SUA, o trădare clară a întregii Europe de vest și o vasalitate fără precedent a Berlinului în raport cu Moscova. Mai mult, pentru a fi sinceri până la capăt, North Stream 2 reprezintă o clară distrugere a pârghiilor pe care SUA le aveau în interiorul negocierilor europene cu Federația Rusă. Reasertarea germană ca putere hegemonică centrală pe vechiul continent reprezintă revenirea la vechea dualitate toxică Germania- Uniunea Sovietică (nazistă și sovietică).

Aceasta exprimă, în traducerea americană, cea mai gravă trădare a deceniilor de protecție acordată Germaniei de către aliatul său incomod SUA. Iată de ce discursul extrem de sever al lui Trump, în fața președintelui polonez, reprezintă ultimul avertisment transmis Berlinului. Esențial, Germania nu are capacitatea de a rezista la un război comercial, așa cum rezistă China. Mai mult, Germania a dovedit o naivitate otrăvitoare față de intențiile rusești, Ucraina, Moldova, Georgia și alte state est europene plătind prețul pentru foamea ei de gaz rusesc. Dacă pentru Trump această naivitate este voită și ascunde o captivitate deja existentă și reală (în contrast cu cea inventată și bine întreținută de dușmanii săi marxiști și globaliști pro germani), realizăm ce poate reprezenta această captivitate pentru țările direct atacate de Rusia și lăsate la voia întâmplării de către Berlin.

Trump fixează geometric aceste frustrări pronunțate și profunde ale unor națiuni care cunosc numai război și mizerie de când hegemonia germană s-a instalat peste vechiul continent. Poate fi noroc sau blestem dar trecerea României sub directă tutelă a Berlinului, confirmată la summitul din Sibiu și cimentată prin alegerile europarlamentare din acest an (unde rezultatele aiuritoare obținute de inexistente formațiuni politice românești se datorează exclusiv factorului german care a provocat reașezări echivalând cu trădarea brutală a așteptărilor americane), exprimă chiar chezășia unei stabilități statale (captivă și ea dar la Berlin) a națiunii române amenințate de către expansiunea gazului rusesc.

Trump, folosindu-se de prezența președintelui Duda, aflat în vizită oficială la Washington, vine să anunțe o schimbare de paradigmă, atașând Germaniei statutul politic de captiv al unei altei puteri, deci care trebuie eliberat. Prin amenințarea cu sancțiuni economice, Trump transmite că hegemonul german al Europei nu este de loc invincibil și că rebelii europeni vor fi bine văzuți de către Casa Albă. Un mesaj american atât de tranșat trebui să fie bine înțeles de către politicienii români care semnează mecanic pax germanica, uitând că SUA sunt singurele garante reale ale integrității teritoriale și naționale ale României.

