Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Grup de experti: Armata belgiană trebuie să participe la programul tancului franco-german, iar mai multe avioane F-35 trebuie să fie pe lista de achiziţii
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Un grup de experţi, numit la începutul acestui an de Ludivine Dedonder, ministrul belgian al apărării, a fost însărcinat să se gândească la cum trebuie să arate ’’viitorul’’ armatei belgiene. Raportul grupului de experţi a fost emis săptămâna trecut şi prezentat comisiei de apărare din parlamentul belgian. Cei doisprezece experți recomandă îmbunătăţirea ''viziunii strategicei existente'', atât în ​​ceea ce privește personalul (mai mulți militari), cât și investițiile în echipamente, în special prin achiziționarea mai multor avioane de luptă F-35A, dar şi participarea la programul viitorului tanc de luptă franco-german.
Concept proiect MGCS, 'tancul viitorului'
Concept proiect MGCS, 'tancul viitorului'

În 2016, guvernul condus de Charles Michel și ministrul său al apărării, Steven Vandeput, au dezvoltat o „viziune strategică pentru apărare” pentru 2030. 

În special, strategia avea următoarele obiective: 

  • o armată formată din 25.000 de militari; 
  • o listă lungă de investiții în înzestrare militară – evaluată în acel moment la aproximativ 9,2 miliarde de euro;
  • achiziţionarea de avioane F-35 Lightning II (34 în total), două fregate, șase nave de tip dragor de mine, drone, mai mult de 400 de vehicule blindate etc.

Această viziune strategică a fost scrisă în 2016. Noul ministru al belgian al apărării, Ludivine Dedonder, a considerat utilă actualizarea acesteia pentru a răspunde mai bine amenințărilor de securitate în creștere, cum ar fi amenințarea cibernetică. Cei zece experți și doi coordonatori pe care i-a numit și-au prezentat concluziile. Ei nu pun la îndoială munca desfășurată cu cinci ani în urmă, dar, spun că ministrul belgian al Apărării trebuie să mergem mai departe cu această „viziune strategică pentru apărare”.

La nivel de personal, un total de 25.000 de militari este considerat insuficient. Pentru experți, personalul trebuie consolidat, în special în domeniul cibernetic.

În ceea ce privește echipamentul şi tehnica militară de care armata belgiană trebui să dispună, experți au făcut următoarele recomandări:

  • achiziționarea suplimentară de aeronave F-35 (NATO solicită Belgiei să crească numărul la 45);
  • achiziționarea de drone capabile să însoțească F-35A;
  • echiparea cu armament performant a dronelor SkyGuardian General Atomics MQ-9B;
  • participarea la apărarea antirachetă NATO (BMD);
  • participarea la viitorul sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System, MGCS;
  • achiziționarea unui nou elicopter de dimensiuni medii;
  • achiziționarea de avioane cu decolare și aterizare scurtă (STOL) pentru Forțele Speciale.

Experții rămân discreți cu privire la resursele financiare care trebuie alocate pentru aceste achiziţii. Ei observă pur și simplu că creșterea cheltuielilor pentru apărare la 1,24% din PIB până în 2024 (de la 1,07% în 2020) este un minim. 

 

Propunerea experţilor: Belgia trebuie să participe la programul de dezvoltare al viitorului tanc franco-german

 

După cum precizează publicaţia Army Recognition, experți au recomandat ministerului apărării ca Belgia să participe la proiectul viitorului tanc principal de luptă franco-german (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System, MGCS), mai cunoscut şi sub denumirea de ’’Eurotank’’.

În luna mai, DefenseRomania a precizat că oficialii germani ai ministerului apărării se gândesc să atragă mai mulţi parteneri europeni pentru a fi parte a MGCS.

Invitaţia acestor state ar urma să fie înaintata în urma unei conferințe, care va avea loc în septembrie la Berlin, dedicată efortului realizării proiectul MGCS. Potrivit unui raport adresat parlamentului german, evenimentul din septembrie este menit să inițieze un „val de deschidere” către țările din Uniunea Europeană, NATO și din alte părți – interesate de proiectul viitorului tanc principal de luptă franco-german – cu condiția ca Germania și Franța să cadă de acord asupra mai multor condiţii.

Mai multe state din Uniunea Europeană şi NATO şi-au manifestat de ceva timp interesul pentru proiectul viitorului tanc principal de luptă franco-german. Polonia şi Marea Britanie sunt două dintre statele care şi-au manifestat în repetate rânduri interesul de a participa la proiectul MGCS.

