Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Impeachment Trump. Avocații cer 'achitarea imediată' a președintelui SUA
20 ian, 21:07
Avocaţii lui Donald Trump au cerut luni Senatului american, unde va avea loc procesul de destituire, achitarea imediată a președintelui american.
de  Tudor Curtifan

Procesul care va începe marţi este 'o pervertire periculoasă a Constituţiei', afirmă avocaţii, într-un memorandum de 110 pagini înaintat camerei superioare a Congresului.

'Senatul ar trebui să respingă actul de acuzare şi să-l achite pe preşedinte imediat', citează AFP și Agerpres din memorandum.

Întrebate despre strategia pe care mizează pentru a obţine o achitare rapidă, surse apropiate echipei care îl apără pe preşedinte au refuzat să intre în detalii.

'Încercăm să demonstrăm că aceste capete de acuzare sunt în mod clar nefondate, prin urmare (...) ar fi putut fi respinse de la început', a afirmat o sursă, denunţând un proces 'ilegitim încă din start'.

'Preşedintele nu a făcut nimic rău', a adăugat sursa, apreciind că niciunul dintre martorii audiaţi în ancheta Camerei Reprezentanţilor nu a sprijinit acuzaţiile directe împotriva lui Donald Trump.

Acesta este acuzat că a cerut Ucrainei să-l ancheteze pe potenţialul său adversar în alegerile prezidenţiale din noiembrie, fostul vicepreşedinte democrat Joe Biden, şi că a exercitat presiuni asupra Kievului, condiţionând deblocarea unui ajutor militar crucial pentru acesta de deschiderea unei astfel de investigaţii.

Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, l-a pus oficial sub acuzare pe Trump în decembrie pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului, însă republicanii, majoritari în Senat, fac front comun în spatele preşedintelui, ceea ce ar trebui să-i garanteze acestuia achitarea.

Ştiri Recomandate