Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grecia cere ONU să condamne acordul maritim turco-libian
10 dec 2019 / 14:51
Grecia a cerut marţi Naţiunilor Unite să condamne un acord maritim între Turcia şi Libia "perturbator" pentru pacea şi stabilitatea în regiune, transmite AFP, citându-l pe purtătorul de cuvânt al guvernului elen, anunță Agerpres.
de  Eduard Pascu

Atena "vrea ca acordul să fie adus în atenţia Consiliului de Securitate al ONU astfel încât să poată fi condamnat", a adăugat Stelios Petsas. Guvernul lui Kyriakos Mitsotakis a trimis scrisori separate în care ridică această problemă secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi Consiliului de Securitate al ONU, a mai precizat Petsas.

Acest acord, care delimitează frontiere maritime între cele două ţări, a fost încheiat "cu rea credinţă" şi rămâne "invalid deoarece nu a fost aprobat de parlamentul libian", a arătat purtătorul de cuvânt citat.

Acordul în cauză a fost semnat pe 27 noiembrie la Istanbul de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi de Fayez al-Sarraj, şeful guvernului libian de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU.

După semnare, Grecia a condamnat cu fermitate acordul, pe care l-a calificat vineri drept o "încălcare a dreptului maritim internaţional şi a drepturilor suverane ale Greciei şi ale altor state". Totodată, aceeaşi ţară a anunţat expulzarea ambasadorului libian la Atena.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a continuat luni anunţând că Turcia şi Libia ar putea desfăşura activităţi comune de explorare în largul Ciprului, într-o zonă cu importante zăcăminte de gaz.

"Cu acest acord, am crescut la maximum teritoriul asupra căruia avem autoritate. Putem realiza activităţi comune de exploatare", a declarat Erdogan, într-un interviu acordat televiziunii publice TRT.

Vezi și: Turcia a semnat un nou acord militar cu guvernul de la Tripoli

Ştiri Recomandate