Cu alte cuvinte, Olanda are toate şanse să se numere printre statele care vor putea sprijini realizarea ’’viitorului tanc principal de luptă european’’, deoarece există deschidere din partea Germaniei şi Franţei ca acestui program militar să se alăture şi alte state.

 

Proiectul MGCS a început să fie dezvoltat începând cu ianuarie 2017

 

Proiectul MGCS (Main Ground Combat System) va avea ca obiectiv înlocuirea tancurilor germane Leopard 2, cât și a celor franceze AMX-56 Leclerc, începând de la mijlocul anilor 2030.

Proiectul este realizat de firma KNDS, creată în 2015 prin fuziunea Krauss Maffei Wegman (KMW) şi Nexter care produce în special tancuri Leclerc, tunuri Caesar şi blindate VBCI. Tancul EMBT, de fapt un hibrid alcătuit pe baza saşiului tancului german Leopard 2A7 dar cu turela tancului francez Leclerc, a fost dezvăluit în 2018 de către ministrul francez al Apărării, Francoise Parly, cu ocazia salonului Eurosatory organizat la Villepinte, în apropiere de Paris.

În ceea ce privesc contractele „care vor fi încheiate" ca parte a acestui studiu, ele se vor baza pe o finanțare împărțită 50% de Franța și 50% de Germania.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
De ce ar putea fi nevoie de trupe NATO în Ucraina? Experții explică presiunea ce ar putea fi pusă pe Rusia și lipsurile de care se va lovi Ucraina
Secretarul american al Apărării confirmă temerile aliaţilor europeni: Dacă Ucraina va cădea, statele baltice ar putea fi în pericol
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Modul în care piața neagră aprovizionează trupele rusești cu sisteme Starlink: Achiziţia se face cu ajutorul unei reţele de contrabandă
SUA confirmă atenționarea aliaților cu privire la sprijinul pe care China l-a acordat în ultimele luni Rusiei: Complexul militar-industrial rus este principalul beneficiar
SUA intenționează să desfășoare cele mai moderne sisteme de rachete în regiunea Indo-Pacific, pe fondul amenințărilor Coreei de Nord
Gen. Sîrski, șeful Armatei Ucrainei deplânge situația „deosebit de dificilă”. Rușii împing masiv partea centrală a frontului pentru a-l sparge
Tudor Curtifan: Vorbim mult prea puțin de diplomația militară și sacrificiul pe care l-a făcut Armata pentru integrarea României în NATO
EXCLUSIV
Tezaurul furat. Documente din arhivele secrete ruse despre aurul României. Istoricul Ilie Schipor vine la Obiectiv EuroAtlantic
Jens Stoltenberg, secretar general al NATO, președintele român Klaus Iohannis și premierul olandez Mark Rutte. Foto: Administrația Prezidențială a României
EXCLUSIV
Iohannis sau Rutte? Următorul secretar general al NATO va trebui să înțeleagă profunda amenințare a Rusiei
E.S. Victor Micula, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Kiev, în cadrul unui interviu acordat DefenseRomania
EXCLUSIV
E.S. Victor Micula, ambasadorul României la Kiev, la Obiectiv EuroAtlantic. România, un „mister pozitiv” pentru Ucraina și de ce înfrângerea Ucrainei ar avea consecințe catastrofale
Ministrul de externe al Republicii Moldova: Relaţiile cu Rusia sunt la cel mai jos nivel din istorie şi nu există premise de îmbunătăţire
Rachete balistice, testate pe bandă rulantă de Phenian. Cu un arsenal de câteva zeci de focoase nucleare, Nordul are sprijinul major al Rusiei
Franța cere Chinei să trimită "un mesaj clar Rusiei" cu privire la suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei
Fără sprijinul SUA, retragerea trupelor ucrainene de pe front riscă să continue. ATACMS sunt "răspunsul", spune Zelenski
Cinci posibile scenarii pentru desfășurarea de trupe franceze în Ucraina
Statele nordice analizează posibilitatea unor schimbări în domeniul militar: Se doreşte formarea unui ''mini-NATO'' - crearea unei forțe aeriene nordice comune
Congresul SUA trebuie să aprobe ajutorul deoarece Ucraina are nevoie de apărare aeriană suplimentară - Casa Albă
Zelenski: Avem nevoie de ATACMS pentru a ataca aerodromurile din Crimeea, nu teritoriul Rusiei
Estonia nu crede în miracole: Trebuie să ne dublăm cheltuielile de apărare pentru a putea rezista Rusiei (șeful militar al Armatei)
Raport ECFR: Europenii cred că Rusia va câștiga războiul, dar vor să continue să ajute Ucraina
20 de ani de când România a aderat la NATO: Un act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică
Ucraina construiește tot mai multe fortificații, dar procesul nu este suficient de rapid: Liderii militari ucraineni au crezut că sprijinul occidental "nu se va opri niciodată"
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Președintele Lituaniei: Consens "din ce în ce mai larg" în rândul liderilor UE cu privire la necesitatea de a-l învinge pe Putin
Sursă foto: Agerpres
EXCLUSIV
Tot ce trebuie să știi după masacrul de la Moscova și de ce Statul Islamic a atacat Rusia. Vulnerabilități și oportunități pentru Kremlin

