Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
În ultimii patru ani, majoritatea exporturilor germane de armament  au mers către Egipt, Arabia Saudită și Turcia
Deputatul Partidului de Stânga din parlamentul german, Sevim Daglin, consideră că "a vorbi despre o politică prudentă a exporturilor de arme este o înșelare deliberată a opiniei publice". Datele Ministerului german al Apărării privind exporturile de arme au demonstrat că cei mai mari importatori de arme sunt implicați în conflictele din Orientul Mijlociu.
de  Nicolae Iordan

Companiile germane de armament au exportat armament în valoare de aproximativ 4,5 miliarde de euro. Într-un răspuns al Ministerului german al Apărării, la o cerere de informare adresată din partea parlamentarului Partidului de Stânga, Sevim Daglin, s-a precizat, vineri, că aproape un sfert din această sumă (1.081 miliarde de euro) constituie exporturi de armament către Egipt, care este criticat pentru încălcări ale drepturilor omului și de implicarea în conflictele din Yemen și Libia.

Potrivit datelor Bundeswehrului, Arabia Saudită și Turcia au fost, de asemenea, printre primii zece beneficiari de arme germane din octombrie 2017 până în prezent.

În negocierile de coaliție de după alegerile generale din 2017, alianța creștină condusă de cancelarul Angela Merkel și Partidul Social Democrat a convenit să interzică exportul de arme către toate țările implicate "direct" în războiul din Yemen.

În ceea ce privește Arabia Saudită, decizia a fost parțial pusă în aplicare începând cu noiembrie 2018, în urma asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi în Consulatul general saudit din Istanbul.

Cu toate acestea, există excepții, de exemplu, la proiectele comune pe care Germania le încheie cu alte țări în favoarea exportului de arme în Arabia Saudită.

Datele Ministerului Apărării nu au inclus volumul exact al exporturilor de armament către Arabia Saudită din octombrie 2017, deoarece este posibilă "identificarea companiilor exportatoare", astfel încât Bundeswehrul a clasificat aceste date ca fiind confidențiale.

Arabia Saudită conduce o coaliție de țări arabe care luptă alături de guvernul yemenit împotriva rebelilor houthi susținuți de Iran. Egiptul aparține, de asemenea, acestei alianțe.

Pe de altă parte, Egiptul este un partener strategic al Germaniei în regiune. Egiptul, de exemplu, este un aliat strâns în încercarea de a găsi o soluție la conflictul dintre Israel și palestinieni. Acordul pentru submarine fabricate de compania germană "Thyssenkrupp" este cel mai mare proiect de armament german în prezent cu Egiptul.

Daglin a descris exporturile de arme către Turcia, un partener al NATO, drept "insuportabile" datorită implicării Turciei în conflictele din Siria și Libia. "Având în vedere exportul masiv de armament către zonele de tensiune, a vorbi despre o politică prudentă de export de arme este o înșelare deliberată a opiniei publice de către guvernul german".

 

Ştiri Recomandate