În mijlocul apărării împotriva unui atac rusesc de-a lungul direcției Avdivka, vehiculul de luptă al infanteriei ucrainene M2 Bradley a suferit o lovitură directă de la o rachetă ghidată antitanc (ATGM).
,,Iranul are capacitatea de a bombarda Israelul cu forţă şi cruzime", a adăugat Hassan Nasrallah într-un interviu acordat postului de televiziune al Hezbollah, Al-Manar.
,,Atunci când americanii vor înţelege că un astfel de război ar putea şterge Israelul de pe hartă, îşi vor schimba părerea", a mai spus el, după mai multe săptămâni de tensiuni între Statele Unite şi Iran.
,,Responsabilitatea noastră colectivă în regiune este de a acţiona pentru prevenirea unui război american contra Iranului", a adăugat el, subliniind că Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite nu au niciun interes ca să izbucnească un conflict.
Vineri, Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite, controlată de democraţi, a adoptat o măsură pentru a restrânge posibilitatea ca Donald Trump să atace Iranul, exprimându-şi îngrijorarea că atitudinea preşedintelui republican ar putea declanşa un război inutil.
O iniţiativă similară a eşuat însă în Senat, în mâinile republicanilor.
Donald Trump a retras în 2018 Statele Unite din acordul asupra programului nuclear iranian încheiat la Viena în 2015 şi ulterior a restabilit sancţiuni severe. Marţi, Washingtonul a decis noi sancţiuni anti-Hezbollah, organizaţie considerată teroristă de Statele Unite.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
În mijlocul apărării împotriva unui atac rusesc de-a lungul direcției Avdivka, vehiculul de luptă al infanteriei ucrainene M2 Bradley a suferit o lovitură directă de la o rachetă ghidată antitanc (ATGM).
Concernul american de apărare BAE Systems va relua producția de vehicule de luptă pentru infanterie M2 Bradley și obuziere de artilerie M777.
An de an, parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României aduce premieri militare în ceea ce privește tehnica. În anii precedenți, Armata a defilat în premieră cu sisteme Patriot, sisteme HIMARS și, ducându-ne mai mult în urmă, avioane F-16 Fighting Falcon.
Legea prin care parlamentul bulgar a aprobat acordul de donație a 100 de transportoare blindate Ucrainei a fost respinsă de președintele bulgar Rumen Radev. El a justificat dreptul de veto spunând că parlamentarii bulgari nu sunt suficient de familiarizați cu termenii predării vehiculelor blindate. Cu toate acestea, șeful Parlamentului bulgar, Rosen Jeliazkov, și-a exprimat convingerea că deputații vor trece peste veto-ul președintelui.
Forțele militare ruse au dezvăluit o nouă măsură de apărare menită să contracareze dronele kamikaze ucrainene mici, dar mortale, care provoacă pierderi semnificative pe câmpul de luptă.
Polonia a semnat cu Coreea de Sud un contract în valoare de 2,6 miliarde de dolari prin care va cumpăra încă 150 de obuziere autopropulsate K9, a anunţat vineri guvernul de la Varşovia, potrivit Reuters și Agerpres.
România va primi în viitorul apropiat primul tanc american de tip Abrams din cele 54 achiziționate la nivel de batalion din Statele Unite ale Americii. Abrams va fi cel mai modern tanc din istoria Armatei României.
Parada militară dedicată zilei de 1 Decembrie - Ziua Națională a României, va bifa unele premiere. Printre premiere se numără și tehnica FOS (Forțelor pentru Operații Speciale). Astfel, forțele speciale române defilează în premieră pe sub Arcul de Triumf cu noile blindate americane JLTV achiziționate recent.
Într-un videoclip care a circulat ieri în mediul online se poate vedea cum unul dintre tancurile ucrainene de fabricație germană este lovit sistematic de artileria rusă în timp ce se deplasa izolat, pe timp de zi și în câmp deschis, undeva pe frontul de est din Ucraina.
Cehia, Lituania, Suedia și Olanda vor cumpăra, împreună cu Germania, tancuri Leopard în versiunea 2A8 care este cea mai avansată tehnologic.
În ediția din 23.11.2023, publicația americană Businnes Insider a semnalat faptul că, deși Statele Unite au livrat de ceva timp Ucrainei tancurile de tip Abrams M1A1, armata ucraineană nu le-a folosit încă în luptă.
Președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat că Serbia se apropie de finalizarea unui contract cu Algeria pentru furnizarea a 48 de obuziere autopropulsate pe roți NORA B52. Această informație, publicată pe Twitter pe 21 noiembrie 2023, marchează un progres substanțial în cooperarea militară dintre Serbia și Algeria.
Ministrul apărării Mariusz Błaszczak a anunțat că astăzi a fost recepționat, în portul polonez Świnoujście, din apropierea graniței polono-germane, un lot important de echipamente militare din Statele Unite.
Transportoarele blindate amfibii românești Saur 2 pot evita eșecul, iar industria de apărare din România e pregătită să pună umărul, având nevoie doar de „undă verde”.
Soldaților taiwanezi li se va permite în curând să se antreneze și să participe la pregătiri pe teritoriul american pentru a se pregăti în vederea unui posibil conflict armat cu China, potrivit informațiilor furnizate de The Defense Post.
În cursul acestei zile Armata României a efectuat primele trageri reale cu sisteme de apărare antiaeriană de ultimă generație de tip Patriot.
După ce inițial consorțiul germano-danez-olandez a anunțat că va dona Ucrainei 100 de tancuri Leopard 1A5 de fabricație germană, cele trei state donatoare, împreună cu Danemarca, care operează independent – au adăugat alte 95 de tancuri Leopard 1, scrie Forbes.
Cinci militari din cadrul trupelor de operații speciale ale armatei americane au decedat în urma unui accident de elicopter care a avut loc pe 10 noiembrie în estul Mării Mediterane, după cum au declarat ieri oficiali americani.
Războiul din Ucraina a intrat într-o fază în care nu mai e posibilă o lovitură surprinzătoare care ar putea asigura o victorie rapidă. Iar comandantul șef al forțelor armate ucrainene, într-o analiză recentă pentru The Economist, Valeri Zalujnîi, a recunoscut că s-au aflat într-un impas.
Un acccident de elicopter a avut loc pe 10 noiembrie în estul Mării Mediterane.
Relațiile dintre Statele Unite și India devin din ce în ce mai strânse pe măsură ce situația de securitate la nivel mondial se deteriorează continuu, iar escaladarea tensiunilor de la granița chino-indiană nu poate fi exclusă.
Ministerul Apărării Naționale salută notificarea Congresului SUA transmisă joi, 9 noiembrie, cu privire la vânzarea către România a 54 de tancuri de luptă Abrams M1A2 SEPv3, 12 derivate pe sașiu de tanc, muniţie şi simulatoare pentru instruire.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare de tancuri Abrams către România pentru suma estimată de 2,53 miliarde de dolari, notează Reuters.
Veste importantă pentru Armata Română.
Primele blindate americane JLTV pentru Forțele pentru Operații Speciale (FOS) române au ajuns în țara noastră. E vorba de primele 33 de blindate JLTV.
România va demara în această toamnă programul de achiziții a mașinii de luptă pentru infanterie (IFV), un program important care urmează să fie derulat în paralel cu continuarea achiziției de blindate 4x4.
Rusia a lansat propria ofensivă în estul Ucrainei, pentru a prelua controlul întregii regiuni Donețk, dar fortificațiile ucrainene par greu de trecut, chiar și apelând la tactica folosită la Bahmut - valuri umane trimise la moarte sigură.
DefenseRomania a participat săptămâna trecută la Moreni la conferința dedicată împlinirii a 55 de ani de către Uzina Automecanica Moreni.
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au anunțat în cursul serii de ieri că operațiunile terestre în Fâșia Gaza trec într-o etapă următoare, prin extinderea lor. IDF a intrat și se află în Gaza, însă operațiunile sunt limitate, nu e vorba de o ofensivă terestră majoră în orașele din Fâșie.
Agenția de presă rusă Tass a informat, pe 27.10.2023, citând surse apropiate de Ministerul Apărării, că, în cadrul Trupelor de Desant Aerian ale Federației Ruse, va fi reînființată Divizia 104 Desant-Asalt.
Conductele din Marea Baltică au fost destinate nu numai transportului de gaz? Ani de zile, Rusia a spionat Europa sub pretextul culegerii de informații pentru construcția Nord Stream, scrie site-ul cotidianului „Welt”.
În timp ce România alocă 2.5% din PIB doar pe hârtie, Polonia sau balticii nu își mai fac iluzii; știu că dacă vor să reziste unui atac rusesc (hibrid și/sau convențional) trebuie să investească mai mult în creșterea capacităților de apărare.
O nouă dronă rusă se pare că a căzut pe teritoriul României, de acestă dată ajungând până în zona Insulei Mari a Brăilei, la doar câțiva kilometri de Brăila.