Ştiri Recomandate

Obuzierele K9 Thunder vor veni cu 18.000 obuze. România achiziționează patru versiuni diferite ale proiectilului de 155 mm
”Rusiei i-ar fi mai greu fără China”. După întâlnirea cu președintele chinez, Anthony Blinken vorbește și despre încercările Chinei de a influența alegerile din SUA
Putem ajuta, spune Varșovia. Bărbații ucraineni eligibili pentru mobilizare ar putea fi returnați Kievului
Informații recente arată că Turcia se gândește să operaționalizeze sistemul antiaerian rusesc S-400
Zaharova: Ucraina și-a primit ”recompensa”. Iată de ce sunt atât de nervoși oficialii de la Moscova, după aprobarea ajutorului american pentru Ucraina
"Nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor": Un oficial american a recunoscut că bombele de înaltă precizie GLSDB, furnizate Ucrainei, au fost ineficiente pe front
SUA speră că furnizarea rachetelor ATACMS va determina Berlinul să trimită Ucrainei rachete Taurus: Este o decizie pe care trebuie să o ia Germania
Ucraina retrage tancurile Abrams de pe linia frontului din cauza atacurilor cu drone rusești: Cel mai puternic simbol ale puterii militare americane este pus în dificultate
Occidentul trebuie să evite să devină la fel de dependent de China cum a fost de Rusia
SUA ar fi trimis în secret Ucrainei peste 100 de ATACMS: Unele au fost imediat utilizate pentru a lovi un aerodrom militar rusesc din Crimeea
Livrarea ATACMS indică o schimbare în strategia SUA, spun unii experți militari: Anterior au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor
Viceamiralul american Mike LeFever: Pentru Rusia, Ucraina este doar un prim pas din multe altele. Observați șmecheriile pe care le fac și în jurul țărilor baltice
Rusia încearcă să perturbe construirea noilor linii defensive ale armatei ucrainene. Militarii ruși au început să lovească tehnica folosită pentru construcția fortificațiilor
Dronele americane din Italia și-au împărțit zonele de responsabilitate: Cele aparținând Forțelor Aeriene operează în Marea Neagră, iar cele ale Forțelor Navale în Marea Mediterană
Croația a primit primele șase avioane Rafale. ”Spațiul aerian va fi și mai sigur de astăzi”
Suedia acționează deja ca un membru senior al NATO: Un batalion mecanizat de dimensiuni reduse va fi dislocat în Letonia
SUA sunt pe ultima sută de metri cu programul dronelor de luptă autonome. Noile UAV-uri vor face echipă cu F-35 și F-22
”Scutul” Republicii Moldova, construit cu bani de la UE. Estonia cumpără radare, blindate și echipament de bruiaj pentru Chișinău
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
Armata rusă a capturat primul vehicul de asalt M1150 ABV de pe frontul din Ucraina (Foto/Video)
Forțele ucrainene pentru Operații Speciale au țintit și distrus un alt sistem rusesc de apărare antiaeriană BUK (Foto/Video)
În ciuda aprobării ajutorului militar oferit de SUA, Europa ar trebui să-și sporească sprijinul pentru Ucraina
Coreea de Sud prezintă racheta balistică CTM-290 de care Polonia este foarte interesată (Foto/Video): A fost semnat deja un contract de achiziţie
Rusia a respins propunerea ONU de interzicere a amplasării armelor nucleare în spațiu
Raport ISW: Eficiența pe câmpul de luptă din Ucraina a noului ATACMS ar putea fi diminuată de întârzierile în ceea ce privește acordarea ajutorului american
Analiştii militari spun că Rusia încearcă să distrugă liniile de aprovizionare ale forțelor armate ucrainene înainte de sosirea ajutorului american
Ucrainenii insistă pentru ,,Patriot made in Ucraina". Propunerea e producerea sistemelor americane împreună cu SUA
Bombardierele strategice americane B-1B au părăsit teatrul de operații european, după o lună de dislocare la Baza Aeriană Morón din Spania
Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
pixel