Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Încă o promoție la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I"
News
Data publicării:
Ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, au participat la Festivitatea de absolvire a Promoţiei "General Ioan Emanoil Florescu" a Universităţii Naţionale de Apărare (UNAp) "Carol I".

Anul acesta se împlinesc 131 de ani de când această citadelă a învăţământului superior militar şi-a deschis drumul spre formare şi cunoaştere. În anul 1889, prin Înalt Decret al Regelui Carol I, era înfiinţată, sub comanda generalului Ştefan Fălcoianu, "Şcoala Superioară de Război", fiind a şasea şcoală de stat major din Europa, alături de cele din Berlin, Viena, Paris, Torino şi Bruxelles.

Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" a pregătit, de la înfiinţare până în prezent, 123 de promoţii de absolvenţi. Cea mai înaltă instituţie militară de învăţământ superior din ţara noastră a devenit, în timp, un model instituţional şi profesional de sorginte europeană, acţionând permanent pentru modernizarea învăţământului şi programelor de pregătire a ofiţerilor Armatei României, oferind o educaţie de calitate, compatibilă cu sistemele de pregătire a personalului din armatele statelor membre ale NATO şi UE, transmite MApN.

"Am venit, astăzi, aici, să-i cunosc pe liderii militari ai generaţiei următoare, pe cei care vor avea ca principală responsabilitate destinele categoriilor de forţe şi ale Statului Major al Apărării şi, de ce nu, am venit să-l cunosc pe viitorul şef al Apărării! În calitate de ministru al apărării naţionale, vă cer, dragi absolvenţi ai promoţiei "General Ioan Emanoil Florescu", să puneţi Poporul, Patria şi Armata înainte de toate. Vă cer să fiţi responsabili şi să deveniţi acei lideri pe care aţi dorit să-i aveţi! Luaţi modelul pe care vi l-aţi construit şi transpuneţi-l în practică", a declarat ministrul apărării naţionale Nicolae-Ionel Ciucă. La finalul discursului, ministrul apărării naţionale i-a felicitat atât pe ofiţerii absolvenţi, cât şi pe reprezentanţii corpului profesoral din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare, mulţumindu-le pentru eforturile depuse, subliniind că "întotdeauna, campionul ar trebui să urce pe podium alături de antrenorul său, întrucât, performanţa este aproape imposibil de realizat fără îndrumare şi fără o pregătire temeinică. Aceste deziderate, fac ca instituţia militară să fie cea mai respectată instituţie din România, rolul acesteia în societate fiind unul de necontestat".

Şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, i-a felicitat, la rândul său, pe absolvenţi şi le-a transmis să nu uite că sunt formaţi de o instituţie de pregătire militară fundamentală a statului român şi că au datoria patriotică şi morală de a servi statul român.

"Misiunea noastră supremă este aceea de a apăra independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a României. Când vă veţi întoarce în structurile operative ale Armatei României dovediţi că pentru ceea ce v-aţi pregătit, aţi reuşit pe deplin: aţi devenit lideri militari, în plenitudinea înţelesului expresiei de comandant militar. Este esenţial ca prin comportament, să realizaţi o emulaţie în cadrul organizaţiei, să fiţi modele faţă de camarazii dumneavoastră. Căutaţi să fiţi întotdeauna acolo unde instituţia are nevoie de dumneavoastră" le-a transmis şeful Statului Major al Apărării absolvenţilor promoţiei 2020 a UNAp.

 

Citește și: MApN a fost reorganizat: Mai multe instituții se vor subordona SMAp și se reduce birocrația din procesul de înzestrare


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Deși nu e încă gata, laserul DragonFire ar putea ajunge pe frontul din Ucraina. UK: Nu e nevoie să fie perfect pentru a-l trimite pe teren
Are Ungaria o opoziție adevărată? Un fost apropiat al regimului Orban vrea să rupă monopolul FIDESZ și merge la alegerile comasate cu un alt partid
Kuzmin e istorie. Ambasadorul Rusiei la București a părăsit definitiv România după ce și-a încheiat misiunea diplomatică
”Economia de război nu este mâine, este aici”. Franța lui Macron nu exclude nici varianta rechizițiilor pentru accelera producția militară
SUA spun că sunt deplin angajate să apere Japonia; chiar și nuclear. Premierul japonez: Cea mai mare provocare vine din China
Turcia pregătește un plan de pace pentru războiul din Ucraina. Dacă va accepta condițiile, Kievul ar spune adio aderării la NATO și teritoriilor deja cucerite de ruși
”Avem nevoie urgentă de cel puțin șapte Patriot”. Patru țări din Europa și Asia dețin baterii Patriot care ar putea fi trimise imediat în Ucraina, spune un oficial ucrainean
Forțele ruse încearcă să îngenuncheze Harkivul prin lovituri aeriene repetate. Ultimul atac, din cursul zilei de joi, realizat cu rachete Iskander-M
După două amânări, rușii au lansat Angara-A5, prima rachetă spațială produsă de Rusia de la prăbușirea URSS
Parlamentul European a aprobat Pactul privind migrația. Legile care reglementează migrația și azilul nu sunt pe placul Ungariei și Poloniei
Suedia cere răspuns NATO la bruiajul rusesc asupra semnalului GPS
F-35 devine hipersonic. A fost prezentată noua rachetă Mako care va putea fi integrată și pe alte aeronave americane
Găgăuzia vrea să-și mute toate conturile din sectorul public la o bancă de stat din Rusia
Ceremonia evenimentului „România - NATO, 20 de ani”. MApN marchează două decenii de la aderarea României la NATO
Kremlinul vrea propriii săi Patrioți: Rusia ar putea avea un Minister al Educației Patriotice care va forma generațiile de ”pionieri” ruși
Drone de sute de dolari, la concurență cu Javelinele. Oficial NATO: În ultimele luni, dronele FPV au distrus peste două treimi din tancurile rusești
Ar putea încerca Erdogan să-și salveze viitorul politic printr-o escaladare militară în nordul Irakului?
Armata SUA a predat Kievului un lot consistent de arme care provin din Iran. Armele au fost confiscate după inspecții ale navelor ce duceau mărfuri în Yemen
Rusia și Japonia nu au reușit să facă pace după al Doilea Război Mondial, iar Kremlinul a venit acum cu motivul: SUA sunt de vină
Compania chineză Huawei a dat în judecată toată România: CSAT, Administrația Prezidențială, Primul Ministru și Ministerul Cercetării, chemate în instanță
Marea Britanie mizează pe descurajarea nucleară. Sunt prevăzute investiții de zeci de miliarde în tehnologie și expertiză de vârf
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
Premieră după al Doilea Război Mondial. Avioanele au început să aducă soldați germani în Lituania
A venit rândul Flotei ruse de la Marea Baltică. Un incendiu a izbucnit la bordul corvetei ”Serpuhov”, staționată în Kaliningrad
O brigadă germană gata de luptă va fi dislocată permanent în coasta Rusiei. Până în 2027 numărul militarilor germani din Lituania va ajunge la 5.000
Mină marină, găsită în Delta Dunării. Echipa pirotehnică s-a deplasat la fața locului
Implicațiile Inteligenței Artificiale în domeniul militar vor fi dezbătute în cadrul unei Conferințe Internaționale organizate la București
Un nou „succes” strategic al Rusiei: Norvegia își va dubla cheltuielile militare în cadrul unui plan de apărare „istoric” pe termen lung