Spre deosebire de oficialii de la București, care ne liniștesc că România e mai protejată decât oricând, Polonia pune degetul pe rană: „Trebuie să ne obișnuim cu faptul că a început o nouă eră: perioada antebelică”.
Praga a anunţat miercuri că serviciile sale de informaţii au demascat o reţea finanţată de Moscova care răspândea propagandă pro-rusă despre Ucraina.
Până acum, se cunoaște că mecanismul rușilor folosea site-ul ”Vocea Europei” (voiceofeurope.com) şi avea influență "până la Parlamentul European".
Guvernul japonez a aprobat marți un plan de a vinde în perspectivă avioane de luptă de ultimă generație altor țări. Acesta este cel mai recent pas către îndepărtarea Japoniei de principiile pacifiste pe care le-a adoptat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Parlamentul ucrainean se află pe ultima sută de metri înaintea votării noii legi privind mobilizarea, act normativ care trebuie să ajute Ucraina să reîmprospăteze resursele umane ale Armatei.
Suedia a admis că ar putea furniza Ucrainei avioane de luptă avansate Gripen. Ministrul suedez al apărării, Pal Jonson, într-un interviu acordat la 28 martie 2024 pentru The Kyiv Independent, a dezvăluit că sunt în curs de desfășurare negocieri cu privire la transferul acestor avioane de luptă de ultimă generație către Ucraina. Acest anunț vine ca urmare a recentei integrări a Suediei în NATO, la 7 martie 2024, care se pare că a facilitat luarea în considerare a acestei opțiuni de către suedezi.
Europenii au tot mai puțină încredere în capacitatea Ucrainei de a-și recâștiga teritoriile, dar mulți dintre ei cred că Rusia a atacat Ucraina pe nedrept și că ucrainenii ar trebui să fie sprijiniți din punct de vedere militar și uman. Aceasta este concluzia experților care au analizat opinia publică din principalele țări europene înainte de alegerile pentru Parlamentul European din iunie.
O dronă, posibil de origini militare, s-a prăbuşit la 12 km de Brăila. Localnicii spun că ar fi scos un sunet ciudat înainte de prăbuşire. Drona a căzut pe un câmp, la aproximativ 12 kilometri de oraşul Brăila, mai exact în zona fermei Filipoiu, între comuna Frecăței și punctul de trecere al bac-ului. Localnicii din zonă au filmat drona care a trecut pe deasupra caselor lor şi au spus că ar fi scos un sunet ciudat, potrivit Antena 3 CNN.
Forțele Armate Ucrainene lucrează la pregătirea liniilor fortificate pentru a rezista ofensivei rusești, dar probabil că lucrările nu avansează suficient de repede. Acestea sunt concluziile publicațiilor Politico și Financial Times.
Pe 27 martie 2024, Brazilia a găzduit ceremonia de lansare a submarinului Toneloro, construit pe plan local, al treilea pentru Marina braziliană, fabricat în cadrul proiectului francez ''Scorpene''. La eveniment a participat președintele Frantei, Emmanuel Macron, care, în discursul său, a prezentat mai multe domenii oportune în care ar dori să coopereze cu Brazilia. Unul dintre aceste domenii este industria aerospațială, iar Macron a oferit Braziliei cooperare în ceea ce privește construirea avioanele Rafale, precizează portalul francez Opex360.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat recent că Rusia intenționează să distrugă avioanele de luptă occidentale F-16 care vor fi livrate Forțelor Aeriene Ucrainene.
În cursul nopții de 29.03.2024, Forțele Armate ale Federației Ruse au efectuat noi lovituri aeriene asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei. Atacul a fost unul combinat, fiind întrebuințate mai întâi drone de atac de tip Geran, apoi rachete de diferite tipuri. O primă serie de explozii au avut loc în Regiunile Kiev și Cherkasî. Potrivit surselor rusești, încă un lansator de rachete antiaeriene ar fi fost distrus lângă Kiev. Acestea au raportat utilizarea rachetelor de croazieră lansate de bombardiere strategice Tu-95MS.
Forțele Aeriene americane (USAF) par să regândească planul de a începe retragerea avioanelor de luptă F-22 în jurul anului 2030 cum era preconizat, deoarece planurile de cheltuieli depășesc cu mult acea dată, conform cererii bugetare a serviciului pentru anul fiscal 2025.
