Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Incident de securitate la FBI. Un server a fost spart și s-au trimis mesaje false cu privire la atacuri cibernetice
Cyber
Data publicării:
E-mailuri false atribuite Departamentului de Securitate Internă al SUA au fost trimise sâmbătă de pe un server informatic securizat al FBI, a confirmat poliţia federală americană, după informaţii furnizate de experţi ai organizaţiei europene Spamhaus, transmite Agerpres, citând AFP.
FBI
FBI

Într-un comunicat, FBI şi Agenţia Departamentului de Securitate însărcinată cu Securitatea Cibernetică (CISA) au confirmat incidentul, fără a intra în detalii.

"FBI şi CISA sunt la curent cu incidentul din această dimineaţă care implică e-mailuri false de la un cont la @ ic.fbi.gov", conform comunicatului lor. "Aceasta este o situaţie în curs de desfăşurare şi nu putem oferi alte informaţii în acest moment", adaugă ei, precizând că "materialul afectat a fost scos în offline la scurt timp după ce problema a fost descoperită".

"Continuăm să încurajăm populaţia să fie atentă la expeditorii necunoscuţi şi vă cerem să anunţaţi orice activitate îndoielnică", se menţionează în comunicatul citat.

Nu au fost oferite detalii cu privire la modul în care au fost trimise aceste e-mailuri, fie de către o persoană autorizată să acceseze serverul, fie de către un hacker extern.

Potrivit informaţiilor Spamhaus, un număr mare de e-mailuri false a fost trimis în două valuri sâmbătă dimineaţa de la o adresă a unui portal guvernamental pentru aplicarea legii în companii, folosit de numeroase agenţii guvernamentale.

Unele dintre e-mailuri, trimise în numele grupului responsabil cu detectarea atacurilor cibernetice din cadrul Departamentului de Securitate Internă, aveau ca subiect: "urgent, sistemele dumneavoastră sunt în pericol".

E-mailurile îi avertizau pe destinatari că sunt ţinta unui atac "sofisticat" al unei grupări binecunoscute de rackeţi, potrivit Spamhaus.

Brian Krebs, expert independent în securitate cibernetică, a explicat că el însuşi a primit un e-mail fals de pe adresa FBI, dar cu un alt mesaj.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Armata Belgiană are de azi un nou comandament: Cyber ​​Command va lucra în strânsă colaborare cu serviciul de informații militare SGRS
Într-o perioadă de tensiuni maxime, șeful Securității Cibernetice a Germaniei este acuzat de legături cu Rusia. Ministerul de Interne l-a demis din funcție
Şeful agenției germane de securitate cibernetică, suspendat din funcţie pentru legăturile sale cu persoane apropiate de serviciile ruse de informaţii
Raport Thales: Companiile încep să aibă mai multă încredere în soluțiile de securizare a muncii în sistem hibrid
Software din Rusia, amenințare la adresa securității naționale. Toate produsele software rusești vor fi deconectate de la sistemele administrației publice. Proiect de lege
Albania acuză Iranul de „agresiune de stat" și rupe relaţiile diplomatice cu Teheranul
China acuză agenția de informații militare a SUA de un atac cibernetic masiv prin care a furat date sensibile de cercetare
Complexul militar-industrial al Rusiei, atacat cibernetic chiar de către ''prietenii de la est'' ai Moscovei - un grup de hackeri chinezi
Energoatom, operatorul ucrainean al centralelor nucleare, denunţă un atac cibernetic rus ''fără precedent''
Atac cibernetic asupra Poliției de Frontieră române în iulie. Atacul ar fi fost condus de hackeri proxy ai Iranului pentru a sprijini Rusia
EXCLUSIV
Sustenabilitatea – Cum transformăm paradigma de business prin noile tehnologii: De la BIM via Digital Twin în Metavers
Manualul amenințărilor cibernetice – Thales 2022. Tot ce trebuie să știți despre noul val de amenințări invizibile
Ofensivă cibernetică împotriva României. STS a blocat mii de atacuri asupra celor mai importante instituții din România
SRI deține informații despre o posibilă campanie de atacuri cibernetice în masă asupra României
Hackerii ruşi ai grupării Killnet au revendicat atacurile cibernetice produse vineri în România
Generalul Anton Rog: SRI știa ziua când Rusia va ataca, nu și minutul. Instituții strategice din România - ținta atacurilor cibernetice
Rusia acuză SUA de „banditism” de stat și dă asigurări că nu pregătește niciun atac cibernetic ca răspuns la sancțiuni
Polonia intră în alertă avansată de amenințare cibernetică
Ucraina anunță că deține dovezi că Rusia s-a aflat în spatele atacului cibernetic de amploare împotriva ei
Radu Tudor: Rusia și-a asumat și un risc militar înainte de atacurile cibernetice. Un atac asupra României ar produce pagube uriașe
NATO a condamnat ferm atacul cibernetic asupra Ucrainei: Vom semna un acord privind întărirea cooperării în domeniul cibernetic
Ultima versiune a GPS III este pe masa de lucru. Primii sateliți vor fi operaționali din 2026
Importanța securității cibernetice în afaceri
''Cyber Coalition 21''. NATO începe cel mai mare exercițiu anual de apărare cibernetică
Incident de securitate la FBI. Un server a fost spart și s-au trimis mesaje false cu privire la atacuri cibernetice
Statele Unite pun bazele unui departament însărcinaţi cu securitatea cibernetică. Scopul: contracararea atacurilor hackerilor apropiaţi de ţări rivale
În era criptomonedelor, SUA vor un efort global împotriva atacurilor cibernetice
Ministrul Ciucă a participat la „Cetatea 2021”. Pe lângă structurile de apărare cibernetică ale Armatei României, la exercițiu a participat și un detașament din R. Moldova
Fost oficial al Pentagonului: SUA au pierdut deja bătălia pentru inteligenţa artificială cu China
UE denunță acțiuni de spionaj cibernetic din partea Rusiei și amenință Moscova cu sancțiuni