Ştiri Recomandate

Noul pachet de ajutor al SUA conține și rachete ATACMS. Primele tranșe din ajutorul de un miliard pentru Kiev ajung ”în câteva ore”
Rușii mai încasează o lovitură combinată: Depozite de combustibil și o uzină metalurgică de pe teritoriul Rusiei, ținta dronelor ucrainene
Pentagonul confirmă: Ucraina a primit rachete ATACMS la începutul lunii și le-a folosit în Crimeea
Orban e gata să joace cartea chineză, dar cu ce cost. Beijingul devine cel mai mare investitor și transformă Ungaria într-o uriașă fabrică de baterii
Surse neoficiale spun că Grecia ar putea oferi Ucrainei cel puțin un sistem Patriot
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Complexitatea frontului din Ucraina pune unele probleme chiar şi unui soft cu inteligență artificială dezvoltat de Armata SUA
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
Rușii au scos la paradă armele capturate în Ucraina: Mai multe Javelin, mitraliere și lansatoare de grenade suedeze Carl Gustav
Probleme în conducerea militară israeliană. Un important comandant al Armatei Israeliene și-a anunțat demisia marcând începutul unei posibile serii de demisii ale altor ofițeri
"Nu putem fugi de costul agresiunii Rusiei", spune secretarul general al NATO
În timp ce Rusia ar putea intensifica atacurile asupra Ucrainei, administraţia Biden se grăbeşte să semneze proiectul de lege privind ajutorul militar
Noua strategie de război a Ucrainei: Sarcina noastră este de a crea un ''arbore defensiv'' care să ne protejeze soldații aflaţi pe linia frontului
4.000 de drone chinezești DJI Mavic 3 vor ajunge în dotarea Ucrainei în urma unui contract în valoare de 14 milioane de dolari
Oficial american: Ucraina nu dorește avioane A-10, dar o altă țară ar putea să fie interesată de ele
O grupare navală franceză, condusă de portavionul Charles de Gaulle, a început executarea operațiunii “Akila” în Marea Mediterană, sub comanda NATO
De ce Pakistanul, singura țară islamică deținătoare de armament nuclear, nu intervine în conflictul din Gaza
Statele Unite ar putea avea ocazia să scoată regimul sirian de sub influența Iranului: Bashar al-Assad vorbeşte despre discuţii ocazionale pe care le-a avut cu americanii
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Senatul SUA aprobă ajutorul pentru Ucraina, în timp ce forțele ruse obțin câștiguri semnificative pe frontul de est
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Întârzierea sprijinului american a călit Armata Ucrainei. Implicațiile deciziei privind ajutorul pentru Ucraina merg foarte departe, spune Kievul
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
România semnează contractul pentru avioane F-35. Tîlvăr: Vom avea vești bune în 2024
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
Reuşită pentru industria cehă de apărare: Germanii de la KNDS, dispuşi să producă tancul Leopard 2A8 în Cehia
Noul bombardier invizibil H-20 al Chinei "nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru SUA: Acesta nu se va ridica la înălțimea proiectelor militare americane
Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea: S-a stabilit un angajament cu privire la creşterea cooperării la nivelul industriei de apărare
Bloomberg: Ajutorul american poate da un răgaz Ucrainei, dar o schimbare rapidă a situaţiei de pe câmpului de luptă este puțin probabilă
Impactul ajutorului militar american asupra războiului din Ucraina: Este o lovitură dată credinței arogante a lui Putin că timpul este de partea sa
Marea Britanie anunță cel mai mare pachet de ajutor militar acordat vreodată Ucrainei: Acesta include rachete Storm Shadow cu rază lungă de acțiune, muniție și vehicule blindate
pixel