Astăzi, se împlinesc 20 de ani de când România a depus oficial instrumentele de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică şi a evoluat împreună cu celelalte state membre ale NATO. Sunt 20 de ani în care România a primit cele mai solide garanții de securitate, datorită apartenenței la cea mai puternică alianță politico-militară din lume, şi a devenit mai puternică şi mai vizibilă în plan euro-atlantic.
Ministerul rus al Apărării a informat, pe 28.03.2024, că un detașament de nave de luptă aparținând Flotei din Oceanul Pacific, format din crucișătorul purtător de rachete Varyag și fregata Mareșal Shaposhnikov, a traversat Strâmtoarea Bab-el-Mandeb și a intrat în Marea Roșie.
Rusia amână livrările de sisteme de apărare aeriană S-400 nou construite către India, atribuind întârzierea propriilor priorități pe fondul războiului din Ucraina.
Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, guvernatorul Sevastopolului, Mihail Razvozhaev, a anunțat că, pe 28.03.2024, un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare, în apropierea coastelor orașului.
Potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Rusia va lansa o nouă ofensivă undeva în perioada mai - iunie.
Autoritățile germane au livrat un nou pachet de ajutor Forțelor Armate ale Ucrainei. Lista include drone, echipamente de deminare sau rachete antitanc RGW 90 Matador.
La mai puțin de un an de la inaugurare, Aeroportul internațional Braşov, în parteneriat cu batalionul multinațional NATO de la Cincu își propun să dezvolte, înainte de luna mai a acestui an, un port aerian de debarcare (APOD) care să permită aterizarea unor aeronave militare de mari dimensiuni, precum Airbus A400M Atlas sau Airbus A330 MRTT.
Într-o discuție ”liberă” cu piloții militari ruși din regiunea Tver, liderul rus Vladimir Putin a vorbit despre sosirea pe frontul din Ucraina a aeronavelor de luptă F-16.
Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat joi ţara sa şi-a informat în prealabil aliaţii despre demiterea comandantului Eurocorps, general-locotenentul Jaroslaw Gromadzisnki, iar aceştia nu şi-au exprimat vreo îngrijorare. Decizia vine în plin scandal de spionaj în Polonia, după ce înaltul oficial militar polonez face subiectul unei anchete a SKW - serviciul de contrainformații militare al Poloniei.
Serviciile speciale americane au oferit Rusiei doar o parte din informațiile pe care le dețineau despre amenințarea unui atac terorist în centrul comercial Crocus, relatează The New York Times.
Pentru cine a avut urechi să audă Rusia și-a anunțat luna aceasta obiectivele principale în războiul de agresiune pe care l-a declanșat împotriva Ucrainei.
Republica Cehă și Germania poartă discuții oficiale privind achiziționarea celei mai recente variante de tancuri germane - Leopard 2A8. Această informaţie a devenit publică în timpul unei adunări a Comisiei pentru Apărare din Parlamentul ceh. Potrivit documentelor oficiale ale comisiei, dialogul se concentrează asupra a 76 de tancuri Leopard 2A8. Parlamentarii cehi au afirmat că discuțiile au evoluat considerabil, ceea ce i-a determinat să anticipeze ''sosirea triumfală'' a tancurilor germane în Republica Cehă între 2027 și 2030.
Cancelarul german Olaf Scholz a insistat asupra faptului că decizia sa de a nu furniza Ucrainei rachete de croazieră Taurus a fost menită să prevină o confruntare directă între Rusia și NATO. Scholz a declarat într-un interviu pentru Märkische Allgemeine că, în calitate de șef al guvernului, poartă responsabilitatea pentru chestiuni ce ţin de ''război și pace'', în special când vine vorba de securitatea în Europa.
Mai multe țări membre NATO informează cu privire la nivelul de pregătire pentru un eventual conflict cu Rusia, care de mai bine de 10 ani întreprinde acțiuni agresive împotriva Ucrainei și exprimă în mod constant teze propagandistice despre o confruntare cu alianța transatlantică.
O echipă de cercetători, condusă de apreciatul DLR Aerospace Center din Germania, face progrese semnificative în crearea unei generații avansate de avioane de luptă.
Excelența Sa Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA în România, este invitatul zilei la DC Media Group.
Ca parte a unei reforme majore, guvernul grec intenționează să-și dezafecteze o parte din aeronave de luptă mai vechi dar, și să vândă avioane F-16 și Mirage 2000. Acest lucru a fost anunțat, pe 25 martie, de ministrul Apărării, Nikos Dendias, cu ocazia Zilei Independenței.