Ştiri Recomandate

Drona rusă de joi a ajuns până aproape de Brăila. La 7 luni de la prima dronă rusă căzută în Deltă, România încă nu are o lege nouă privind combaterea dronelor
Suedia ia în considerare furnizarea de avioane de luptă Gripen către Ucraina
Kievul revizuiește cifrele: Ținta de 500.000 pentru mobilizare a fost ”redusă semnificativ”. Noua lege privind mobilizarea e aproape gata
Raport ECFR: Europenii cred că Rusia va câștiga războiul, dar vor să continue să ajute Ucraina
O dronă militară s-ar fi prăbuşit într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei (Video): Primele imagini cu craterul format de prăbușirea dronei
Ucraina construiește tot mai multe fortificații, dar procesul nu este suficient de rapid: Liderii militari ucraineni au crezut că sprijinul occidental "nu se va opri niciodată"
Franța îşi mută afacerile cu armament în America de Sud: Macron discută despre o posibilă cooperare cu Brazilia în ceea ce privește avionul Rafale
Danemarca vinde 24 de avioane F-16 Argentinei. Experții sunt indignați de situație, în timp ce Putin promite să "distrugă" avioanele F-16 ucrainene
Rușii au lovit din nou ținte ucrainene de la Harkiv la Lviv. Au fost vizate mai multe obiective energetice de pe întreg teritoriul Ucrainei
Nici vorbă de retragere. SUA au planuri mari cu F-22: Rază de acțiune mai mare la viteze supersonice și noile rachete AIM-260 de ultimă generație
20 de ani de când România a aderat la NATO: Un act istoric prin care țara noastră s-a integrat în familia euro-atlantică
Au intrat și rușii în Marea Roșie. Nave de luptă rusești se îndreaptă spre estul Mediteranei pentru a întări gruparea de acolo aflată la cel mai redus nivel istoric
Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Su-35, cel mai promovat avion rus sau Su-27? Cert e că un avion rus „pierde lupta” cu forța gravitațională” (Video). Posibil doborât chiar de ruși
Zelenski: Rusia pregătește o ofensivă și nu suntem pregătiți
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Cehia vrea blindate de ultima generaţie: Contractul pentru 76 de tancuri Leopard 2A8 tot mai aproape de a fi parafat
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
pixel