Semnalul din Valea Uzului trebuie să le fie alarmă berlinezilor români. Pentru a își proteja interesele hegemonice, Germania nu va mișca un deget pentru oprirea jocului Rusiei, atunci când aceasta vă găsii de cuviință să intervină etnic în Transilvania. Germania nu a apărat pe nimeni în Ucraina, nu a făcut-o în Moldova, nu o va face nici în România. Gazul rusesc ține prea multe becuri aprinse la Berlin, ca statul captiv german (de data aceasta de către Moscova) să se împiedice de niște estici. Caracteristica naturală a gazului este că el este inodor și incolor. Nu îl simți, astfel el devenind mortal. Ca și captivitatea germană indiferent de pe ce mal al Atlanticului privești North Stream 2.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Președintele Lituaniei: Consens "din ce în ce mai larg" în rândul liderilor UE cu privire la necesitatea de a-l învinge pe Putin
Sursă foto: Agerpres
EXCLUSIV
Tot ce trebuie să știi după masacrul de la Moscova și de ce Statul Islamic a atacat Rusia. Vulnerabilități și oportunități pentru Kremlin
Avioane F-35 românești la Mihail Kogălniceanu? Modernizarea istorică a bazei coincide cu achiziția României de avioane F-35
Rezistă Armata României în fața unui atac al Rusiei? Cum s-a ajuns la scenariul în care România ar cădea în 72 de ore
Cum a preluat Putin puterea. Ștefan Popescu: Boris Elțîn nu a avut mână bună, dar nu trebuie subestimat. Putin reprezintă revanșa serviciilor
Orban, calul troian al Rusiei? Cum poate Ungaria bloca Articolul 5 în cazul unui război declanșat de Rusia asupra Europei
Dacă tot e Rusia cu ochii pe România generalul Bălăceanu propune să transformăm Dobrogea într-un portavion terestru nescufundabil
Generalul Ben Hodges îi îndeamnă pe ucraineni să menţină atacurile asupra instalațiilor petroliere rusești: Rusia ar fi mai puțin capabilă să finanțeze acest război
Vestea bună e că Ucraina a stabilizat frontul, cea rea că Rusia dublează producția mai multor versiuni de bombe aeriene FAB
EXCLUSIV
Putin, 87%: Undă verde pentru războiul Rusiei. Europa care nu are voie să repete greșelile din anii 1930 | Ștefan Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Oficial militar american: China va fi pregatita să invadeze Taiwanul până în 2027 și este "singura țară" care poate "răsturna" actuala ordine mondială
O delegație militară NATO vizitează Kievul pentru prima dată de la începutul invaziei ruse: Pesimiștii nu câștigă războaie. Cu ajutorul nostru, Ucraina poate și va învinge
Kuleba explică declarațiile lui Macron despre dislocarea aliaților în Ucraina: E vorba de instructori, nu de luptători
Arme pentru Ucraina, din bani rusești. Rusia „ia foc” și denunță „furt și banditism” propunerea de a achiziționa din fondurile rusești înghețate arme pentru Ucraina
Franța e a 4-a putere nucleară dar e pe punctul de a accelera mult producția. Cele 290 de focoase actuale, considerate insuficiente
Un oficial din Departamentul de Stat al SUA confirmă: Rusia a folosit rachete din Coreea de Nord de cel puțin 10 ori în Ucraina
Germania a anunțat un nou ajutor militar important pentru Ucraina. Dar, Taurus nu e pe listă
Secretarul american al Apărării deschide ''al 20-lea Ramstein'': Lumea liberă nu va lăsa Ucraina să eșueze. Vom fi cu toții mai puțin în siguranță dacă Putin va reuși să câştige
Rachete Taurus pentru Ucraina: Lista avioanelor de pe care pot fi lansate rachetele germane nu include aeronave de tip sovietic
Rusia încearcă să lanseze o ofensivă pe mai multe fronturi. Cum poate răspunde Ucraina şi de ce nu va putea câștiga războiul doar cu drone?
Kaja Kallas, contracandidata lui Klaus Iohannis la NATO: Putin se pricepe foarte bine să răspândească frică, dar se teme de un război cu Alianţa
S-a calculat impactul asupra întregii lumi în cazul în care China blochează militar Taiwanul. Greșelile Europei în fața Rusiei, lecție pentru statele din Pacific
Rusia se adaptează cu o viteză incredibilă și face o armată low-tech, de tip sovietic, pentru un conflict cu NATO
Infanteria grea a SUA „blindează” Europa de Sud-Est. Mii de mijloace de luptă, tancuri Abrams și vehicule Bradley dislocate de americani
"Cei care nu vor să susțină Ucraina nu aleg pacea, ci înfrângerea", declară președintele Franței, Emmanuel Macron
Franța examinează ideea trimiterii de trupe în Ucraina încă din iunie 2023 | Macron: O eventuală victorie a Moscovei ar "reduce credibilitatea Europei la zero"
Ion Petrescu, colaj DefenseRomania, foto arhivă proprie și MApN
EXCLUSIV
România, 20 de ani de la aderarea la NATO. Care ne-ar fi fost soarta fără summitul de la Praga din 2002? Ion Petrescu, la Obiectiv EuroAtlantic la DefenseRomania
Statele Unite şi Polonia sunt un model pentru ceea ce însemna parteneriat de securitatea transatlantică: Varşovia, apel către alți aliați de a crește cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Lupta partizanilor anti-Putin pe teritoriul rus: Prima reacție a Rusiei după incursiunea transfrontalieră a legiunii Libertatea Rusiei și Batalionului Siberian
Conceptul de război cibernetic și electronic a fost adus la un nou nivel. Experții din SUA cer Congresului investiții majore pentru a contracara China și Rusia

Ştiri Recomandate

Şeful de stat major al armatei germane: În cinci-opt ani, Rusia ar putea fi pregătită să atace teritoriul NATO, deoarece a trecut la o economie de război
Decizie istorică azi în SUA. Aprobarea ajutorului militar Ucraina-Israel ar fi o uriașă gură de oxigen pentru forțele Kievului
Rușii avansează rapid pe front, profitând de lipsa de sisteme de apărare cu care se confrunta forţele ucrainene: Aviaţia rusă ataca nestingherită orașului Chasiv Yar
Secretarul general al NATO se pronunță asupra doborârii bombardierului rusesc Tu-22: Ucraina are dreptul la autoapărare
O nouă demonstrație de forță a SUA: 12 bombardiere B-2 „stealth” în aer deodată
Kaan, primul avion cu caracteristici stealth dezvoltat de Turcia: Al doilea prototip se apropie de finalizare, urmează testele de zbor
Atacul Israelului asupra Iranului - Mass-media a difuzat imagini realizate din satelit cu stația radar avariată
Baza unei unități paramilitare a armatei irakiene a fost bombardată (Foto/Video): Statele Unite precizează că nu sunt implicate
Cinci nevoi urgente ale Ucrainei, prezentate în timpul reuniunii Consiliului Ucraina-NATO: Cel mai important, viteza de reacţie pe care o au aliaţii occidentali
Țările Baltice cer insistent Congresului SUA să deblocheze ajutorul pentru Ucraina: Este necesar sprijinul SUA, iar noi vom face și mai mult pentru a ajuta
Un colonel rus de rang înalt a fost ucis în urma unui atac efectuate de Ucraina asupra orașului Luhansk
Şeful spionajului militar ucrainean explică modul în care Ucraina distruge aviația strategică rusă: Bombardierul rusesc Tu-22M3 a fost doborât de sistemul de rachete S-200
"Ucraina nu ne va dezamăgi, iar noi să nu-i dezamăgim pe ei". Mass-media și analiştii occidentali comentează atacul rusesc de la Dnipro și doborârea bombardierului rusesc Tu-22
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Diplomat israelian: Rusia este interesată de un război major în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiți pentru diferite scenarii
Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
pixel